x close

Edi Petroșel și Jurjak, într-o colaborare tată-fiu perfectă

0
Autor: Diana Scarlat 08 Sep 2016 - 12:03
Edi Petroșel și Jurjak, într-o colaborare tată-fiu perfectă Victor Stroe


Edi Petroșel, bateristul trupei Holograf, este unul dintre fericiții artiști români pe care scena îl leagă de fiul lui, Jurjak – sau George Petroșel.

Transformarea fiului, în sensul apropierii lui de lumea artistică și de colaborarea profesională cu tatăl, s-a produs destul de târziu, după ce George se pregătise inițial pentru o meserie care-l apropia de mamă.

În vârstă de 33 de ani, Jurjak a terminat Facultatea de Drept, ca și mama lui, Silvia, însă a renunțat la profesie, chiar după ce a reușit să intre în avocatură.

S-a apucat să compună versuri pentru piese și să studieze regia de film, la Universitatea Hyperion, iar acum este deja cunoscut și apreciat pentru videoclipurile din zona underground-ului românesc, unde a colaborat cu artiști precum Raku, Omul Gnom, Moonlight Brekfest, Stema sau Hot Casandra. Dar fiul lui Edi Petroșel s-a remarcat și prin colaborarea cu trupa Holograf, din care face parte tatăl lui.

 

Reporter: Când ați început colaborarea pe plan profesional?

Edi Petroșel: În cazul nostru, colaborarea a-nceput când el era el foarte mic și-l duceam la Costinești, la sfârșitul anilor 80. Jurjack, fost Georgel, asista la toate concertele noastre. Asta ca o glumă... Colaborarea a-nceput în domeniul video, pentru că el a studiat acest domeniu și a făcut un film la început pentru Roua Dimineții (cel de-al patrulea single extras de pe albumul trupei Holograf, „Love Affair” - n.r.), acum trei ani.

Jurjak: Am fost și asistent de regie pentru videoclipuri.

 

Reporter: Cum colaborați acum?

Edi Petroșel: Acum nu mă bag... Mi-am dat seama că are filtrele lui și, sincer, m-a surprins în ultimii ani. O surpriză plăcută a fost că, după mult timp, după ce a făcut și Facultatea de Drept, deci era implicat în cu totul alte direcții, brusc a început să ia lecții de chitară, a-nceput să asculte tot felul de alte muzici și tot ce a făcut și tot ce ne-a prezentat a fost de foarte bun augur și de foarte bună calitate. În primul rând, era original, iar colaborarea cea mai bună a fost să-l susțin. Din punctul meu de vedere, cred că așa e normal, să-l susțin să facă ceea ce simte.

Jurjack: În colaborarea noastră, mereu ne sfătuim, și pentru muzică, și pentru video.

 

Reporter: A existat o influență de la început a părintelui asupra copilului?

Edi Petroșel: Am dorit să-l facem jurist, mama lui fiind avocat. Când și-a terminat toate studiile, inclusiv intrase în barou, a doua zi mi-a spus că n-o să facă niciodată meseria asta. Normal că n-am putut să zic nimic, pentru că exact așa i-am făcut eu tatălui meu, după ce am terminat ingineria. A fost trăirea lui și căutarea lui spirituală.

Jurjack: Influențat am fost la modul tacit. Faptul că am fost de mic la cântări cu ei a contat, iar acum s-a-ntors influența. Cred că în anul doi de facultate m-am apucat să fac o trupă, cu niște prieteni. Având un pic de ritm în sânge, a funcționat repede treaba. Apoi am început să mă joc și cu instrumente electronice și am descoperit și partea de producție. De acolo, câțiva ani m-am tot jucat, am făcut negative de muzică electronică, iar acum ne întoarcem la blues și rock’n roll.

 

Reporter: La început a existat rolul de profesor din partea tatălui?

Jurjack: Nu.

Edi Petroșel: Singurul lucru a fost că atunci când a început să bată toba, pe la șase ani, mi-a luat tobele, care-i erau la-ndemână. Le-a găsit în casă.

 

Reporter: S-a simțit presiune din partea părintelui?

Jurjak: Nu, niciodată în direcția asta.

 

Reporter: Ce moment special din viața voastră vă amintiți, în care l-ați apreciat cel mai mult pe celălalt?

