x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Anchete Cine este afaceristul PDL-ist care a primit 122 de milioane de euro de la stat

Cine este afaceristul PDL-ist care a primit 122 de milioane de euro de la stat

de Ion Alexandru    |    07 Aug 2015   •   10:24
Cine este afaceristul PDL-ist care a primit 122 de milioane de euro de la stat

Reţelele fostului Partid Democrat-Liberal au fost construite la nivel local, în puncte-cheie din ţară, dar cu ramificaţii în cele mai importante zone ale administraţiei centrale. În acest mod, filierele dezvoltate au „supt” fondurile bugetelor de investiţii, mult trâmbiţate atât de Elena Udrea, cât şi de fostul preşedinte Traian Băsescu. Anii de criză din perioada guvernării portocalii s-au dovedit extrem de profitabili pentru fostul consilier local de la Turda, din partea PDL, Gabriel Silagyi, care a reuşit, prin două dintre firmele sale, să deruleze afaceri cu statul de peste 122 de milioane de euro. Cele mai importante sume au intrat în conturile acestor firme în urma contractelor încheiate cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, prin Compania Naţională de Investiţii, unde, ce să vezi, soţia afaceristului a ocupat funcţia de expert şi, ulterior, consilier expert evalu¬are la Direcţia Monitorizare Contracte.

Cum a reuşit unul dintre cei mai controversaţi consilieri locali din vestul ţării să pună mâna pe contracte de sute de milioane de lei, în perioada în care la guvernare s-a aflat partidul din care făcea parte? Simplu. Relaţii apropiate cu mai-marii de la centru, dar și de pe plan local şi o soţie care a lucrat chiar în centrala ministerului condus de Elena Udrea. Cele mai multe contracte cu statul, şi cele mai bănoase, au fost derulate, potrivit unor date oficiale, prin intermediul firmei MBS Group SRL care, culmea, astăzi se află în insolvenţă.
Scandalul patinoarului din Braşov de aproape 100 mil. lei
În anul 2003, consilierul local PDL Gabriel G. Silagyi se asocia, în cadrul companiei MBS Group SRL, cu Gheorghe Lucian Baciu şi cu Septimiu Cristian Medrea. Potrivit Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, în 2007, cei trei au mai înfiinţat compania SC Vest Sport SRL. În 2009, compania MBS Group SRL se asociază în ASM Leader Contractor SRL Slatina, judeţul Olt, alături de firmele Steel Cladding Systems SRL şi Arcadia Engineering SRL Bucureşti, aceasta din urmă mergând în tandem, la diferite contracte încheiate cu statul, alături de MBS.
În data de 26 aprilie 2008, Primăria Municipiului Braşov, condusă de democrat-liberalul Gheorghe Scripcaru, scoate la licitaţie două contracte referitoare la proiectarea, întocmirea docu¬mentaţiei şi execuţia unui patinoar artificial în cartierul Tractorul, din Braşov. Ambele contracte au fost adjudecate de către SC MBS Group SRL, la o valoare de 26,66 milioane de lei cu TVA, respectiv 30,12 milioane de lei cu TVA.
Un an mai tarziu, mai exact în data de 9 iulie 2009, Compania Naţională de Investiţii, aflată în subordinea Ministerului Dezvoltării Regionale, condus, la acea dată, de Vasile Blaga, anunţă preluarea structurii patinoarului de la Primăria Braşov, şi, prin negociere directă, atribuie aceleiaşi firme încă un contract în valoare de 41,63 milioane de lei cu TVA.
La data de 6 decembrie 2013, Tribunalul Comercial Cluj a hotărât deschiderea proce¬durii generale a insolvenţei împotriva socie¬tăţii MBS Group SRL Turda. În notificarea comunicată de către administratorul judiciar numit de instanţă, „hoenix Omega” IPURL, depusă în vederea deschiderii procedurii de insolvenţă, reprezentanţii MBS Goup SRL au arătat că societatea nu mai poate face faţă obligaţiilor sale comerciale, doreşte menţinerea dreptului său de administrare și intenţionează să propună un plan de reorganizare.
Compania MBS Group SRL a încheiat anul 2011 cu o cifră de afaceri de 56.696.933 lei şi un profit net de 1.484.947 lei, iar în 2012 a raportat o cifră de afaceri de 48.883.407 lei şi un profit net de 370.688 lei. La finalul anului 2012, societatea înregistra datorii totale de 35.854.474 lei. De asemenea, la data de 30 septembrie 2013, firma avea restanţe de plată către bugetele de stat în valoare totală de 21.288 lei, notează site-ul antitepari.ro.
Soţia, expert la Ministerul Dezvoltării
La sfârşitul anului 2009, chiar în preajma alegerilor prezidenţiale, compania lui Silagyi mai parafează un contract cu Compania Naţională de Investiţii pentru elaborarea documentaţiei tehni¬co-economice şi execuţia lucrărilor de construcţie la Complexul Sportiv de Nataţie din Otopeni, judeţul Ilfov. Valoarea contractului s-a ridicat la 12 milioane de lei cu TVA (3 milioane de euro).
După câştigarea alegerilor prezidenţiale din 2009 de către Traian Băsescu şi după preluarea Ministerului Dezvoltării Regionale de către protejata acestuia, Elena Udrea, soţia lui Gabriel Silagyi, Natalia Valeria Silagyi, se angajează în noul Minister al Dezvoltării Regionale şi Turismului, pe funcţia de expert evaluare – examinare contracte. Natalia a activat în minister în perioada 2010 – mai 2012, când Guvernul PDL a fost dat jos, prin moţiunea de cenzură iniţiată de USL.
Din ultima declaraţie de avere a soţiei consilierului afacerist, aflăm că Natalia Valeria Silagyi a deţinut, în perioada 2011-2012, funcţia de consilier pe probleme de evaluare – examinare în cadrul Direcţiei Monitorizare Proiecte al MDRT. În această perioadă, firma soţului, MBS Group SRL, derula cu Compania Naţională de Investiţii contracte totale, porivit declaraţiei de interese depuse în anul 2011 de către consilierul local de la Turda, în valoare de 116,86 milioane de lei cu TVA (21,21 milioane de euro), contractate cu un an înainte.

