Preşedintele rus Vladimir Putin a apreciat că planul de pace elaborat de omologul său ucrainean Petro Poroşenko nu trebuie să aibă "un caracter ultimativ" pentru insurgenţii proruşi şi că va fi "neviabil şi'nerealist" în lipsa unui dialog, a anunţat sâmbătă serviciul de presă al Kremlinului, transmite France Presse.
"Planul de pace al domnului Poroşenko nu poate avea un caracter de ultimatum pentru insurgenţi. Planul propus, dacă nu este urmat de efecte concrete în vederea începerii unui dialog, nu va fi nici viabil, nici realist", a declarat Putin, potrivit unui comunicat de presă.
Noul preşedinte al Ucrainei, Petro Poroşenko, a dezvăluit, vineri, un plan de pace în 14 puncte, menit să pună capăt insurecţiei separatiste proruse din estul ţării.
Planul conţine puncte cu privire la dezarmare, garantarea unui culoar pentru plecarea mercenarilor ruşi şi ucraineni şi descentralizarea puterii şi protejării limbii ruse, prin intermediul amendării Constituţiei.