x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Edilii germani nu vor transport gratuit in orasele lor!

Edilii germani nu vor transport gratuit in orasele lor!

27 Feb 2018   •   06:48
Edilii germani nu vor transport gratuit in orasele lor!

Oraşele germane, care urmau să testeze o serie de măsuri de reducere a poluarii, nu doresc să introducă transportul gratuit în comun, aşa cum a propus recent guvernul federal, a anunţat primarul Berlinului.

 

"Niciun oraş nu a propus transport în comun complet gratuit", a declarat Ashok Sridharan dupa o intrevedere cu Ministerul Mediului si responsabili ai celor cinci oraşe-pilot. "Nu cred ca e ceva realist", a adaugat edilul, intrebat fiind in legatura cu sansele de realizarea a proiectului.

Un alt responsabil municipal, Christian Specht, din Mannheim, a calificat drept o "iluzie" aceasta idee de gratuitate totală a transportului cu autobuzul, tramvaiul şi metroul. Cele cinci oraşe trebuie să prezinte propuneri concrete Ministerului federal al Mediului până la jumătatea lunii martie.

Masura gandita de guvernul federal la presiunile Bruxelles-ului urma să fie testată inclusiv in fosta capitală Bonn (300.000 de locuitori), dar şi la Essen, oraş industrial din Bazinul Ruhr cu aproape 600.000 de locuitori. In fata pozitiei afisata de edili, Berlinul a minimizat amploarea propunerii sale, cu urmari multiple, mai ales financiare şi logistice, pentru oraşele obligate astfel să gestioneze o creştere semnificativă a numărului de călători.

Marţi, justiţia germana ar putea deschide calea pentru interzicerea maşinilor vechi cu motoare diesel în centrele celor mai poluate oraşe. Decizia Curţii Administrative federale va avea un ecou naţional şi ar urma să mărească presiunea atât asupra Berlinului, cât şi asupra industriei auto, ostilă acestor măsuri. AGERPRES

×