Vodafone a anunţat azi un up-grade de viteză 4G de la 100 Mbps, până la 150 Mbps, la nivel naţional, dezvoltare posibilă odata cu utilizarea licentelor în noul spectru radio. Următorul prag de viteza, de 300 Mbps, este deja testat în reţeaua operatorului şi va fi disponibil clientilor în cursul anului, au precizat oficialii Vodafone în cadrul unui eveniment de presă.
Schimbarile efective ale benzilor utilizate vor avea loc în noaptea de 31 martie-spre 1 aprilie, între orele 00.00 si 4.00 pentru banda de 1800MHz, urmând ca pentru banda de 900 MHz sa fie stabilită o alta data în cursul acestei săptămâni, care va fi anunţată, a precizat azi arbitrul telecom. Intervalul orar ales este cel în care operatorii înregistrează de obicei cel mai redus trafic.
În noul an fiscal (aprilie 2014 – martie 2015), Vodafone va creşte numărul de site-uri 4G, cu scopul de a acoperi 70% din populaţia urbană, până în martie 2015. De asemenea, pana in Martie 2016, 100% din populaţia urbană va avea acces la acoperirea retelei 4G, au promis reprezentanţii companiei.
La începutul acestui an, Vodafone România a anunţat investiţii suplimentare de 55 de milioane de euro în reţea şi în magazine, pentru următorii doi ani, alocate prin programul global “Spring”, care accelerează investiţiile tehnologice pentru operaţiunile operatorului.