Edi Petroșel: Sunt foarte multe momente, dar cel mai puternic a fost atunci când l-am văzut întâia dată. Silvia venise cu el la alăptat, când probabil că nu și-a dat el seama cine sunt eu, dar mi-a oferit un zâmbet care m-a cucerit pentru toată viața. Mi-a rămas în suflet. În rest, sincer, avem o relație foarte deschisă și caldă și asta deschide o perspectivă pentru relația noastră de tată și fiu. Foarte mulți se separă, fiecare e cu trăirile lui, dar noi suntem exact invers. Vorbim zilnic, ne cerem sfaturi reciproc.

Jurjack: Aproape în fiecare zi îl apreciez.

 

Reporter: Ce amintire extraordinar de frumoasă împreună aveți?

Edi Petroșel: Crăciunul din 1991, în Olanda. Era prima noastră ieșire importantă. M-a-nnebunit cu un joc electronic – Nintendo. L-am comandat și, evident că, după ce el s-a culcat, l-am desfăcut și ne-am jucat toată noaptea. Când i l-am dat, cadou de Crăciun, l-a deschis și nu mai funcționa. A fost un coșmar, pentru că se închiseseră toate magazinele. În fiecare zi mă punea să-i promit că-i aduc altul. Îi spuneam că m-am întâlnit cu Moș Crăciun. A fost dramatic. În ziua în care magazinul s-a deschis, l-am schimbat și a fost fericit.

Jurjack: Mergeam și înainte de asta la magazinul de jucării și stăteam acolo, de dimineață până seara. Nu trebuia să cumpăr nimic, doar eram fascinat de rafturile acelea care la noi nu existau. După un timp, am prins curaj și le puneam în coș, iar tata le scotea, pentru că puneam tot de pe raft.

 

Reporter: Cum caracterizați industria muzicală din România?

Jurjack: Pot să spun acum că zona de underground nu mai e așa cum era. Acum e o altă perspectivă, sunt multe posibilități, cântări. A început să crească. Încă nu prea există expunere, șansa de a semna cu o casă de producție pentru muzica alternativă încă nu este, dar sigur va exista în curând și sunt tot felul de proiecte care au început să iasă și în afară, ceea ce este bine.

Edi Petroșel: Din punctul meu de vedere, e o piață din nefericire proastă pentru cantautorii de muzică românească. Producem muzică în limba română, iar piața este foarte limitată. În al doilea rând, au dispărut concertele exclusiv pe bază de bilete vândute. Pe vremea lui Ceaușescu nu existau aceste evenimente în aer liber, plătite de primării sau de sponsori, serbările orașului și altele asemenea. Atunci îți luai bocceluța și mergeai să susții concertele, trebuia să cânți, trebuia să vinzi. În momentul acesta, lucrurile sunt canalizate de radiouri și nu sunt prea fericit cu muzica susținută de radiouri, pentru că nu există un boxoffice real. Dacă muzica pe care o faci nu sună într-un anumit fel, nu intri pe radio, iar dacă nu ești difuzat pe radio, nu ai acces la evenimente, nu ești cunoscut și așa mai departe. Pe de altă parte, cei tineri au șansa de a se exprima liber acum, în sensul că nu te oprește nimeni să cânți în ce limbă vrei, cu orice sonoritate. Deci, din punctul acesta de vedere, este net mai bine decât atunci. Cred că până la urmă, dacă în România se va ajunge să se poată trăi din vânzarea biletelor, va fi bine.

 

Reporter: Cum erau concertele în anii 80 și cum sunt astăzi, din perspectiva publicului?

Edi Petroșel: Noi am avut o perioadă foarte bună, la sfârșitul anilor 80, între 86 și 90. De exemplu, în 1987 am avut peste 500 de concerte. Când povestești cuiva, spune că ești nebun, pentru că sunt 365 de zile într-un an, dar aveam zile cu trei spectacole. Așa era obiceiul, se dădeau două concerte pe zi, pentru fiecare oraș. În orașele mai importante sau în weekend mai exista și acel matineu. Era foarte mare entuziasmul publicului, pentru că nu prea erau alte forme de relaxare, de divertisment. Nu erau emisiuni TV, postul de televiziune emitea numai două ore, dintre care o oră era proslăvirea familiei Ceaușescu. Nu exista internet. Din punctul de vedere al conținutului emoțional al spectacolelor, acea perioadă a fost excelentă. Cele mai savuroase povești ale noastre sunt din acea perioadă.

