Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Un studio Eurofund arată că România pierde anual 1,5% din PIB din cauza celor peste un milion de tineri inactivi, așa-numiții NEET’s (Not in Education, Employement or Training). Ce înseamnă pentru România o generație invizibilă, care nu produce și nu se gândește la viitor?
Nu sunt șomeri, nu urmează un curs și nici nu fac ucenicie pentru a învăța o meserie. Unul din cinci tineri până în 24 de ani se află în această situație, iar numărul celor cu vârste până în 35 de ani urcă până la un milion. România a ajuns pe un loc fruntaș în Europa în ce privește tinerii fără căpătâi, iar pierderile estimate, fie că vorbim de costuri de asistență și de recuperare a acestor tineri, dar și costurile rezultate din faptul că ei nu produc – sunt uriașe. “Noi creăm generații invizibile, pentru că acești tineri nu sunt înregistrați. E greu de spus exact câți sunt, pentru că tânărul NEET face parte dintr-o categorie dinamică, unii azi sunt NEET, în câteva luni pot ieși din această situație. Problema e că mulți intră în aceasta situație și nu mai ies”, explică Veronica Ștefan, președinta coaliției ONG-urilor pentru tinerii NEET ce adună 40 de organizații.
Cine sunt adevărații vinovați
Dacă ne grăbim să-i judecăm și să dăm vina exclusiv pe ei că nu vor să muncească, Veronica Ștefan ne îndeamnă să nu tragem concluzii pripite. Problema e mult mai complexă și noi, ca societate, avem o parte din vină și responsabilitate. Deși din anul 2014, UE ne-a pus la dispoziție peste 100 de milioane de euro pentru a scoate din impas tineretul țării, România nu a accesat un leu. “Prima problema este că nu am înțeles că există un fenomen. Tinerii inactivi sunt responsabilitatea mai multor generații”, tranșează problema Ștefan. La Nicorești, în Galați, am văzut cum arată omul invizibil al unei generații. Andrei, are 19 ani, 10 frați și niciun viitor. Cât e ziua de lungă muncește pentru a-și ajuta frații și nepoții și pentru a supraviețui. A rămas orfan de tată la 7 ani și mama lui e plecată la muncă în alt sat. Singurul lui sprijin este Albu, calul care e aproape de-o seamă cu el, are 14 ani.
Vrea să facă ceva, dar nu are unde
“Mă trezesc, mă spăl pe față și pe dinți și la muncă! Mai tai lucerna, aduc apă, o ajut pe sora mea pe lângă casă, sparg lemne, fac curățenie la porci, la găini. Sincer, aș dori să-mi găsesc un loc de muncă. Am decât 8 clase”, povestește în timp ce înhamă calul la căruță pentru a merge să încarce butelia. Spună că ar accepta orice fel de muncă, dar momentan e legat de mâini și de mâini și de picioare. E singurul care-și poate ajuta familia având grijă de gospodărie, așa că nu-și permite luxul de a se angaja. Un loc de muncă în alt sat ar însemna bani pentru transport, pe care nu-i are. Ar însemna să stea departe de sora lui care e singură și are un bebeluș de crescut și să-i lipsească pe ai lui de un om de bază la căratul apei cu butoaiele de la fântâna din sat. Practic, ar însemna să-și lase de izbeliște familia la multe munci esențiale.
Andrei și-a încercat norocul anul trecut în Spania. A crezut că va munci acolo câteva luni și va strânge ceva bani ca să mai respire o vreme. A crezut că acolo va fi Raiul. Era, numai că e greu și în Rai dacă nu știi limba. “Mi-a fost greu, așa că m-am întors. Eu chiar aș munci orice. Știu că sunt unii care nu vor să muncească, nu le place munca, dar eu le spun, măi frate! Dacă stai acasă, nu-ți dă nimeni și n-o să ai ce să pui pe masă a doua zi...”
