x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Serverele chineze au fost ţinta “celui mai mare atac din istorie”

Serverele chineze au fost ţinta “celui mai mare atac din istorie”

27 Aug 2013   •   19:01
Serverele chineze au fost ţinta “celui mai mare atac din istorie”

Internetul chinez a fost ţinta unui atac informatic de proporţii, “cel mai important pe care l-a cunoscut vreodată” şi care a perturbat puternic accesul la site-uri găzduite în China, relatează AFP.

Site-urile ale căror adrese conţin “.cn” au fost vizate de un atac de negare a serviciului (DDoS) timp de aproximativ două ore, duminică dimineaţa, a precizat într-un comunicat Centrul de chinez de informaţii privind reţelele de internet (CNNIC).

Un atac de negare a serviciului de Internet constă în inundarea cu căutări a unui server informatic pentru a bloca sau perturba în mare parte funcţionarea acestuia.

Un al doilea atac DDoS a survenit câteva ore mai târziu şi a crescut în intensitate, devenind “cel mai grav atac suferit vreodată” de Internetul chinez, potrivit CNNIC.

Washingtonul a denunţat în repetate rânduri atacuri informatice venind din China şi vizând site-urile de Internet ale unor organizaţii guvernamentale americane. În martie 2013, preşedintele Barack Obama a acuzat direct autorităţile chineze pentru aceste acţiuni. La rândul său, Beijingul s-a apărat mereu afirmând că şi China este victima unor atacuri informatice.

×
Subiecte în articol: atac cibernetic