x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Anchete Scandalul Hexi Pharma. Legătura dintre dezinfectanţii diluaţi şi reţelele israeliene

Scandalul Hexi Pharma. Legătura dintre dezinfectanţii diluaţi şi reţelele israeliene

de Ion Alexandru    |    21 Iun 2016   •   14:55
Scandalul Hexi Pharma. Legătura dintre dezinfectanţii diluaţi şi reţelele israeliene
Sursa foto: GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO

Afacerile cu dezinfectanţi nu sunt singurele care au constituit obiect de interes pentru directorul Hexi Pharma. Implicată ea însăşi într-o firmă de imobiliare, Flori Dinu are legături indirecte cu o întreagă reţea de profil, controlată de câteva grupări israeliene. Soţul directoarei companiei Hexi Pharma a fost asociat într-o firmă alături de o anume Mioara Dumitrache. Aceasta din urmă a înfiinţat şi vândut mai multe societăţi cu activităţi în zona afacerilor imobiliare. Unele dintre aceste firme au ajuns, în prezent, în portofoliul israelienilor implicaţi în dosarul lui Radu Mazăre, dar şi al unei companii care a oferit spre închiriere Romavia piloţi pentru aeronava prezidenţială a lui Traian Băsescu.

Antena 3 a dezvăluit, în urmă cu două săptămâni, faptul că Flori Dinu, directoarea companiei Hexi Pharma Co. SRL, cercetată în scandalul diluării dezinfectanţilor, deţine, împreună cu soţul ei, o agenţie imobiliară cu care, în anul 2008, a participat la o licitaţie organizată de Spitalul Judeţean Constanţa. Culmea, pentru furnizarea de dezinfectanţi către această unitate spilalicească, în ciuda faptului că firma soţilor Dinu nu are printre obiectele de activitate declarate la Registrul Comerţului şi comercializarea de produse antiseptice. Un amănunt deosebit de interesant reiese din acţiunea pe care Hexi Pharma a înaintat-o Consiliului Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor împotriva rezultatului licitaţiei cu pricina. La aceeaşi licitaţie a participat şi compania Al Carina SRL, din Ploieşti.

Afaceri falimentare la Năvodari

Plecând de la această informaţie, “Jurnalul Naţional” devoalează în cele ce urmează o întreagă reţea de afaceri imobiliare care stau în spatele soţului lui Flori Dinu. Nicuşor Cristian Dinu, cel care a înfiinţat societatea Legal Partner SRL, firma de imobiliare care s-a înscris la licitaţia pentru livrarea de dezinfectanţi, a înfiinţat, în anul 2004, o altă companie, pe nume SC D&D Total Consulting SRL, având ca obiect de activitate agenţiile imobiliare. Dinu împărţea capitalul social cu o anume Mioara Dumitrache, personajul central al acestor dezvăluiri. La câteva luni de la înfiinţarea societăţii, cei doi asociaţi decid să cesioneze acţiunile către un grup de trei afacerişti israelieni - Sebi Shimon Brietholz (care primeşte 34% din acţiuni), Eliran Bar (căruia îi revin 32% din acţiuni) şi Tsafrir Dror (care a primit restul de 32 de procente din părţile sociale ale firmei).

Odată preluată compania, cei trei israelieni decid să o redenumească în SC Mamaia Nord Enterprises SRL, mutându-i sediul social în Constanţa. Firma capătă un nou obiect de activitate, anume acela al dezvoltării şi promovării imobiliare, închirierea şi subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate.

Mamaia Nord Enterprises SRL a devenit proprietarul a peste 4 hectare de teren în Năvodari, pe care israelienii intenţionau să construiască un ansamblu rezidenţial, cu spaţii comerciale şi o zonă de agrement. Nu au reuşit să sape decât fundaţia, pentru că societatea a intrat în insolvenţă. Pe lista creditorilor se află şi celebrii afacerişti constănţeni Stelian Fottu, Vasile Fechete şi Neculai Ciupercă, patronii grupului Arconi Star, care a prestat, în 2008, pentru Mamaia Nord Enterprises SRL servicii în valoare de aproape un milion de lei, sumă neachitată de debitoare. La sfârşitul anului trecut, ANAF a scos la licitaţie acest teren din Năvodari, pentru suma de 5.034.800 de lei plus TVA.

