x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Reportaje „Medici șomeri într-o țară fără medici”

„Medici șomeri într-o țară fără medici”

de Alex Nedea    |    16 Feb 2016   •   15:00
„Medici șomeri într-o țară fără medici”

În vreme ce România se luptă cu o criză acută de medici în aproape toate spitalele din țară, peste o sută de absolvenți de rezidențiat sunt de mai bine de două luni puși de aceeași țară să taie frunză la câini.

Este o zi de început de februarie și în fața Ministerului Sănătății câțiva tineri se strâng timid pe trotuarul de vis-a-vis. Lângă ei stai stivuite cartoane albe pe care au imprimat lozinci: „Medici în țară! De ce ne alungați afară?”,„ Medici șomeri într-o țară fără medici”. E a doua lună de când protestează în stradă împotriva unei situații cât se poate de absurde.

Deși la nivel național există peste o sută de locuri de rezidențiat rămase neocupate, în București cam același număr de absolvenți de rezidențiat nu își găsesc un loc în care să pună în practică ce au învățat. Asta pentru că, potrivit unei modificări legislative recente, cei care au absolvit examenul de rezidențiat în Capitală nu au dreptul să ocupe posturi în alte centre universitate.

S-au gândit că dacă protestează vor modifica legea. Dar până acum nu au impresionat pe nimeni. De la geamul ministerului angajații se uită la ei cum stau în frig. În acea clădire absolvenții au primit până acum doar uși trântite în nas.

„România e țara ușilor închise. Cel care a ajuns să stea pe scaun are o satisfacție deosebită să-ți trântească ușa. Oriunde te duci: «Pac!». Adică: «Ai ajuns tu la mâna mea! Ei bine, uite! am ajuns grozav. Du-te de aici, nu se poate. S-a rezolvat , nu se poate»”, povestește Camelia, una din cele 30 de persoane strânse în fața instituției.

Gerul mușcă necruțător din protestatari. Tinerii își lovesc călcâiele unul de celălalt, își pitesc urechile între umeri, scot rotocoale de aburi din gură, ca la furnalele termocentralelor. Gerul mușcă necruțător și din angajații ministerului. Numai că ei opresc mașinile la scară, coboară fără să-i privească și dau fuguța în sediul, la căldură.

Protestul sesizează până la urmă pe cineva. Un jandarm. E plutonier. Îi lua la rost: „Ce ați pățit? Ce s-a întâmplat?”. „Medicii rezidenți rămași fără locuri, fără post, fără slujbă”, i se răspunde. „Aveți autorizație? N-aveți? Strângeți alea...”, și face semn spre pancartele așezate alături. „Sistem bolnav, solicit antivirus”.

„Suntem promovați, de ce ne alungați?”. Tinerii nu scandează. Stau și ei pe stradă, în fața unei instituții publice cu niște panouri pe care întâmplător scrie ceva. Își trag halatele de spital pe ei. Iau pancartele în mână și așteaptă ca cineva din interior să se înduplece să-i asculte și pe ei.

Calcule triste, care nu interesează autorităţile

Potrivit unor calcule, un medic român muncește de două ori mai mult decât unul din vestul Europei și e plătit și de zece ori mai puțin. În perioada 2000-2009 am avut 19 medici la 10 mii de locuitori, față de 33 de medici la 10.000 de locuitori, atât cât e media în Uniunea Europeană, unde are un venit mediu de 3500 de euro.

În aceste condiții doar o minune mai face ca România să mai aibă medici care să dorească să profeseze în țară. Și, dacă mai are și medici care protestează în stradă, în ger, că nu sunt lăsați să muncească în țară, lucrurile devin de-a dreptul inimaginabile. Și totuși nimeni din minister nu iese să vadă minunea cu ochii lui.

