x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Toţi ochii pe Corsica. Mâine începe Turul Franţei, ediţia 100

Toţi ochii pe Corsica. Mâine începe Turul Franţei, ediţia 100

de Sorin Anghel    |    28 Iun 2013   •   11:05
Toţi ochii pe Corsica. Mâine începe Turul Franţei, ediţia 100
Sursa foto: YORICK JANSENS/EPA

Organizatorii Turului Franţei vorbesc despre ediţia din acest an, ajunsă la numărul 100, doar la superlativ. Pentru a marca aşa cum se cuvine momentul, Marele Start a fost dus în Corsica, lucru ce reprezintă o premieră absolută pentru cea mai urmărită competiţie sportivă din lume. Da, cu o medie de doua milioane de spectatori pe etapă, Marea Buclă are o audienţă mult mai mare decât Jocurile Olimpice sau orice turneu final de fotbal.

Traseul ales pentru anul acesta este unul aparte, astfel că rutierii vor ajunge să pedaleze în cele mai frumoase regiuni ale Hexagonului. Dupa trei zile în Corsica, caravana se va muta pe Coasta de Azur şi va ajunge în Pirinei la capătul primei săptămâni de concurs. Apoi, se va continua traseul tocmai din nord-vestul Franţei, de la vărsarea Loarei în Oceanul Atlantic, în diagonală, până la poalele Alpilor, acolo unde se vor bătăliile cele mai dure pentru câştigarea tricoului galben. Sosirea, ca de fiecare dată, pe Champs Elysees.

Fiind vorba de ediţia cu numărul 100, orice rutier îşi doreşte măcar o victorie de etapă. Şanse la câştigarea Turului Franţei au doar câţiva, iar favoriţi sunt numai trei, Alberto Contador, Joaquim Rodriguez şi Christopher Froome. Cadel Evans este prea bătrân pentru e reedita succesul din 2011, în vreme ce Alejandro Valverde rămâne doar o speranţă. Va lipsi, din motive medicale, Bradley Wiggins, câştigătorul de anul trecut,

Privind traseul, cinci etape atrag atenţia în mod deosebit, prima dintre ele fiind programată chiar duminică, în Corsica, de la Bastia la Ajaccio, pe o distanţă de 156 de kilometri, trecând prin Col de Vizzavona, aflat la 1.163 metri. O altă etapă ce nu trebuie pierdută se va desfăşura sâmbătă, 6 iulie, între Castres şi Ax 3 Domaines. Rutierii vor avea parte de o căţărarea specială pe Col de Pailheres – 2.001 metri altiduine – şi de o sosire în pantă, la 1.375 de metri altitudine. Va fi prima etapă autentică de munte, primul moment în care vom ştii cu adevărat cine e capabil să intre în istorie drept câştigătorul unei ediţii de legendă a Marii Bucle. Mai departe, se va intra în „vacanţă”, următoarele bătălii între căţărători fiind programate în Alpi, acolo unde se va urca la Mont Ventoux – 1.912 metri altitudine – şi la Alpe d’Huez. Finalul de pe Champs Elysees, după un traseu de 3.479 kilometri, se va produce în nocturnă, organizatorii programând şi un spectacol aviatic de excepţie.

sorin.anghel@jurnalul.ro

 

 

×
Subiecte în articol: turul frantei 2013 marea bucla rutieri