Criza sanitară, produsă de pandemia de coronavirus, peste care se va rostgoli o criză economică fără precedent la nivel mondial, cu efecte importante previzibile și în România, pare să nu afecteze deloc proiectele „anticorupție”, mai exact birocrația legată de aceste proiecte, ci dimpotrivă. La sfârșitul lunii martie, când autoritățile din sistemul sanitar, aflate în plima linie a războiului cu virusul, făceau eforturi disperate să realizeze stocurile necesare de echipamente de protecție și de aparatură de ventilație mecanică, România înregistrând mii de cazuri de contaminare și câteva zeci de decese, Ministerul Justiției, condus de liberalul Cătălin Predoiu, a prelungit, prin două acte adiționale, un contract de consultanță încheiat pe vremea fostului deținător al portofoliului, Ana Birchall, în vederea formării profesionale în cadrul programului de consolidare a capacității administrative a secretariatului tehnic al Strategiei Naționale Anticorupție. Un proiect pentru care, în septembrie, Ana Birchall a presat Camera Deputaților, pentru realizarea, de către compania căreia i-a fost atribuit acest contract, a unui audit intermediar. Firma care lucrează la acest proiect, pe care ar fi trebuit să-l încheie în septembrie 2019, dar care a primit o prelungire până în luna iunie, este deținută de un acționar din Iași, dar a fost controlată, în trecut, de mâna dreaptă a omului de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu, la Gelsor, Dan Iulian Stratan. Însă societatea ieșeană nu lucrează singură în acest contract, ci împreună cu o companie deținută de Dragoș Valentin Dincă, conferențiar universitar la SNSPA, fost director în Ministerul de Interne și fost expert al unui program finanțat de Fundația pentru o Societate Deschisă, controlată de magnatul George Soros.
La data de 4, respectiv, 28 martie 2020, Ministerul Justiției, coordonat politic de Cătălin Predoiu, a emis două acte adiționale prin care a prelungit, până la data de 28 iunie 2020, valabilitatea unui contract care vizează prestarea de servicii de consultanță și formare profesională specializată, în cadrul proiectului „Consolidarea capacității administrative a secretariatului tehnic al Strategiei Naționale Anticorupție 2016-2020”, cu scopul de a sprijini implementarea măsurilor anticorupție, Proiectul este finanțat prin SIPOCA (Programul Operațional Capacitate Administrativă”.
Acest contract a fost încheiat, inițial, în data de 28 iunie 2019, pe vremea când la conducerea Ministerului Justiției, în calitate de autoritate contractantă, se afla fosta social-democrată Ana Birchall, preluând mandatul de la Tudorel Toader în data de 7 iunie, și a fost atribuit, prin licitație deschisă, unei companii pe nume SC Unique Solution SRL, la un preț de 1.418.000 de lei fără TVA. Conform caietului de sarcini, durata contractului era de câteva luni și, trebuia să se finalizeze în 21 septembrie 2019, timp în care compania selectată trebuia să presteze servicii de consultanță în management, pentru atingerea a două rezultate ale acestei Strategii Naționale Anticorupție.
Primul rezultat viza punerea la dispoziție a unor instrumente de lucru generate de Secretariatul Strategiei Naționale Anticorupție, pentru a spori capacitatea administrativă a instituțiilor publice de la nivel central de a preveni și a reduce corupția. Al doilea rezultat constă în organizarea de sesiuni de formare profesională derulate în vederea creșterii gradului de educație anticorupție.
Ex-ministrul Birchall s-a implicat activ în acest proiect
Ei, bine, deși, așa cum arătam mai sus, contractual trebuia să se termine la 21 septembrie 2019, în 3 și 28 martie 2020, în plină criză sanitară și sub efectul Decretului prin care a fost instituită starea de urgență, Ministerul Justiției, sub conducere liberală, a simțit nevoia să prelungească valabilitatea acestui contract. În documentul oficial care face referire la această prelungire, Ministerul Justiției justifică demersul invocând necesitatea modificării survenite „în urma unor circumstanțe pe care autoritatea contractantă care acționează cu diligență nu ar fi putut să le prevadă”. Și face vorbire despre trei directive ale Uniunii Europene din 2014 cu privire la condițiile în autoritățile contrctante pot modifica un contract fără licitație.
