x close

„Păcatele slujitorilor Domnului”. Eroi aruncați în mijlocul străzii

0
Autor: Alex Nedea 10 Ian 2017 - 15:07
„Păcatele slujitorilor Domnului”. Eroi aruncați în mijlocul străzii
Vezi galeria foto


Dacă s-ar face un top al țărilor care își bat joc de martirii care și-au dat viața pentru patrie, România ar fi cu siguranță în frunte. Iar evenimentul care ar ține-o mult timp acolo are printre pricipalii actori oameni ai Bisericii Ortodoxe Române, acuzați că au distrus mormintele unor eroi ai neamului pentru a face un ban în plus.

 

Dacă treceți cu mașina zilele astea prin orașul brașovean Făgăraș veți deranja fără să știți somnul de veci al eroilor români căzuți în Primul Război Mondial. Chiar în centrul orașului, sub unul din cele mai aglomerate sensuri giratoriu din județ, sub o șosea care trepidează continuu de la traficul necontenit al camioanelor de mare tonaj care tranzitează centrul țării, chiar acolo, sub Drumul european E68, stau puse de câțiva ani osemintele a 15 ostași care s-au jertfit în primele zile ale intrării țării noastre în prima conflagrație mondială. Nu există nimic care să amintească de prezența lor acolo. Nu e nici măcar o cruce, oricât de mică. Deși făptașii acestei ilegalități comise sunt chiar reprezentanții Crucii: prelați ai Bisericii Ortodoxe Române.

 

Cum se eliberează locurile de veci cu excavatorul

Acum mai bine de nouă ani, într-o zi de toamnă din 2007, un telefon suna insistent în redacția principalului cotidian local din orășelul brașovean Făgăraș. „Cineva ne anunța că în cimitirul parohial un escavator scoate osemintele eroilor din Primul Război Mondial. Ne-am dus la fața locului și într-adevăr toată parcela eroilor era răvășită, osemintele erau împrăștiate. Totul era făcut pe ascuns, noi am apărut întâmplător acolo la solicitarea cetățenilor”, își aduce aminte Lucia Baki, director al ziarul Monitorul de Făgăraș. Nu numai terenul fusese răvășit de escavatorul cu pricina ci și conștiința și sufletul multor localnici care văzuseră grozăvia atunci. „ Istoria locului este călcată în picioare, te dezonorează”, conchide acum Baki după ce ani de zile a scris despre acel eveniment. Imediat în acele zile a reușit să afle și cine era în spatele dezgropării cu pricina: chiar protopopul de Făgăraș Ioan Ciocan. Era o perioadă în care în cimitir nu mai existau locuri de veci libere iar mutarea părea să aibă o singură miză, în opinia jurnalistului: „Vânzarea de noi locuri de veci în cimitir. Căci imediat după scoaterea osemintelor ostașilor, pe locurile acelea au apărut criptele cetățenilor din oraș.

 