Întâmplarea face ca la un moment dat chiar ministrul Sănătății să treacă prin fața tinerilor, că era în drum spre birou. Se oprește cât să-i roage să nu mai stea în frig și să-i asigure că ce doresc ei nu se poate. Îl întrebăm: „Dar cum e posibil ca la Vaslui să fie locuri libere și ei să stea în stradă?”. Ne comunică: „Deci... haideți că asta e o altă problemă...” și ne întoarce spatele. La Vaslui secția de oncologie a spitalului s-a închis după ce singurul medic specialist și-a dat demisia ca să plece în sistemul privat.

Managerul spitalului pune situația și pe criza de rezidenți pe care unitatea sanitară o resimte de câțiva ani. A obosit să-i tot caute prin alte părți: „Noi am fost în Centrul Universitar Iași, la Institutul de Oncologie, și i-am rugat să ne îndrume spre un rezident care și-a dat specialitatea, care nu are post și care ar vrea să vină la Vaslui. Din păcate, răspunsul a fost descurajator”, spune managerul Spitalului din Vaslui Ana Smaranda Rinder.

În acest timp, toți protestatarii cu care am vorbit s-au oferit să meargă la Vaslui să își facă rezidențiatul acolo, dacă legea le-ar permite. „Aș lucra oriunde în țară pentru că oriunde ar fi, tot oameni sunt și nevoi sunt. Epidemie de sănătate încă nu avem”, spune absolventul Ionuț Olteanu.

De ce aruncăm banii pe fereastră


Situația de la Vaslui nu e singulară. Tot mai multe spitale din țară se plâng de criza acută de personal. Potrivit studiului: „La drum cu Hipocrate: migrația medicilor din România”, doar în 2011 nu mai puțin de 6100 de medici și-au depus actele pentru a putea pleca la muncă peste granițe, ceea ce înseamnă că în doar 12 luni 10% din medicii de la nivelul întregii țări erau cu bagajele făcute.

Iar statul român pierde enorm, mai ales că el este cel care a investit în formarea acestor oameni. Potrivit unor estimări, costul total al școlarizării unui medic este de 11 mii de euro. Asta înseamnă că pentru cei 20 de mii de doctori plecați în ultimii ani la lucru în străinătate, România a cheltuit 200 de milioane de euro. Cât să ridici un spital ultra-dotat.

Vinerea aceasta, după un lung șir de proteste, ministrul sănătății i-a primit în cele din urmă la discuții pe medicii rezidenți rămași fără locuri de muncă. Le-au spus așa: „Chiar dacă au rămas neocupate locuri, nu avem cum să le redistribuim”. În concluzie: „S-a rezulvat, nu se poate”.

„România e țara ușilor închise. Cel care a ajuns să stea pe scaun are o satisfacție deosebită să-ți trântească ușa. Oriunde te duci: «Pac!». Adică: «Ai ajuns tu la mâna mea! Ei bine, uite! am ajuns grozav. Du-te de aici, nu se poate. S-a rezolvat , nu se poate»”, Camelia, medic rezident

„Aș lucra oriunde în țară pentru că oriunde ar fi, tot oameni sunt și nevoi sunt. Epidemie de sănătate încă nu avem” - Ionuț Olteanu.

11 mii de euro costul total al școlarizării unui medic. O sumă care ne arată cât pierde statul român în urma exodului medicilor

În ultimii 18 ani au plecat din România peste 17 mii de cadre medicale. Dintre aceştia, aproape peste 9.000 sunt doctori, iar restul asistente medicale, potrivit unei statistici a Comisiei Europene. Statisticile furnizate de Ministerul Sănătăţii sunt şi mai îngrijorătoare decât cele din ţările în care au plecat medicii români: aproximativ 15 mii de medici au ales să profeseze în altă parte decât în ţara noastră, de la intrarea României în Uniunea Europeană, adică în ultimii opt ani.

Din 2012, s-a înregistrat o scădere drastică a ponderei numărului de medici pe cap de locuitor. Mai exact, un medic ar fi trebuit să trateze peste 500 de pacienţi români.

×
Subiecte în articol: medici şomeri