“Epifania, cele din urmă poeme de dragoste creştină”

S-au implinit, de curand, 33 de ani de la plecarea in vesnicie a poetului Daniel Turcea a carui inima a incetat sa mai bata la varsta de 33 de ani. Daniel Turcea ne-a insa lasat versuri de o profunda incarcatura spirituala, de inalta traire ortodoxa. In Saptamana Luminata, la Sarbatoarea Izvorului Tamaduirii, am avut bucuria de a intra in posesia volumului “Epifania, cele din urma poeme de dragoste crestina'. Cartea, tiparita cu binecuvantarea Inaltpreasfintitului Teofan, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei (intr-o editie ingrijita de Lucia Turcea, sora poetului, si Pr. Sever Negrescu), a vazut lumina tiparului la Editura Doxologia, a Mitropoliei Moldovei si Bucovinei. In urma cu opt ani, Cristina-Lucia Turcea a donat Inaltpreasfintitului Parinte Mitropolit Teofan manuscrisele tuturor scrierilor cu caracter religios, semnate de Daniel-Ilie Turcea, alaturi de caietele sale de insemnari, acte, desene originale, eseuri si poezii dictate pe patul de spital, marturisind in actul de donatie ca autorul “si-a iubit nelimitat confratii si a dorit ca poeziile lui sa le fie calauza spre mantuire'. Acesta este primul volum dintr-o serie ce urmeaza sa apara sub egida Mitropoliei Moldovei si Bucovinei, si reuneste poeme de profunda traire mistica a invataturii crestine ortodoxe, dupa cum sublinia parintele Dumitru Staniloae in prefata realizata in octombrie 1991.

Daniel Turcea este unul dintre cei mai mari poeti ai literaturii crestine a secolului XX, iar poemele sale, scrise in vremuri de restriste, in anii comunismului, cand se incerca pe felurite cai indepartarea credinciosilor de Biserica si de Dumnezeu, sunt o cale tainica spre Lumina Cea Neinserata. Versurile sale nu sunt simple, ci de o mare incarcatura pravoslavnica, sunt imnuri crestine inchinate Sfintei Treimi. Aparut pentru prima oara in 1978, volumul “Epifania' este o marturisire de credinta, Hristos Cel inviat din morti fiind prezent in versurile poetului Daniel Turcea, ca intr-o veritabila Liturghie, in toata Lumina Dumnezeirii Sale. Macinat de o cumplita boala, care le punea medicilor probleme in stabilirea exacta a diagnosticului, in ciuda chinurilor prin care a trecut vreme de 8 luni, Daniel Turcea a scris la polul opus cumplitelor suferinte fizice pe care le traia. Din poemele sale izvoraste Lumina, si nu orice fel de lumina, ci Lumina Invierii, fiindca, asa cum exprima poetul “Lumea nu are decat o singura justificare: Invierea'. Poezia sa este deopotriva “slujire si jertfa'. In 1978, cand a vazut pentru prima oara lumina tiparului volumul “Epifania', poetul Daniel Turcea a fost admis la Facultatea de Teologie din Sibiu, cu media 9,50. Voia sa-si dedice viata slujirii Lui Dumnezeu, dorea sa devina preot, insa dosarul i-a fost respins din motive politice. Cand a aparut “Epifania', in luna octombrie a acelui an, era internat la Spitalul “Al. Sahia', de vreo luna si jumatate, acolo unde avea sa ramana pana in cele din urma clipe.

