x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special "Era timid ca un copil"

"Era timid ca un copil"

26 Iun 2009   •   00:00
"Era timid ca un copil"
Sursa foto: Sanda Gancevici/

Mai timid decât copiii din jurul lui, cu aceeaşi privire deschisă şi aceeaşi stinghereală în jurul adulţilor. Aşa l-a descris pe Michael Jackson fosta directoare a leagănului pentru copii "Sfânta Ecaterina" din Bucureşti, Sanda Gancevici, cea care l-a întâmpinat şi a îndeplinit rolul de "gazdă" în cele două ore cât a durat prima vizită a vedetei la casa de copii din zona Arcului de Triumf.



"Era extrem de jenat de agitaţia din jurul lui, de toată zarva. Era puhoi de lume strânsă, cu personalul de securitate, cu angajaţii, copiii angajaţilor, prietenii angajaţilor cu familiile lor, plus copiii de la centru. Cu toate măsurile de securitate, care fuseseră foarte stricte, se adunase acolo o grămadă de lume care nu avea neapărat treabă cu leagănul. Dar oamenii veniseră acolo încă de dimineaţă, iar la ora când au apărut cei cu securitatea, ei erau deja înăuntru", îşi aminteşte Sanda Gancevici, în prezent şef al Serviciului evaluare complexă a copilului din cadrul D.G. Asistenţa şi Protecţia Copilului Sector 1.

Vizita fusese foarte bine pregătită, persoane din staful vedetei înfiinţându-se la leagăn cu o lună înainte, pentru a inspecta locaţia şi a stabili traseul pe care Jackson îl va urma. Au luat parte la "evaluare" inclusiv câţiva bobyguarzi ai artistului, "foarte masivi şi foarte negri", care au inspectat cu atenţie şi au pus la punct fiecare mişcare pe care acesta o va face pe durata vizitei la centru. "E drept, n-au ciocănit prin pereţi, că doar Michael urma să vină într-o instituţie publică, nu într-un cuib de terorişti", ne-a spus fosta directoare a leagănului.

MICHAEL ŞI PRINŢESA CARADJA
La "Sfânta Ecaterina", Michael a vizitat două secţii ale leagănului de copii: cea de preşcolari şi cea de nou-născuţi. La secţia de preşcolari a fost întâmpinat de Alice, fiica directoarei, care i-a oferit un cadou din partea gazdelor: un album cu portrete de copil, fotografii realizate de fotograful Ştefan Ioniţă (cunoscut drept "Fane Jeg") şi un album cu desene ale copiilor din centru. "A fost aleasă Alice, pentru că ştia engleză şi putea spune câteva cuvinte de prezentare şi să ofere cadoul. Era emoţionată, dar Michael mi s-a părut la fel de emoţionat. Iar unele dintre puţinele cuvinte pe care le-a spus în acea vizită au fost: «Oh, I am so embarassed!» (Sunt atât de jenat - n.r.). I-a făcut semn lui Alice să ia loc lângă, iar copilaşii din centru i-au cântat «Heal the World», cum au putut şi ei. Apoi a vizitat secţia de nou-născuţi. A luat în braţe unul dintre bebeluşi şi i s-a luminat tot chipul, se vedea limpede că era plin de duioşie... nu era nimic obscen în ceea ce exprima chipul lui când ţinea în braţe un copilaş de trei săptămâni. Absolut nimic."

Un moment inedit al vizitei a fost întâlnirea dintre Michael Jackson şi prinţesa Ecaterina Caradja, a cărei familie a fondat centrul pentru copii. "Era centenară, anul următor a împlinit 100 de ani, dar i-a făcut mare plăcere momentul. Şi el s-a bucurat. A existat o chimie aparte atunci când s-au văzut. Se spune despre bătrâni şi copii că au multe în comun, că au, de fapt, cam aceeaşi vârstă. Erau amândoi ca nişte copii, la acelaşi nivel, pe aceeaşi lungime de undă. Prinţesa l-a invitat să stea puţin lângă ea, iar el s-a aşezat exact pe capacul scaunului special pe care prinţesa îl folosea pe post de toaletă", îşi aminteşte Sanda Gancevici.

CE A LĂSAT ÎN URMĂ
Dincolo de amintirile şi de emoţia absolut reală pe care le-a provocat celor care l-au văzut în 1992, vizita lui Michael Jackson a îmbogăţit la propriu viaţa copiilor de la leagăn. În primul rând, el a inaugurat centrul de joacă realizat acolo de firma britanică Playdale, primul din România realizat numai cu materiale cu care copiii nu se pot răni. E drept, panglica a fost tăiată nu de Michael, ci de preşedintele Ion Iliescu. Din păcate, de acel loc de joacă unic la acel moment în ţară s-a ales praful, nimeni nu a mai investit bani pentru a-l păstra. Un alt câştig a fost vizita de o săptămână a unei echipe de evaluatori de la Heal the World, la care personalul leagănului a văzut cum se realizează o evaluare completă şi complexă a copiilor.

"Michael Jackson mi-a lăsat impresia că s-ar fi simţit mult mai în largul lui dacă ar fi fost înconjurat doar de copii. Pentru că, în realitate, era de aceeaşi vârstă cu ei. Cronologic, era adult, dar din punct de vedere biologic el nu a depăşit niciodată vârsta copilăriei"
Sanda Gancevici - Fosta directoare a leagănului "Sfânta Ecaterina" în perioada 1992-1993

×
Subiecte în articol: special michael