Îngropaţi sub asfalt, în intersecţie

La vremea respectivă când l-am întrebat pe protopop a și recunoscut: «Da, eliberăm locul pentru a face spații noi pentru locuri de veci»”. Astăzi, întrebat de reporterii Jurnalului Național, protopopul de atunci Ioan Ciocan, retras din această funcție între timp, dezminte: „Sunt minciuni! Nu erau locuri în cimitire, e adevărat, dar nu pentru asta i-am dezgropat noi”. „Cu cât ați vândut locurile de veci eliberate?”, întrebăm. „Nu mai știu acum cu cât, dar banii nu s-au dus la nimeni decât la administrația cimitirelor(aparținând de Biserică n.r.), cu care s-au amenajat cimitirele. Sunt acolo, nu sunt luați de nimeni”. Într-un raport întocmit de Poliția Municipiului Făgăraș se preciza că scoaterea osemintelor a fost motivată de faptul că: „datorită spațiului mic, festivitățile de cinstire a eroilor nu se puteau desfășura cu tot fastul cuvenit”. Preotul Ciocan, actualmente paroh la catedrala din oraș, ne detaliază cum a văzut el această mutare: „Osemintele erau puse la o jumătate de metru în pământ și din punct de vedere al bisericii nu era canonic”. Îl întrebăm de ce biserica nu a fost deranjată de acest fapt timp de 90 de ani cât trecuse de la înmormântarea eroilor. Și dacă totuși nu erau îngropați la adâncimea corespunzătoare, de ce nu au săpat mai adânc exact pe aceleași locuri? „ Pentru că erau și murdăriile. Erau brazii...Au fost 70 de brazi pe aleile din cimitir și toate păsările și-au făcut cuiburile acolo și făceau mizerie pe trotuar și peste morminte și toată lumea nu avea loc și spațiu că totul era înghesuit de mormintele. Nu avea loc lumea să stea. Veneau autoritățile cu armata și poliție și lumea care se aduna pentru oficierea slujbelor și stăteau peste morminte și peste osemintele eroilor care erau la jumătate de metru în pământ”, încearcă părintele un răspuns. Spune că a hotărât împreună cu reprezentanții armatei și cu primăria scoaterea eroilor de acolo, punerea lor în saci și mutarea în sensul giratoriu din oraș în ideea de a construi peste noul osuar un monument frumos în cinstea lor. Așa că spre finalul anului, pe o vreme geroasă de început de iarnă, au săpat în mijlocul sensului giratoriu, au turnat betoane, au chemat oficialități de la primărie și de la armată și, cu sobor de preoți, au ținut o slujbă eroilor ce aveau să sfârșească sub asfalt, în intersecție.

 

Lege încălcată, sancţiuni zero

Preotul zice că a respectat întocmai legea bisericească: „am pus osemintele în saci noi, le-am stropit cu vin și cu apă așa cum se face”. Numai că mai era o lege de respectat: legea privind mormintele de război. Peste tot în lumea civilizată e ilegal să strămuți osemintele eroilor. „Există stipulat atât în legislația națională cât și în cea internațională în domeniu faptul că mormintele și operele comemorative de război trebuie conservate în starea lor inițială. Un alt principiu este acela că fiecare mort de război trebuie comemorat individual, adică trebuie să aibă parte de un mormânt singular”, explică Mioara Balosin, reprezentant al Oficiului Național pentru Cultul Eroilor, instituție care s-a sesizat imediat în privința demersurilor ilegale ale protopopiatului de Făgăraș și a oprit lucrările de construcție a noului monument. Preotul Ciocan se scuză și spune că la vremea aceea nu cunoștea legea. „Nu știu de ce nu am știut de lege”, zice. Ar fi fost obligația lui să se intereseze de condițiile legale prin care se pot dezgropa eroii de război, căci protopopiatul era proprietarul cimitirului și deci responsabil de soarta mormintelor. „Păi noi știam de legea noastră: după șapte ani de zile se pot dezgropa”. „Eroii au dreptul la un respect veșnic, mor pentru o cauză națională și este un exercițiu de demnitate națională, toate statele își îngrijesc mormintele de război, se îngrijesc de memoria celor care au murit pentru cauza statului respectiv, deci asta nu încape în discuție”, conchide Mioara Balosin și arată că încă de atunci Oficiul Național pentru Cultul Eroilor a cerut insistent ca osemintele să fie readuse în gropile inițiale. Numai că cerințele imperative ale autorităților statului ca protopopiatul să refacă mormintele pe locurile inițiale au rămas fără răspuns. Dintr-un motiv obiectiv.