Daniel Turcea s-a nascut in iulie 1945 la Targu-Jiu, insa n-a copilarit in orasul lui Brancusi. Parintii sai s-au mutat la Ploiesti, apoi la Pitesti. Un accident, petrecut pe cand se “batea' cu pernele cu una dintre surori, avea sa-i aduca o suferinta pe termen lung. O perna s-a rupt iar fulgii l-au invesmantat pe Daniel care, pe fond alergic, a facut pe loc astm bronsic. Ca sa fie supravegheat strict, a fost luat in grija de o matusa care, duminica si de sarbatori, il ducea la biserica, unde se intalnea cu bucurie, cu surorile sale. Cum tusea permanent, parintii s-au ingrijit sa aiba parte de buna invatatura, solicitand dispensa la Inspectoratul Scolar, spre a putea lua lectii acasa. Pasionat de stiinta, cu o inteligenta iesita din comun, Daniel Turcea retinea cu usurinta informatii peste informatii. La 15 ani, boala i-a disparut printr-o minune. In acelasi timp i-a disparut, paradoxal, si credinta in Dumnezeu. Dupa ce a absolvit Liceul “Nicolae Balcescu' s-a inscris la Facultatea de Arhitectura “Ion Mincu' din Capitala, unde profesorii l-au privit cu oarecare reticenta, ideile sale indraznete nefiindu-le pe plac. Pretuia deopotriva literatura si scria versuri inca din copilarie. Asa s-a nascut volumul “Entropia', termen care semnifica masurarea gradului de nedeterminare a unui fenomen. Cartea a fost primita cu mari aprecieri. A inceput sa frecventeze localurile scriitorilor, conturand o stransa prietenie cu Nichita Stanescu. Isi iubea si stima nespus mama. Secretele i le destainuia insa surorii mai mici, Lucia, de fiecare data.

Intoarcerea la Dumnezeu s-a petrecut in chip tainic. Familia sa locuia in Bucuresti de ceva vreme. Dupa ce lipsise de acasa vreo doua saptamani, timp in care familia nu a stiut de el, poetul s-a intors din “spelunca' in care statuse, pierzand notiunea timpului. Mama sa, vaduva, s-a rugat necontenit pentru el, iar cand deznadejdea il cuprinsese intru totul s-a petrecut un miracol. “A vazut-o pe mama, inconjurata de o lumina mare, in genunchi, rugandu-se. Atunci a simtit cum, cu forta, o fiinta pe care nu o putea vedea, pesemne ingerul pazitor – l-a apucat de mana si l-a scos de acolo, ducandu-l pana la usa locuintei; era atat de desfigurat de vicii, incat nici nu mai stia cum il cheama', povesteste sora poetului, Lucia Turcea.

Dupa ce i-a cerut iertare mamei, a dormit doua zile. A avut atunci un vis in care, dupa ce a spus din tot sufletul “Mantuitorule, ajuta-ma!', Sfintii Elefterie si Gheorghe l-au condus intr-o biserica monumentala. Un an a cautat sfantul locas, gasindu-l chiar atunci cand se hotarase sa abandoneze cautarile. Troleibuzul in care se afla s-a defectat in apropierea Bisericii Sfantul Elefterie. A alergat spre sfantul asezamant, cercetandu-l amanuntit. Era Biserica din vis.

Intoarcerea la Dumnezeu l-a determinat sa-i fie rusine de viata pe care o dusese pana atunci iar intalnirea cu parintele Arsenie Papacioc, aflat pe atunci la Manastirea Cernica, i-a adus multa lumina. S-a transformat intru totul. A mers in casa bunicului, care a fost preot, si a adus importante lucrari ale ortodoxiei, studiindu-le indeaproape. Asa s-a nascut volumul «Epifania», ce cuprinde versuri de inalta traire religioasa. Poemele sale sunt adevarate imnuri liturgice.

Prin fidelitatea continutului lor teologic ortodox, poemele l-au coplesit pe parinte Staniloae, pentru “o patrundere uimitoare in adancimea Tainei Lui Dumnezeu', fiindca “intai trebuie sa ne silim sa sapam fantana inimii noastre, ca sa aflam in ea Cuvantul. Atunci ni se va deschide insusi cerul in care se afla El si, prin amandoua, cunostinta adevarata de El si de noi insine. Atunci, prin inima va izvori Cuvantul din cerul Lui. Nu se poate desparti inima, adevarata cunostinta de sine, de cer. E o interpretare a rugaciunii isihaste, despre care vorbeste, adeseori, poetul'.

“Cum ne-am injugat cu moartea,

cum ne-am dat stricaciunii,

plansul, lacrimile, intelesurile cele luminate

si iata,

la cei ce stateau in intuneric

a venit Soarele!

in moarte, Viata!

Marginile pamantului s-au umplut de uimire.'

(Pomul Vietii inflorind in Lumina)