Kahana Asi, nume vehiculat în dosarul lui Radu Mazăre

O a doua societate înfiinţată de Mioara Dumitrache se numeşte SC ISR Mega Grup Invest SRL, fondată în 29 martie 2007 în Bucureşti, având ca obiect activităţile imobiliare prestate pe bază de tarife sau de contract. Partenera soţului lui Flori Dinu deţinea, la acel moment, 80% din părţile sociale, restul de 20 de procente fiind ale unui anume Andrei Smochină.

La nicio lună de zile de la înfiinţare, asociaţii Mioara Dumitrache şi Andrei Smochină decid să cesioneze firma către alţi doi israelieni, Shwartz Eser şi Geva Adit. Odată preluată compania, noii acţionari îşi numesc administrator pe israelianul Kahana Asi.

Kahana Asi este un afacerist care a făcut obiectul dezbaterilor din presa mondenă, după ce s-a căsătorit, în vara anului 2010, cu fosta solistă a trupei Trident, Andreia Sibechi. Numele israelianului apare în dosarul în care fostul primar al Constanţei, Radu Mazăre, şi partenerul de afaceri al acestuia, Sorin Strutinsky, au fost trimişi în judecată de DNA la sfârşitul anului trecut. În februarie 2015, DNA a percheziţionat sediul Primăriei Constanţa, al firmei Soti Cable Neptun, dar şi punctele de lucru ale companiei SC Property Development Two SRL din Bucureşti, precum şi acasă la afaceristul Asi Kahana şi la Vasile Florin Ciorca, considerat a fi mâna dreaptă a lui Arpad Paszkany, patronul CFR Cluj.

Acţiuni rostogolite prin offshore-uri cipriote

O schemă similară regăsim şi în cadrul unei a treia companii în care a fost implicată partenera de afaceri a lui Nicuşor Daniel Dinu. În 2008, Mioara Dumitrache preia de la pilotul Nicu Bîta 25% din capitalul social al SC Alfa Air Services SRL. Pachetul majoritar de acţiuni era deţinut şi atunci, ca şi acum, de societatea SC Forum-Service Imobiliare SRL, prin asociatul unic israelianul Zohar Yigal Moshe. În mai 2009, Mioara Dumitrache îi revinde lui Bîta acţiunile şi părăseşte societatea.

Alfa Air Services SRL este societatea care, în anul 2010, a furnizat Romavia piloţii pentru aeronavele oficiale folosite de Traian Băsescu. Contractul pentru închirierea piloţilor aeronavelor oficiale ale statului român i-a fost atribuit acestei societăţi cu răspundere limitată. Acţionarul majoritar, SRL-ul Forum Service Imobiliare, îl are, la rândul ei, ca acţionar majoritar pe omul de afaceri Yigal Zuhar. Nu în mod direct, ci prin două firme înregistrate în Cipru, ţară ce trece drept un paradis fiscal. La rândul lor, cele două firme înregistrate în Cipru, amintite mai sus, figurează - fiecare - ca acţionare, în nu mai puţin de alte zece firme din România, tot din zona de imobiliare ale lui Zuhar. Astfel, firma Ermionas Invest Limited înregistrată în Nicosia - Cipru este acţionară în următoarele sereleuri din România: Forum - Service Imobiliare SRL, Diesel 7 SRL, Delta Tech 2002 SRL, Alfarom Holding SRL, Alfa Group Companies SRL, Alfa Tech Management SRL, FK Investment & Development SRL, Mica Development & Investment SRL, Green House View SRL, Mountain Project SRL.

600.000 de euro contract cu Romavia

De menţionat este că Forum-Service Imobiliare SRL din şirul de mai sus este acţionarul majoritar al firmei care a asigurat piloţii pentru avioanele prezidenţiale, Alfa Air Servicies.

Conform acestor date oficiale, firma a fost înfiinţată abia în 2008, an în care nu a realizat vreun profit şi în care a avut doar doi angajaţi. Peste mai puţin de doi ani, societatea în cauză a primit de la Romavia un contract de 600.000 de euro, pentru pilotarea avioanelor oficiale folosite cu precădere de preşedintele României. Acţionarul minoritar al Alfa Air Services SRL, Nicu Bîta, cel care a jonglat, împreună cu Mioara Dumitrache, cu pachetul de 25% din capitalul social, a deţinut, la Arad, o companie care se ocupa cu repararea avioanelor, societate care a fost preluată de holdingul israelian Alfa.

