x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Doi ani de închisoare pentru cine adăposteşte persoane infectate cu Ebola în Sierra Leone

Doi ani de închisoare pentru cine adăposteşte persoane infectate cu Ebola în Sierra Leone

de Agerpres    |    23 Aug 2014   •   19:50
Doi ani de închisoare pentru cine adăposteşte persoane infectate cu Ebola în Sierra Leone

Parlamentul din Sierra Leone a adoptat o decizie prin care oferirea de adăpost unor victime ale virusului Ebola este considerată infracţiune şi poate fi pedepsită cu până la doi ani de închisoare, a anunţat sâmbătă ministrul justiţiei.

"Este nevoie de amendament în acest moment, ţinând cont de faptul că, în 1960, când legea a fost elaborată şi adoptată, nu exista o boală precum Ebola", a declarat pentru Reuters ministrul Frank Kargbo.

Totodată, guvernul din Coasta de Fildeş a decis să-şi închidă frontierele terestre cu Guineea şi Liberia, unde epidemia de febră Ebola face ravagii.

Decizia anunţată într-un comunicat de premierul Kaban Duncan şi intrată în vigoare de vineri, se înscrie "în cadrul strict al măsurilor preventive menite să protejeze ansamblul populaţiei, inclusiv străinii care trăiesc pe teritoriul ivorian".

La 11 august, Coasta de Fildeş a suspendat toate zborurile având ca destinaţie ţările afectate: Liberia, Guineea, Sierra Leone şi Nigeria. 

×
Subiecte în articol: sierra leone ebola