România, la 1.800 de ani distanță de siguranță

Doar Bucureștiul are 2.200 de imobile cu risc seismic. Ritmul de reabilitare a lor era de 1,2 imobile pe an, ceea ce înseamnă că, în Capitală, vom fi în siguranță în clădirile vechi peste mai bine de un mileniu și jumătate, atunci când probabil unii vor construi clădiri la ani-lumină distanță de Pământ.

Era 4 martie 1977. La ora 20, peste București se lăsase deja seara, deși, după lumina albă pe care o lăsa luna înălțată deasupra blocurilor, ai fi zis că e încă zi. Nicu Moldoveanu, un băiat de 10 ani de pe strada Artei nr. 7, era la televizor. Se uita la filmul bulgăresc „Dulce și Amar” când a simțit că imaginea se mișcă. A crezut că așa e scena-riul filmului. Până în secunda următoare când a realizat că și televizorul se clatină, și masa pe care stă televizorul, și camera, și blocul, și pământul.

Un bloc întreg prăbușit peste tată

După ce au fost zgâlțâiți în casă timp de 55 de secunde, mama l-a luat de mână pe Nicu și au plecat spre blocul de opt etaje de vizavi, acolo unde avea tatăl atelier și era în timpul cutremu-rului. Dar când au ieșit în stradă, au văzut că blocul nu mai era. În loc se așternuse un munte de moloz. „Din noaptea aceea am stat în stradă, nu m-am mișcat de acolo. A doua zi a început să vină poliție, salvare și scoteau morți, morți, morți, pe rând. După două zile, când tata încă nu fusese găsit, a venit cineva de la partid și a dat ordin: «Gata, luați molozul!»”, povestește acum Nicolae Moldoveanu jr. A venit un buldozer și a început să împingă în ruine și atunci mătușa lui Nicu Moldoveanu s-a pus în fața autospecialei. „I-a spus: «Măi omule, poate ai și tu mamă, poate ai copii. Poate fratele meu trăiește. Oprește motorul». Și atunci s-a oprit și s-a făcut o liniște ca  de mormânt”. După ce timp de două zile scoseseră numai cadavre și niciun supraviețuitor dintre acele ruine, nimeni nu se mai aștepta la vreo minune. Dar în acele secunde de după oprirea buldozerului, s-a auzit un miracol. Suna metalic: de sub tonele de sfărâmături cineva bătea într-o țeavă de calorifer. Era Nae Moldoveanu. Trăia.

Singurul supraviețuitor

S-a săpat imediat un tunel până la locul unde era prins. Nae Moldo-veanu a cerut imediat un fierăstrău, un clește și alte ustensile pentru a se elibera dintre dărâmăturile care îl împresurau. „Două zile nu băuse deloc apă. În tot cartierul era rețeaua oprită, așa că am fugit până la școală și m-am întors cu două damigene cu apă din care îi dădeam să bea printr-un furtun”. Într-un final, omul a reușit să iasă pe picioarele lui. Se alesese doar cu niște zgârieturi și intrând în istorie ca unul din cele mai mari miracole ale acelor zile. Când începuse cataclismul, juca șah cu un prieten pe nume Adrian la parterul clădiri. Prietenul a fugit, el a rămas. A fost prins de un perete care a căzut peste el, dar l-a evitat miraculos, formând un triunghi în jurul lui. Aici avea să petreacă două zile, respirând prin puloverul de pe el prin care trăgea aer ca printr-o sită, să nu se sufoce de la praf. A fost singurul supraviețuitor din acel bloc de 8 etaje, cu zeci de familii, și totodată a fost printre puținii oameni care au avut șansa să trăiască în București, deși locuia într-un bloc neconsolidat. Experiența lui și a altora ne-a arătat că șansele de supraviețuire într-un asemenea imobil după un cutremur major sunt foarte mici. În Capitală au căzut atunci 32 de blocuri în care și-au pierdut viața 1.400 de  oameni. Și totuși astăzi, la 39 de ani de atunci, încă nu am învățat nimic din lecția dură predată atunci.