Nu este clar în ce constau aceste „circumstanțe survenite”, însă este cert că respectivul contract a fost majorat de la suma de 1.418.000 de lei fără TVA, la suma de 1.420.000 de lei fără TVA, ajungându-se, astfel, la un buget alocat acestei afaceri de 1.689.800 de lei cu TVA inclusă, adică de 360.000 de euro.
„Jurnalul” a intrat în posesia unui document, expediat de Ministerul Justiției, la data de 19 septembrie 2019, președintelui Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, prin care a cerut sprijin pentru implementarea Strategiei Naționale Anticorupție, în vederea efectuării unui audit intermediar pentru perioada 2016-2018. Birchall scria, în această adresă, că Ministerul Justiției, cu sprijinul instituțiilor specializate la nivelul platformelor de cooperare, derulează activități de monitorizare și oferă suport instituțional pentru implementarea acestei Strategii Naționale Anticorupție.
În documentul citat se mai menționează că obiectivul acelui audit intermediar era evaluarea stadiului de implementare a strategiei la nivelul instituțiilor publice, „urmărind gradul de atingere a obiectivelor și analiza modului de folosire a resurselor, realizarea impactului așteptat și eficiența intervențiilor”. Adresa mai arată că auditul intermediar, ca parte a proiectului, se desfășoară prin intermediul SC Unique Solutions SRL, în asociere cu SC Public Research SRL”. În acest sens, lui Marcel Ciolacu i se aducea la cunoștință faptul că procedura de audit consta în „completarea fișei de respectare a stadiului implementării Strategiei Naționale Anticorupție 2016-2020, pentru perioada 2016-2018”, la care a fost atașat și un chestionar de evaluare. Birchall îl roagă pe Ciolacu să dispună completarea și retrimiterea fișei la adresele de e-mail ale Unique Solutions SRL, „în termen de 5 zile”, și, dacă informațiile colectate vor fi insuficiente, îl mai roagă să faciliteze un interviu față în față sau telefonic cu un reprezentant al Camerei Deputaților.
Liderul asocierii, în afaceri cu „mâna dreaptă” a lui Vîntu și în relații contractuale cu SRI
Așadar, firma implicată în această afacere, ca lider de asociere, este SC Unique Solutions SRL Iași, companie care, potrivit Oficiului Național al Registrului Comerțului, a luat ființă în cursul anului 2003, asociat unic fiind, atunci, cetățeanul ieșean Ovidiu Ștefan Moișanu. În primii ani, compania în cauză se ocupa cu editarea cărților și revistelor, cu activități tipografice, reproducerea înregistrărilor informatice, arhitectură și consultanță, dar și cu furnizarea de soft pentru calculatoare. Societatea a funcționat cu un singur acționar până la sfârșitul anului 2008, când, conform unei notificări de la Registrul Comerțului, Ovidiu Ștefan Moișanu a cooptat un nou acționar, care a preluat și majoritatea părților sociale. Este vorba despre compania Romcapital Invest SA, reprezentată de Dan Iulian Stratan, cel care și controlează această societate. Stratan a preluat, astfel, 51% din capitalul social al SC Unique Solutions SRL, devenind și cenzor al firmei, alături de Sorin Crăciunescu și Irina Ana Stratan.
