x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate ŞAPTE OPERAŢII ÎNCĂ DIN PRIMELE LUNI DE VIAŢĂ / Într-o lume fără sunete

ŞAPTE OPERAŢII ÎNCĂ DIN PRIMELE LUNI DE VIAŢĂ / Într-o lume fără sunete

de Carmen Preotesoiu    |    13 Mar 2009   •   00:00
ŞAPTE OPERAŢII ÎNCĂ DIN PRIMELE LUNI DE VIAŢĂ / Într-o lume fără sunete

A trecut prin şapte operaţii pentru a i se completa cei 8 cm de esofag care-i lipseau, aproape opt luni a stat nemişcat pe un pat de spital, fără să crâcnească, deşi Teo nu este decât un copil, care pe acea vreme aveam doar 1 an şi jumătate. Dumnezeu a îngăduit şi a făcut o minune pentru el. S-a vindecat. Peste puţin timp însă, credinţa părinţilor avea să fie iar încercată:



Teo a surzit. Ultimul strigăt al părinţilor: “Ajutaţi-ne copilul să audă!”.

Teo nu zâmbeşte prea des. Nu se joacă în parc cu copiii. Nu spune atunci când îl doare ceva. S-a obişnuit cu durerea, cu mirosul spitalelor, cu lacrimile şterse pe furiş de mama sa. La naşterea lui, medicii buzoieni le-au spus părinţilor că cel mic ar suferi de “strangulare de esofag”. “Ne-au trimis de urgenţă la Bucureşti, pentru că nu ştiau ce are exact. Pentru doctorii de la Spitalul “Grigore Alexandrescu”, diagnosticul a fost clar: atrezie de esofag. Nu auzisem niciodată de aşa ceva. Din toate spusele alambicate ale medicului am înţeles că băieţelul nostru se născuse cu 8 cm de esofag lipsă. Practic, nu putea să se hrănească, iar viaţa lui depindea de o operaţie care să-i întregească esofagul”, povesteşte cu voce scăzută tatăl băiatului, Vasilică Copoiu. A urmat operaţia la numai câteva ore de la sosirea lor în spital. Momente grele pentru părinţi, cărora le fusese dat să-şi vadă nou-născutul pe masa de operaţie, cu un tub înfipt în stomac. “Trei săptămâni am stat cu Teo în spital. La plecarea acasă ni s-a spus ca, de-ndată ce ajunge să cântărească 11-12 kilograme, să revenim pentru o nouă intervenţie chirurgicală: transplant de colon. Metoda însă nu era de lungă durată, iar noi asta ne doream. Să găsim o soluţie care să nu-l mai supună pe băieţelul nostru la atâtea chinuri.”

250.000 DE EURO SPITALIZAREA
Sufletele celor doi părinţi parcă luaseră foc. Când îşi vedeau copilul suspinând de durere la fiecare strop de mâncare care-i era îndesat în acel tub înfipt în stomac, când ochii lui erau mereu trişti, simţeau cum mii de pumnale le sunt înfipte în inimă, în creier, în tot corpul. Au început să cerceteze, să citească, să vorbească cu oameni care împărţeau aceeaşi suferinţă. Aşa au aflat de existenţa unui doctor din SUA care a descoperit o metodă ingenioasă, unică în lume, prin care forţează creşterea esofagului. “Am luat legătura cu acest doctor minunat, care ne-a spus că este dispus să facă această operaţie în Germania. Preţul pe care ni l-au zis a fost de 20.000 de euro, în condiţiile în care am fi stat acolo o singură lună. Noi însă am stat acolo mai bine de şapte luni jumătate. Suma finală pe care o datoram spitalului a fost de 250.000 de euro. Am făcut credit, ne-am împrumutat peste tot, ne-au ajutat fundaţii, am participat la teledon, aşa am reuşit să strângem suma”, rememorează tatăl lui Teo clipele prin care au trecut luni întregi pe timpul spitalizării la clinica din Germania.

O ALTĂ ÎNCERCARE

Începutul vieţii lui Teo nu a fost îngăduitor cu el. La numai 10 zile după operaţia de mărire de esofag efectuată în Germania, legătura s-a rupt. Complicaţiile apărute (septicemia, infecţii) au slăbit organismul copilului şi-au topit speranţele părinţilor în teamă şi gânduri negre. Teo, în mai puţin de jumătate de an, a trecut prin şapte operaţii. “Patru luni din cele aproape opt cât am stat în spital, Teo a fost într-o stare de inconştienţă  aproape, era sedat, adormit. Dumnezeu însă a vrut să revenim în ţară şi copilul să fie bine”, spune Vasilică Copoiu. Bucuria nu a ţinut mult. Teo refuza să mănânce cu ajutorul gurii, masticaţia dispăruse, hrănirea lui se făcea numai prin acel tub înfipt în stomac. Între timp însă, o altă problemă a intervenit. Chiar de pe vremea când se aflau la clinica din străinătate, părinţii băiatului au observat că cel mic nu mai reacţionează la stimuli auditivi. Setul de analize efectuate de medicii nemţi i-au pus pe gânduri pe părinţi: copilul avea probleme cu auzul. Ajunşi în ţară, verdictul a fost pus imediat: Teo, băieţelul de 2 ani şi 5 luni, suferă de hipoacuzie bilaterală profundă, cu peste 80% pierderi de auz. “Singura noastră şansă este implantul cohlear la ambele urechi. Costul însă este imens. 72.000 de euro. Atât cere clinica din Viena pentru această intervenţie. În ţară ne-am chinuit îngrozitor, am dat 56 de milioane pe două aparate auditive. Degeaba. Copilul nu auzea cu ele. Speranţa noastră este la clinica din Viena. Teo nu ne aude. Încercăm să ne jucăm cu el, iar el ne zgârâie pe faţă, dă în noi, e irascibil, nervos, iar nouă ne este tare greu să-l privim, fără să putem face ceva pentru el. Avem nevoie de dumneavoastră!”

Fiţi alături de Teodor!

Pentru cei care pot să-l ajute pe Teo, să-i fie alături, aşa cum i-au fost şi prima dată, la Banca Raiffeisen Bank, pe numele mamei lui Teodor, Eugenia Copoiu, s-au deschis următoarele conturi:
 
– în EURO-RO36-RZBR-0000-0600-0854-7482 -Sucursala municipiului Bucureşti
 
– în DOLARI-RO46-RZBR-0000-0600-0465-0327 – Sucursala Moşilor ş Bucureşti

– în RON – RO39-RZBR-0000-0600-0494-2714 – Sucursala Buzău

COD SWIFT: RZBR-ROBU

Familia Copoiu poate fi contactată la numărul de telefon: 0727.810.123.

×
Subiecte în articol: pagina de suflete