O legislație care duce la colaps

Astăzi, doar în București, avem 2.200 de imobile care stau să pice la un cutremur major și alte câteva mii în toată țara. Nicolae Moldoveanu jr trăiește acum pe o stradă unde sunt nu mai puțin de 20 de clădiri expertizate cu diferite grade de risc. Potrivit unui raport al Curții de Conturi a României (CCR) din 2014 există la nivelul autorităților locale și centrale programe de consolidare a acestor clădiri, dar, așa cum se întâmplă în România, stăm bine pe hârtie, nu și în practică. Pentru că, deși sunt bani pentru asemenea investiții, ritmul de reabilitare e molcom: 1,2 clădiri pe an. Potrivit CCR, cauzele care duc la această încetinire țin în mare parte de birocrația excesivă și de legislația ambiguă. „Procedurile interne de implementate conțin doar termeni generali fără termene precise, în cadrul cărora trebuie să se realizeze fiecare operațiune. Prin acest mod de lucru s-a ajuns ca fiecare etapă necesară de parcurs pentru consolidarea unui imobil să fie foarte lungă, fapt care generează implicit și creșteri ale valorilor apreciate inițial față de cele care sunt înscrise în contracte și acte adiționale la final”. Adică proprietarii apartamentelor din blocurile supuse consolidării, care vor suporta eșalonat costurile reabilitării, semnează că sunt de acord să plătească o anumită sumă pentru reabilitare, dar la finalul execuției se poate trezi că suma inițială a crescut și cu 40%. Acest fapt a dus la refuzul multor români de a-și reabilita clădirile, chiar dacă asta le pune viața în pericol. Dar nu numai banii sunt motivul pentru care oamenii sunt dispuși să facă „sacrificiul suprem”. În documentul Curții de Conturi se specifică faptul că „unii proprietari nu sunt de acord cu soluția tehnică, în contextul în care le afectează într-un fel sau altul configurația spațiilor aflate în proprietate și contestă proiectele elaborate, deși proprietarii au prezentat declarații notariale privind luarea la cunoștință de conținutul expertizei tehnice, care propune soluția de consolidare, precum și a angajamentului pentru continuarea acțiunilor, în condițiile O.G. nr. 20/1994, respectiv execuția lucrărilor de consolidare.

La 10 ani, Nicu Moldoveanu nu înţelegea prea multe din ceea ce se întâmpla în jur. A stat, însă, nopţi întregi în stradă, în aşteptarea tatălui său

În Bucureşti sunt 181 de clădiri încadrate în clasa I de risc seismic, dintre care 85 au peste 5 etaje (44,7%), 46 de clădiri au peste 8 etaje (24%) şi 59 de clădiri au sub 4 etaje (31,05%). Cele mai multe sunt în sectoarele 1, 2 şi 3 şi sunt situate în centrul oraşului, pe străzile Franceză, Armenească, Lipscani, Bărăţiei, Gabroveni, Blănari, Calea Victoriei şi Bulevardul Magheru. În ultimii 10 ani au fost consolidate doar 42 de clădiri din clasa I de risc seismic, dintre care 19 au beneficiat de programul de consolidări al Primăriei Capitalei, iar restul au fost plătite de proprietari.

Doar o casă din cinci este asigurată. Din cele 8,5 milioane de locuinţe existente în România, numai 1,5 milioane au o poliţă PAD, deşi aceasta este obligatorie. Pe hârtie. În realitate, primăriile, cele care ar trebui să controleze proprietarii, nu au niciun interes să-şi alunge alegătorii, amendându-i cu sume cuprinse între 100-500 de lei. Pe de altă parte, un cutremur major, similar celui din 1977, ar pune firmele de asigurări într-o situaţie dificilă. Pool-ul de Asigurare Împo-triva Dezastrelor Naturale, format din 12 societăţi de asigurare, nu ar avea suficienţi bani pentru a-i despăgubi pe toţi cei afectaţi, ar mai avea nevoie de 90 de milioane de euro, potrivit unei estimări a Băncii Mondiale. Primele brute subscrise la poliţele PAD se ridică la aproape 135 milioane de lei, iar totalul primelor brute subscrise, incluzând şi poliţele facultative, este de 335,5 milioane de lei.

Din noaptea aceea am stat în stradă, nu m-am mișcat de acolo. A doua zi a început să vină poliţie, salvare și scoteau morţi, morţi, morţi, pe rând. După două zile, când tata încă nu fusese găsit, a venit cineva de la partid și a dat ordin: «Gata, luaţi molozul!» Nicu Moldoveanu