x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Biserica Sfănta Vineri se sfinţeşte astăzi

Biserica Sfănta Vineri se sfinţeşte astăzi

de Daniela Cârlea Şontică    |    11 Noi 2007   •   00:00
Biserica Sfănta Vineri se sfinţeşte astăzi

Biserica Sfănta Vineri din Drumul Taberei va fi sfinţită azi, de ziua Sfăntului Mina. Slujba va fi oficiată de PF Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romăne, la cinci ani de la sfinţirea pietrei de temelie.

Biserica Sfănta Vineri din Drumul Taberei va fi sfinţită azi, de ziua Sfăntului Mina. Slujba va fi oficiată de PF Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romăne, la cinci ani de la sfinţirea pietrei de temelie.

Noua biserică din Drumul Taberei dedicată Sfintei Cuvioase Paraschiva, numită in popor şi Sfănta Vineri, este una dintre cele impozante din Bucureşti, mai mari ca ea fiind poate doar Bisericile Sfăntul Elefterie, Caşin sau Sfăntul Spiridon Nou. Locaşul are 850 metri pătraţi, fiind proiectat după modelul Catedralei Sfintei Sofia din Istanbul. In impunătorul locaş de cult vor putea de acum să se roage sutele de credincioşi din cartierul Drumul Taberei, ca şi din alte cartiere ale Capitalei, care participau la sfintele slujbe din curtea bisericuţei de lemn.

pelerinaj. Părintele paroh Nicolae Burlan estimează că la slujbă vor participa in jur de 10.000 de pelerini, evlavia credincioşilor din toată ţara faţă de Cuvioasa Paraschiva fiind deosebit de mare. Credincioşii au şansa să se inchine aici părticelelor de moaşte ale Sfinţilor Teodor Stratilat, Mucenicului Pantelimon, părţilor din veşmăntul Sfăntului Ioan

Iacob Romănul.

Lucrările de incepere au fost tergiversate mai bine de patru ani, terenul fiind al Ministerului Apărării, iar locul iniţial a fost schimbat, de aceea s-a adăugat al doilea hram, al Sfăntului Antim Ivireanul.

×
Subiecte în articol: eveniment