x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Donald Trump, în vizită la Riad, capitala Arabiei Saudite

Donald Trump, în vizită la Riad, capitala Arabiei Saudite

20 Mai 2017   •   10:45
Donald Trump, în vizită la Riad, capitala Arabiei Saudite

Preşedintele american Donald Trump a sosit sâmbătă la Riad, capitala Arabiei Saudite, în prima etapă a turneului său inaugural în străinătate după preluarea mandatului la Casa Albă, transmit agenţiile internaţionale de presă. 

Posturi de televiziune saudite şi din lumea arabă au prezentat imagini ale avionului Air Force One aterizând cu puţin înaintea orei locale 09.50 (06.50 GMT) pe aeroportul Regele Khaled din capitala saudită. 

Potrivit Riadului, aliat major al Washingtonului în regiune, vizita va include încheierea unor acorduri politice şi comerciale şi va impulsiona lupta comună împotriva militanţilor islamişti. 

Donald Trump are programate întâlniri în cursul după-amiezii cu conducătorii regatului saudit, inclusiv cu regele Salman, iar duminică va rosti un discurs despre 'speranţele' sale pentru o 'viziune paşnică' a islamului, în faţa a aproximativ 50 de lideri ai lumii arabo-musulmane. 

După Arabia Saudită, preşedintele american se va deplasa succesiv în Israel, în teritoriile palestiniene, la Vatican, la Bruxelles - pentru un summit NATO - şi în Sicilia, pentru o reuniune la vârf a G7.AGERPRES

×