Dan Iulian Stratan este unul dintre milionarii României, cu o avere de 15 milioane de euro, implicat în domeniul imobiliar, al publicității și în activitățile de consultanță. Stratan oferă consultanţă principalelor companii care au câștigat contracte ale CNADNR, cum ar fi Vinci, Astaldi, Colas, Strabag, Aktor şi Apolodor. Însă același Dan Iulian Stratan a fost membru în Consiliul de Administraţie și președinte al Grupului Gelsor SA, controlat de condamnatul Sorin Ovidiu Vîntu. Romcapital Invest SA a decis însă, în 14 noiembrie 2014, să părăsească structura acționariatului Unique Solutions SRL, cesionându-i lui Ovidiu Ștefan Moișanu cele 51 la sută din acțiuni. Tot atunci, Moișanu a cesionat, la rândul lui, părțile sociale deținute inițial (49%), către o anume Roxana Mara Popovici Oncica, din Târgoviște. Această nouă structură a acționariatului se regăsește și astăzi.
În 2003, fostul director SRI Radu Timofte a propus CSAT înfiinţarea Sistemului Informatic Integrat, care se ocupă cu interoperabilitatea între bazele de date ale structurilor de forță ale statului. În calitate de coordonator al acestei structuri informatice, SRI a trecut la dezvoltarea acestui sistem și, în anul 2015, prin UM 0929 București, a început să facă achizițiile aferente, folosind fonduri europene, prin intermediul Programului Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice. În 8 iulie 2015, contractul, în valoare de 15,5 milioane de euro, a fost atribuit unei asocieri de firme al cărei lider a fost SC Unique Solutions SRL.
În paralel cu legăturile companiei în cauză cu Serviciul Român de Informaţii, SC Unique Solutions SRL a mai derulat contracte și cu alte instituții publice. „Jurnalul” a descoperit că toate aceste contracte au fost atribuite prin aceeași procedură de selecție de oferte simplificată. Printre autoritățile contractante regăsim Autoritatea Națională pentru Cercetare Științifică și Inovare (220.800 de lei fără TVA), Ministerul Educației Naționale (77.700 de lei fără TVA), Primăria Municipiului Cluj-Napoca (120.000 de lei fără TVA), Transgaz SA Mediaș (49.719,15 lei fără TVA), Institutul de Diagnostic și Sănătate Animală (6.500 de lei fără TVA), Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi”, din Iași (75.850 de lei, fără TVA), Autoritatea Navală Română (148.994,17 lei, fără TVA) și Primăria comunei Fălcoiu, județul Olt (118.903 lei, fără TVA).
În 2018, și Parchetul General, sub conducerea lui Augustin Lazăr, a contractat SC Unique Solutions SRL pentru prestarea de servicii de consultanță în domeniul perchezițiilor informatice.
Colaborator al contractului, conferențiar universitar la SNSPA și expert într-un proiect finanțat de Soros
Partenerul de contract al SC Unique Solutions SRL, compania SC Public Research SRL, din București, este deținută, încă de la înființare, din 2009, de un anume Dragoș Valentin Dincă, conferențiar universitar la SNSPA. Conform CV-ului acestuia, Dincă, în calitatea de patron al SC Public Research SRL, a activat, tot începând cu anul 2009, ca expert, consultant, manager de proiecte în 23 de proiecte finanțate din PODCA și POSDRU pentru Ministerul Administrației și Internelor, Agenția Națională a Funcționarilor Publici, Ministerul Sănătății, Ministerul Agriculturii, Prefectura Argeș sau Primăria Slobozia.
Anterior, în perioada 2006 – 2009, Dragoș Valentin Dincă a deținut funcția de secretar de stat și director general al Institutului Național de Administrație, structură aflată în subordinea Ministerului de Interne.
Mai interesant decât aceste detalii este faptul că, în perioada mai 2005-iunie 2006, acționarul unic al SC Public Research SRL a activat ca expert în cadrul programului „Cetățenia democratică”, unde a elaborat conținutul pentru ghiduri, broșuri de prezentare a activității autorităților publice locale, materiale destinate cetățenilor. Proiectul în cauză a fost derulat de Fundația pentru o Societate Deschisă, parte a rețelei de ONG-uri controlate de miliardarul George Soros.