Citește pe Antena3.ro
Ca să se simtă util, Andrei merge din când în când voluntar la la Fundația Bunul Smaritean din sat. Acolo are grijă de copii și pune umărul la orice când i se cere ajutorul. Este locul unde, de când era mic, a găsit înțelegere, dragoste și ceva de mâncare. Așa a reușit să termine și cele 8 clase. Mai mult, nu s-a putut.
O fundație irlandeză i-a schimbat destinul
“Mulți spun că a fi tânăr NEET e destinul, că e alegere. Dar eu spun un singur lucru, dacă unui copil îi pui ce-i trebuie la rădăcina, el va crește armonios. Dacă îl vei lăsa, uitat o să ramână”, e convins Ionel Melinte, vicepreședinte la Fundația Bunul Samritean, parte din Colaiția ONG-urilor pentru drepturile tinerilor NEET.
Melinte știe foarte bine ce simte Andrei pentru că și el a avut o copilărie grea, fără perspective. Dar o fundație irlandeză, venită din senin la Nicorești, i-a schimbat destinul: i-a branșat la curent casa sărăcăcioasă în care locuia, i-a dat abonament ca să poată merge la școală la oraș, l-a ajutat să-și ia permisul de conducere și i-a dat o masă caldă în fiecare zi. A fost diferența de la cer la pământ.
Dacă n-ar fi fost fundația, eu n-aș fi fost la școală, aș fi fost primul NEET din sat, pentru că ăsta e adevărul, multă lume mă știe, îmi știe familie. Ai alt curaj atunci când arăți bine, ai mâncat, cineva se interesează cineva de tine.” Deși fundația se ocupă în special de copiii în pericol de abandon școlar și de adulți cu handicap pe care-i îngrijesc permanent, de câțiva ani au observat o nouă problemă în sat: tinerii de la colțul uliței fără niciun viitor. “Câți avem? Enorm! La o populație de 6000 de oameni acum, sunt peste 60 de NEETs pe care noi îi știm, dar sunt mulți care se ascund, pleacă în afară să muncească două-trei luni, se întorc. Vara pleacă la stână, pe dealuri la vie că zona noastra e viticolă. E forță de muncă ieftină”, precizează Melinte.
Pentru ei, le e greu să facă ceva acum, de aceea se concentrează mai ales pe copii, să nu urmeze același model, ci să meargă la școală și să aibă planuri clare de viitor. 200 de copii au trecut prin centrul de zi din Nicorești până acum și majoritatea au fost salvați de la ratare. “Din păcate, chiar ieri vedeam un tânăr cu calul și căruța, exact ce a făcut tatăl lui face și el. E un fel de tradiție, din generație în generație. Noi încercăm să spargem această tradiție, să vadă că e bun și calul cu căruța, dar se poate și mai bine.”
Casetă de final
Aurelia Stoian, managerul Asociației Bunul Samaritean, este revoltată de felul în care sunt ignorați acești tineri, de autorități și de comunitate. “Normal ar fi ca tinerii să fie o resursă pentru comunitate, dar ei de fapt sunt o problemă socială. Așa o văd autoritățile locale și îi îndepărtează și mai mult, nu-i încurajează și nu vor avea un viitor.”
Regretul Aureliei Stoian este că, prin acțiunile fundației, nu reușește să-i salveze pe toți cei care ar avea nevoie de sprijin. “Toți spun: ‘Dacă făceam și eu o școală...’ Și-n sufletul nostru e așa, daca noi îi ajutam, poate erau mai departe... Fetele își cresc frații, băieții preiau animalele - preiau o responsabilitate prea mare pentru umerii lor și urmează exemplul părinților. Neavând educație, nu stiu să transmită mai departe nici valori, nici educație și se perpetuează această generație care ajunge fără valori, fără nimic.”
“Mă trezesc, mă spăl pe față și pe dinți și la muncă! Mai tai lucerna, aduc apă, o ajut pe sora mea pe lângă casă, sparg lemne, fac curățenie la porci, la găini. Sincer, aș dori să-mi găsesc un loc de muncă. Am decât 8 clase”, Andrei