 

Între timp protopopul a vândut noile parcele către diverși cetățeni ai Făgărașului, oameni cu dare de mână, dispuși să scoată bani buni din buzunar pentru un loc de veci atât de bine poziționat. Și uite așa, de atunci lucrurile au rămas în aer. Osemintele stau tot sub sensul giratoriu din oraș într-o groapă betonată ce aduce mai degrabă a canal. Din delăsare, gaura de acces nici măcar nu are o ușă, ci o bucată de scândură bătută în cuie pe care o mai mută din când în când vântul sau curioșii care dau pe acolo. Cruce nu există la căpătâiul lor, ci un semn de circulație care obligă autoturismele și camioanele care circulă continuu pe acolo să ocolească prin dreapta. Noul primar de Făgăraș, Gheorghe Sucaciu, promite să remedieze situația și să mute osemintele într-un alt cimitir din oraș unde au fost rezervate deja parcele individuale pentru toți cei 15 eroi români de sub asfalt.

„Există stipulat atât în legislația națională cât și în cea internațională în domeniu faptul că mormintele și operele comemorative de război trebuie conservate în starea lor inițială. Un alt principiu este acela că fiecare mort de război trebuie comemorat individual, adică trebuie să aibă parte de un mormânt singular”Mioara Balosin

Presa locală scrie de ani buni despre această mutare de oseminte. Lucia Baki, directorul ziarului Monitorul de Făgăraş a fost jurnalistul care a ajuns la faţa locului chiar atunci când excavatoarele scoteau osemintele


 

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Afisari: 7459


Mai multe titluri din categorie

Gropile din Sibiu, astupate pe bani grei de firma lui Ilie Carabulea

Gropile din Sibiu, astupate pe bani grei de firma lui Ilie Carabulea
Una dintre companiile controlate de omul de afaceri Ilie Carabulea, condamnat definitiv la cinci ani şi jumătate de închisoare, cu executare, în dosarul “Carpatica”, a fost selectată,...

Firma care a plătit-o pe Camelia Bogdan, contracte pe bandă în guvernele Boc şi Cioloş

Firma care a plătit-o pe Camelia Bogdan, contracte pe bandă în guvernele Boc şi Cioloş
Galerie Foto “Săgeţile” lui Dorin Cocoş, care au organizat, în 2014, pentru Ministerul Agriculturii, seminarul de la Poiana Braşov, în care salariaţii APIA au fost instruiţi de judecătoarea suspendată...

Ileana Vlăduţ, strănepoata lui Brâncuşi: Sculpturile lui Constantin Brâncuşi de la Târgu Jiu, prin energia lor, au un rol de vindecare

Ileana Vlăduţ, strănepoata lui Brâncuşi: Sculpturile lui Constantin Brâncuşi de la Târgu Jiu, prin energia lor, au un rol de vindecare
Galerie Foto “Ansamblul lui Brâncuşi din Târgu Jiu emite anumite vibraţii - maximul prin Coloana Infinitului - te conectezi la Univers şi se reactivează părţi benefice ale ADN-ului tău”. Declaraţia...

Pentru Cocoş, primele şase au fost toate norocoase. Un apropiat al Elenei Udrea a supralicitat

Pentru Cocoş, primele şase au fost toate norocoase. Un apropiat al Elenei Udrea a supralicitat
Afaceristul piteștean Roland Rovența, apropiat al Elenei Udrea, care a oferit prețul maxim pentru spațiile comerciale confiscate de statul român de la Dorin Cocoș, deține o cooperativă de credit și mai...

DNA, cel mai blând evaluator al pagubei produse de Puiu Popoviciu

DNA, cel mai blând evaluator al pagubei produse de Puiu Popoviciu
Galerie Foto În timp ce omul de afaceri Puiu Popoviciu, condamnat la șapte ani de închisoare cu executare, s-a refugiat la Londra, existând șanse minimale de a fi expulzat în vederea executării pedepsei...

Profesor doctor Mircea Beuran: În cancerul pancreatic, simptomele apar târziu

Profesor doctor Mircea Beuran: În cancerul pancreatic, simptomele apar târziu
Galerie Foto Pancreasul este un organ de mare complexitate, el produce şi insulină pentru ţinerea în frâu a glicemiei, dar fabrică şi enzime necesare digestiei. Când un obstacol blochează scurgerea...

