x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Erdogan: NATO nu poate să acorde azil unor "soldaţi terorişti"

Erdogan: NATO nu poate să acorde azil unor "soldaţi terorişti"

20 Noi 2016   •   18:00
Erdogan: NATO nu poate să acorde azil unor "soldaţi terorişti"

Alianţa Nord-Atlantică nu poate să acorde azil unor "soldaţi terorişti", a declarat preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, după ce mai mulţi ofiţeri turci de pe lângă structuri NATO au depus cereri de azil în ţările unde au fost până recent detaşaţi, potrivit France Presse.

"Nu se poate imagina ca NATO să accepte aceste cereri de azil", a spus preşedintele turc, insistând că este vorba de persoane acuzate de terorism.

Recep Tayyip Erdogan a făcut aceste declaraţii de presă, publicate duminică de ziarul Milliyet, în avionul care îl ducea într-o vizită Uzbekistan.

"Cum un terorist, un soldat terorist, care a participat la pregătirea unei lovituri de stat, ar putea fi angajat de NATO?" - s-a întrebat retoric preşedintele turc, fără să ofere precizări la numărul persoanelor vizate, dar precizând că guvernul său va cere extrădarea lor.

Secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, a confirmat vineri că aceste solicitări de azil au venit din partea unor "ofiţeri turci angajaţi în structura de comandă a NATO".

El a spus de asemenea că ţările unde aceştia se află ar trebui să răspundă la solicitările făcute şi nu NATO ca organizaţie.

Stoltenberg urmează să se deplaseze duminică la Istanbul pentru a doua sa vizită în Turcia după puciul eşuat din iulie. El va pronunţa un discurs luni în faţa Adunării Parlamentare a NATO, structură de consultare între parlamentele din ţările aliate. Stoltenberg se va întâlni luni cu Erdogan.AGERPRES

×