Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
De când s-a constatat asemănarea sa cu preşedintele Traian Băsescu, pe nea Gheorghe Nica, zis Gogu Gănuţă, îl ştie toată localitatea Afumaţi, judeţul Ilfov. ŞI înainte era cunoscut, însă numai de vecinii situaţi pe o rază de câteva străduţe de locuinţa sa, fiindcă nea Gogu aici s-a născut, aici a copilărit şI aici şi-a trăit cei 77 de ani, chiar dacă meseria i-a fost de controlor de trafic RATB. Făcea naveta şI, după orele de program, îl găseai acasă trebăluind prin curte ori la câmp. De la o vreme, însă, s-au schimbat lucrurile şI de când Traian Băsescu ocupă funcţia de preşedinte al ţării e salutat pe stradă cu “Dom' preşedinte” sau “Dom' Băsescu”. Fiind un om bun şI la locul lui, până în momentul de faţă nimeni n-a îndrăznit să-i spună “Băi, suspendatule!”
La faţă da, la caracter ba
Cum a ajuns nea Gogu să fie cunoscut în toată ţara, povestea e deja cunoscută. În 1994, ginerele său, pictorul Valentin Tănase, director în cadrul MAPN, face o frescă pe un perete din Ministerul Apărării având ca temă Unirea de la 1600, realizată de domnitorul Mihai Viteazu. Unul dintre “boierii” din preajma voievodului părea a semăna la chip cu Traian Băsescu, pe atunci fără mare anvergură politică, doar Ministru al Transporturilor. Cum un ministru însemna totuşi prea puţin, nimeni n-a stat în drum să constate asemănarea, mai ales că pictorul zugrăvise în acea frescă şI chipurile celor patru Beatles, infinit mai importanţi decât un politician oarecare, care azi e, mâine nu e. Timpul a trecut, Băsescu a ajuns preşedinte, iar mai apoi suspendat şI negat de peste şapte milioane de alegători prezenţi la referendum. Abia acum presa îl descoperă încondeiat pe peretele Ministerului Apărării, se face vâlvă, pictorul Valentin Tănase afirmă că, de fapt, nu e Băsescu cel zugrăvit şI prins în zid ca Ana Meşterului Manole, ci socrul său de la Afumaţi. Drept pentru care am purces la drum să constatăm cât de mult seamănă nea Gogu Gănuţă cu Traian Băsescu.
Nici n-am intrat bine în Afumaţi, că trei localnici s-au şI grăbit să ne îndrume: “A, dom' preşedinte? Din centru faceţi stânga şI pe la biserica veche o luaţi la dreapta”. Pe strada cu pricina, ţaţa Maria Ştefan aduna cu mătura frunzele căzute şI le dădea foc pe marginea şanţului. “Îl căutaţi pe Băsescu? Uite, colo stă, vizavi, la gardurile alea maronii. E un om de toată isprava nea Gogu, cu grijă de gospodărie, măcar de-ar fi şI preşedintele cu o aşa grijă pentru ţară. Dacă ar fi fost nea Gogu la conducere, l-aş fi votat până la moarte, că are caracter. O să vedeţi că seamănă doar la faţă cu Băsescu, la caracter nu!”
Domnu (preşedinte) n-a dat, nea Gănuţă n-a luat
Nea Gogu este mic de înălţime, îmbrăcat cu un pulover cu anchior maro şI o şapcă a la Ceauşescu pe cap, pe care o scoate tacticos la poză, ca să se vadă “şuviţa”. E jovial, vioi, cu pleoapele ochilor uşor căzute, fix ca ale preşedintelui Traian Băsescu. Asemănarea facială este mare, chiar dacă au trecut aproape 20 de ani de când ginerele său l-a imortalizat în fresca sa. Să nu uităm că, în 1994, nea Gogu avea anii pe care-i are preşedintele acum, aşadar vestita asemănare se raportează la momentul când ambii se situează în jurul vârstei de 60 de ani. În sufrageria unde suntem invitaţi, sub geamul gros al unei comode are fotografii din tinereţe, din timpul stagiului militar ori cu toată familia în jur. Cu cât e mai tânăr în poze, cu atât pare a semăna mai mult cu Băsescu. Pe pereţi sunt tablouri pictate de Valentin Tănase, cele mai multe fiind portrete ale soţiei sale, Claudia, fata lui Gogu Gănuţă. “Majoritatea din sat îmi spune când mă vede, zice, ce faci, Băsescule? Da' măcar să-l fi văzut şI eu pe preşedinte lângă mine, că aşa din poze ori la televizor n-am nici o scofală. Nu să fie lângă mine, da' măcar să-mi fi dat şI mie nişte bani, că mie bani îmi trebuie, că pensionari amărâţi cum suntem, eu cu 800 de lei pe lună, nevastă-mea cu 300 de lei pe lună, nu ne ajung de niciunele. Când m-am pensionat mi-a zis un inginer să mai stau, că o să-mi mai crească pensia, că are nevoie de mine, da' i-am zis că la 7 clase primare cât am eu, cu oameni în subordine care au liceu şI facultate, nu se cade să mai rămân. M-am întors la ţară, că şI aici sunt multe de făcut. Eu am fost un om gospodar. Înainte de a lucra la RATB am muncit la câmp, la cooperativa agricolă de producţie, şI nu mi-a fost ruşine de muncă. În 1961 am intrat în colectivă şI am muncit trei ani. Acu' m-au chemat ăştia de la asociaţii în funcţii de conducere, da' nu m-am dus”.