Firma de imobiliare a licitat pentru livrarea de dezinfectanţi

Directorul companiei Hexi Pharma Co. SRL, Flori Dinu, cercetată de Parchet în afacerea diluării dezinfectanţilor, deţine, împreună cu soul său, o societate comercială ce are ca obiect de activitate declarat “agenţiile imobiliare”, cu care a participat, în anul 2008, la o licitaţie organizată de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, pentru…  livrarea de dezinfectanţi. Lucrurile nu se opresc aici. La aceeaşi licitaţie a participat şi compania Al Carina SRL Ploieşti, patronată de afaceristul Dan Cruceanu, despre care Ministerul Sănătăţii ne-a spus, într-un document public, însă incomplet, că se află în topul furnizorilor de dezinfectanţi pentru spitale în anul 2015.

Astfel, în anul 2003, Nicuşor Cristian Dinu, soţul lui Flori Dinu, a înfiinţat, la Registrul Comerţului, societatea SC Legal Partner SRL, având sediul într-un apartament situat în Bulevardul Nicolae Titulescu, din Sectorul 1 al Capitalei. Fondatorul avea, la momentul înfiinţării, calitatea de asociat unic şi administrator, iar obiecul de activitate al companiei era acela al consultanţei pentru afaceri şi management.

Potrivit ultimei notificări de la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului privind această scietate, în data de 29 ianuarie 2008, Nicuşor Cristian Dinu decide să-i cedeze soţiei sale, Flori Dinu (deja implicată în afacerea Hexi Pharma), 50% din părţile sociale ale SC Legal Partner SRL. În aceeaşi zi, familia Dinu decide ca Nicușor să preia atribuțiile de director general unic al societăţii, precum şi completarea unor obiecte de activitate. Niciunul dintre aceste obiecte nou-apărute nu au legătură cu comercializarea sau distribuirea de produse dezinfectante. Acestea sunt: cumpărarea şi vânzarea de bunuri imobiliare proprii; închirierea şi subînchirierea de bunuri imobiliare proprii sau închiriate; agenţii imobiliare; administrarea imobilelor pe bază de comision sau de contract; activităţi ale agențiilor de publicitate; activităţi de studiere a pieţei şi de sondare a opiniei publice; lucrări de ipsosare; lucrări de tâmplărie şi dulgherie; lucrări de pardosire şi de placare a pereţilor, precum şi lucrări de vopsire, zugrăveli şi montat geamuri.

Astăzi duşmani, acum opt ani parteneri

Societatea Legal Partner SRL apare în evidenţe ca fiind o agenţie imobiliară de nişă, anume una care îşi selectează foarte atent clienţii. În anul 2008, la doar câteva lui de la modificarea structurii acţionariatului şi completarea domeniilor de activitate, SC Legal Partner SRL participă la o licitație organizată de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, referitoare la achiziţia de dezinfectanţi. Alături de firma soților Dinu, la această licitaţie mai participă alte trei societăți concurente. Este vorba despre SC Al Carina SRL Ploieşti, A&A Medical SRL Constanţa şi SC NCD Image SRL. Legal Partner, împreună cu Al Carina, contestă, la Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor, procedura de atribuire a contractului şi cer refacerea licitaţiei.

Firma soţilor Dinu a contestat caietul de sarcini, cerând modificarea acestuia şi refacerea procedurii de licitare, în timp ce SC Al Carina SRL a cerut descalificarea ofertelor SC A&A Medical SRL şi NCD Image SRL, nu şi a ofertei depuse de Legal Partner SRL.

Consiliul a soluţionat aceste contestaţii foarte simplu. A anulat procedura de licitaţie, respingând, însă, ambele contestaţii depuse ca rămase fără obiect.

Soţul lui Flori Dinu a înfiinţat, în 2008, o societate cu afaceri în zona imobiliară, împreună cu Mioara Dumitrache. La scurt timp, au vândut firma unui grup de interese israelian. Firma a achiziţionat patru hectare de teren în zona Năvodari, unde a vrut să construiască un cartier rezidenţial.

Înfiinţarea de firme imobiliare şi revânzarea acestora către israelieni pare a fi o practică a partenerei de afaceri a lui Nicuşor Daniel Dinu, soţul directoarei Hexi Pharma. Cel puţin trei companii au avut acelaşi traseu. În acest lanţ, apar nume implicate în mai multe afaceri controversate.

×