Fugarii României. Doar unul dintre cele mai „vânate” personaje căutate de Poliție figurează pe site-ul Interpol

Fugarii României. Doar unul dintre cele mai „vânate” personaje căutate de Poliție figurează pe site-ul Interpol
Dacă deschizi pagina de internet a Inspectoratului General al Poliției Române, ai să găsești rubrica denumită „Urmăriți”. Sute de personaje căutate pentru infracțiuni din cele mai diverse. De...

Cristian Muntean, preşedintele ASSAI: Majorarea tarifelor RCA peste noapte nu va mai fi posibilă odată cu intrarea în vigoare a Legii RCA şi a normelor de aplicare

Cristian Muntean, preşedintele ASSAI: Majorarea tarifelor RCA peste noapte nu va mai fi posibilă odată cu intrarea în vigoare a Legii RCA şi a normelor de aplicare
Intrarea în vigoare a noii Norme RCA va aduce, în sfârşit, linişte pe piaţa asigurărilor auto, după ce în ultimii doi ani scanda­lurile legate de majorarea agresivă a tarifelor de...

Cuscra-bodigard a lui Vasile Blaga, specializată în blocarea licitațiilor pierdute

Cuscra-bodigard a lui Vasile Blaga, specializată în blocarea licitațiilor pierdute
Galerie Foto Noua firmă de pază a familiei Blaga-Rudeanu, care a intrat în afacerile cu statul după ce ginerele lui Vasile Blaga a fost trimis în judecată pentru evaziune fiscală, contestă toate licitațiile scoase...

Tensiunea oscilantă este o fază de început a hipertensiunii

Tensiunea oscilantă este o fază de început a hipertensiunii
Hipertensiunea este cea mai răspândită boală şi accidentul vascular cerebral provocat de această afecţiune, în 90% din cazuri, omoară cel mai mult în România. Hipertensiunea este o boală...

Germanii ne predau lecţia şcolilor profesionale

Germanii ne predau lecţia şcolilor profesionale
Ca să ştii cât de bogaţi sunt cetăţenii unei ţări, intră în şcolile lor. România, una dintre cele mai sărace ţări din blocul comunitar, are cel mai puţin finanţat sistem de...

Primăria Arad face investiții de lux în spații verzi. Beneficiarul: o firmă „de casă”

Primăria Arad face investiții de lux în spații verzi. Beneficiarul: o firmă „de casă”
Galerie Foto Începând cu anul 2010, o companie din Arad, despre care mai multe surse locale afirmă că este apropiată de conducerea Primăriei Municipiului Arad, primește fără licitație contracte privind amenajarea...

Cum ajunge “Codul feţei” să spună adevărul, atunci când interlocutorul minte. Metoda cunoscută din serialul “Lie to me”

Cum ajunge “Codul feţei” să spună adevărul, atunci când interlocutorul minte. Metoda cunoscută din serialul “Lie to me”
Galerie Foto Psihologul italian dr. Igor Vitale explică deosebiriile dintre metodele clasice de analiză comportamentală şi cele mai noi descoperiri ştiinţifice, precum interpretarea limbajului nonverbal şi a microexpresiilor,...

Prof. dr. Alexandru Oproiu: În diagnosticul de constipaţie se recomandă tărâţele

Prof. dr. Alexandru Oproiu: În diagnosticul de constipaţie se recomandă tărâţele
Diagnosticul de constipaţie se stabileşte doar când există mai puţin de două scaune pe săptămână, când consistenţa este prea tare şi omul stă mult la toaletă. Remedierea constipaţiei se...

Decizia care a golit România de meseriaşi

Decizia care a golit România de meseriaşi
În 2009 s-a decis ca elevii din gimnaziu să nu mai fie primiţi în şcolile profesionale. După ani de subfinanţare şi de batjocură la nivel înalt, învăţământul de profil primea...
Serviciul de email marketing furnizat de