Judeţul lui Boc, „conducta” lui Silagyi

Afacerile firmei MBS Group nu s-au rezumat doar la relaţia cu Ministerul Dezvoltării. Pe vremea când Sorin Apostu era primar, societatea lui Gabriel Silagyi a încheiat cu Municipiul Cluj-Napoca două contracte în valoare de 2,3 milioane de lei cu TVA. Este vorba despre contracte încheiate în iulie 2010, care vizau furnizarea unor echipamente de joacă, piese de schimb aferente fitness-ului în aer liber şi alte dotări în locurile amenajate în acest sens din oraş.
În august 2011, aceeaşi firmă a mai primit un contract de la municipalitate pentru furnizarea unui pachet skateboard pentru amenajarea de skate-parcuri în oraş. Însă cele mai grase contracte în această zonă au fost acordate firmei lui Silagyi de către Consiliul Judeţean Cluj.
Este vorba despre patru contracte, parafate în perioada 2009-2011, vizând modernizarea infrastructurii de acces în zona turistică Răchiţele – Prislop – IC Ponor, la care MBS Group SRL a participat şi a încasat, potrivit anunţurilor de atri¬buire, suma totală de 64.402.893,36 lei cu TVA, adică 16,1 milioane de euro.

Alte zeci de milioane de euro pentru alte firme. Numai afaceristul rămâne acelaşi
Atât prin intermediul MBS Group SRL, cât şi al altei societăţi, Vest Sport SRL, precum şi, într-un caz al companiei de apă din Timişoara, alături de asociatul Arcadia Engi¬neering SRL Bucureşti, afacerile lui Gabriel Silagyi cu statul au prosperat. Iată exemplele:
Consiliul Judeţean Bihor – şase contracte (directe sau acte adiţionale), încheiate în perioada 2010-2014, în parteneriat cu Nemzetkozi Betomet KFT Budapesta şi Alfarom Satu Mare, care au vizat lucrări de amenajare şi reabilitare a Drumului Judeţean 763 Sudrigiu – Pietroasa – Cabana Padiş. Valoarea totală cu TVA – 82.205.160,32 lei (20.476.991 euro).
Municipiul Oradea – două contracte parafate în ianuarie şi august 2010, vizând lucrări de amenajare, extindere şi modernizare a Grădinii Zoologice, pentru care MBS Group a încasat 15.069.496,32 lei cu TVA (3.767.374 euro).
Clubul Sportiv Olimpia Bucureşti a încheiat cu MBS Group, în noiembrie 2009 şi mai 2012, două contracte pentru proiectarea şi executarea lucrărilor de închidere, reabilitare şi modernizare a bazinului de polo. Valoarea celor două contracte, cu TVA, s-a ridicat la 13.441.184 lei (3.767.374 euro).
SC Aquatim SA Timişoara, societatea care administrează reţeaua de alimentare cu apă a oraşului, a atribuit, la data de 17 septembrie 2009, firmei MBS Group SRL, în asociere cu Arcadia Engineering SRL un contract în valoare de 27.943.021 lei cu TVA (6.209.560 euro), pentru reali¬zarea unei trepte de înlăturare a nămo¬lului la Staţia de Epurare Timişoara.
Comuna Crângurile, judeţul Dâmboviţa, a contractat, la data de 11 februarie 2012, lucrări de proiectare a sitului poluat istoric. Contractul, în valoare de 37.913.128 lei cu TVA (8.425.139 euro), a fost atribuit asociaţiei compuse din MBS Group, Uny-Recycling, Porr Umweltte¬chnic GmbH şi Sercar SA.
E-ON gaz Distribuţie – contracte pentru construcţia centrelor de relaţii cu clienţii din Cluj-Napoca, Timişoara, Arad, Turda, Reşiţa şi Alba. MBS Group a încasat, în total, aproximativ 252.000 de euro.
 

×