“Băsescu de Afumaţi” nu face politică
Nu l-a interesat niciodată politica. Pe vremea comuniştilor n-a apucat să se înscrie în partid, deşi era conştient că în felul acesta ar fi obţinut o locuinţă în Bucureşti. A preferat să facă naveta şI să-şi vadă liniştit de-ale lui. Nu tânjeşte după regimul Ceauşescu, n-a avut vreodată o simpatie deosebită pentru vreun lider politic de după revoluţie, mai mult n-a votat decât a votat, zice că nu mai ştie dacă a pus sau nu ştampila pe Traian Băsescu, nici când acesta a candidat la preşedinţie, nici la referendum. A preferat ca lumea să-l ştie mai degrabă drept “Băsescu de Afumaţi” decât “Afumatul de la Cotroceni”. Deşi asemănarea cu preşedintele devenise de notorietate, acest lucru conferindu-i o oarecare încărcătură de popularitate, recunoaşte că celebritatea nu i-a adus niciun beneficiu, mai ales că nu i-a trecut prin minte să candideze ca primar în localitate, chit că era recunoscut ca un bun gospodar. “Domnule, nu-mi place să-mi bag nasul în politică. Eu vreau, când mă culc seara, să am numai grija mea. Nu dau liniştea mea ca om pe o funcţie politică. Cât am lucrat 32 de ani la RATB am avut de-a face cu o droaie de lume. Nu-mi trebuie băi de mulţime ca Băsescu. N-aş vrea să fiu nici măcar pentru o zi în locul lui. Bineînţeles că aş vrea să fac bine ţării, dar eu consider că atâta vreme cât muncesc să-mi fie mie bine, automat fac bine şI ţării. Când m-a pus acolo, pe fresca aia, ginere-miu nu s-a gândit că semăn cu Băsescu. Acuma, încoace, s-a constatat asta. Cred că s-a gândit, ia stai, domnule, să-l bag şI pe socră-miu acolo! Mi-a luat o poză, nici nu mi-a zis, şi-a pictat după ea. Pe Băsescu nu mai ştiu dacă l-am votat sau nu l-am votat, că n-am avut preferinţe pentru nimeni. Am zis, bă, care-o veni, tot al nostru e! Că n-a fost niciunul care să facă parte din familia mea sau pe care să-l ştiu personal şI să zic, bă, p-ăsta îl ştiu, p-ăsta îl votez. Că zici, bă, dacă-l cunoşti, ăsta e mai bun decât ăstălalt! Cum puteam să votez cu unu' pe care nu-l cunoşteam? Dacă votam cu unu' rău? Aşa, mai bine am stat în banca mea şI n-am votat deloc”.
O şampanie la domnu', vă rog!
Cât timp vorbeşte observă că ne uităm în jur pe pereţi şi-i admirăm tablourile. “Ginere-miu le-a făcut. Este directorul artiştilor plastici din cadrul MAPN. Fresca aia de-a făcut-o el acolo, dacă-l plătea, se procopsea! Nici el nu e băgat în politică, la fel ca mine. D-aia nici nu i-a trecut prin cap să-l picteze pe Băsescu, el pe mine m-a pictat şi-l iubesc, că, dacă era băiatul meu, nu semăna cu mine aşa! Faptul că semăn cu preşedintele nu e mare lucru pentru mine. Bă, zic, măcar dacă mi-ar fi făcut şI mie vreodată vreun favor, să-mi fi dat şI mie o sticlă de şampanie, să zic aşa! Da' eu dacă l-am văzut numai la televizor ca toată lumea, ce să mai zic?”
Ca o gazdă bună ne conduce până la poartă. Pe drum tocmai trece nea Ticu, un vecin de-al său. “Să trăiţi, dom' preşedinte! Cum mai merg treburile ţării?”, zice acesta în glumă, scoţându-şi pălăria în semn de salut maxim. Nea Gogu îi răspunde energic, dă nepăsător din umeri la a doua întrebare, apoi intră în curte şI trage repede zăvorul la poartă, să nu năvălească politica peste el.