Jurjack: Eu eram oricum pasionat și mă distram. Aveam un privilegiu să merg la concerte. Dar și acum, publicul e chiar mai însetat de muzica de calitate, poate și din cauza muzicii care se difuzează la radio.

 

Reporter: Ce schimbări din România apreciați, din ultimii 26 de ani? Ce a făcut România bine și ce ar mai fi trebuit să facă, dar nu s-a întâmplat?

Edi Petroșel: Dacă întrebarea era pusă invers, poate era mai ușor de răspuns... Fără doar și poate, libertatea, faptul că există posibilitatea de a ne exprima liber este un lucru minunat. Ne putem decide singuri viitorul, putem alege dacă vrem să ne mutăm în altă țară sau să rămânem aici, dar din alte puncte de vedere, România a pierdut o mare șansă în anii 90. A fost acaparată de cu totul alte interese, s-a uitat faptul că nu se face nimic pentru noi, cei care trăim și muncim aici. Am fost un om care mi-am plătit taxele pe timpul lui Ceaușescu și le plătesc și acum. Dar, dacă vezi cât de accizat este biletul la un spectacol de la noi și compari cu legislația din alte țări, îți dai seama că la noi cultura este considerată ca alcoolul. Nu se poate așa. Dacă vrei să ai cultură, nu pui bir tocmai pe cei care vor să plătească.

Jurjack: Generația noastră a fost destul de protejată, am avut un București al nostru, o Românie a noastră, în care ne-am putut exprima cum am dorit. Libertatea de exprimare este pentru mine cel mai important lucru.

 

Reporter: Cum vedeți viitorul muzicii românești?

Edi Petroșel: Vorbim de globalizare, care probabil va atinge și zona muzicii românești. Sunt foarte mulți tineri români care reușesc să se exprime destul de bine și în afară. Mă refer la Alexandra Stan, la moldovenii care se lansează pe piața românească. Din acel punct de vedere, cred că talent este, iar ei sunt destul de isteți pentru a se descurca. Nu ne putem compara cu situația din America, Suedia, Anglia, Spania sau Italia, dar pentru Europa de Sud-Est, România are o situație bună, chiar și ca producție. Pe de altă parte, România a devenit o piață pentru cei de afară, iar noi nu ne putem exprima pe piața de afară. Am văzut ce concert a făcut Rihanna, care este un artist foarte bun, însă a avut o prestație live foarte rece la noi.

Jurjack: Prestația playback se poate face și de acasă, pe youtube, la genul acesta de concerte. În schimb, pe partea de rock, acolo chiar se cântă.

 

Reporter: Din acest punct de vedere, România are potențial?

Jurjack: Eu cred că da. Sunt trupe noi care cântă foarte bine și eu spun că scena nouă permite.

Edi Petroșel: Mă bucur că ne contrazicem... Probabil să cânte afară, nu în România... nu știu câți artiști români pot face față schimbărilor, fluctuațiilor acestora de sound. Cred că acum ies în față cei care au mai multe idei pentru a produce muzică.

 

Reporter: Dacă ar fi să faceți schimb de roluri și să vă spuneți un lucru foarte important, pe care celălalt ar fi trebuit să-l spună, care ar fi acel lucru?

Edi Petroșel: Eu aș fi vrut mai multă exigență din partea tatălui. Cred că rolul tatălui, în general, este să pună niște limite și niște bariere. Aș fi vrut să-l fi făcut mult mai ambițios. Să fi fost poate puțin mai aspru, mai sever. Astfel putea fi și el modelat... acum e cam târziu. De exemplu, aș fi vrut ca tata să nu mă lase să fumez atât de mult sau să fiu mai ambițios.

Jurjack: Cred că a răspuns pentru amândoi.

 

Ce mesaj aveţi pentru cititorii Jurnalului Naţional?

Edi Petroşel: Cred că a citi şi a te documenta este un lucru care ne face să apreciem mai mult poate chiar valorile româneşti. Le transmit să nu renunţe niciodată la valorile noastre, ale românilor!

Jurjack: Să nu se lase de citit!

 

Citeşte mai multe despre:   edi petrosel,   jurjak,   colaborare,   interviu,   unim generatii

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Afisari: 18142


Mai multe titluri din categorie
Serviciul de email marketing furnizat de