x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Serviciile secrete olandeze au avertizat SUA încă din 2014 în legătură cu atacuri cibernetice ruse

Serviciile secrete olandeze au avertizat SUA încă din 2014 în legătură cu atacuri cibernetice ruse

26 Ian 2018   •   11:49
Serviciile secrete olandeze au avertizat SUA încă din 2014 în legătură cu atacuri cibernetice ruse

Agenţi ai serviciilor secrete olandeze (AIVD) au spionat începând cu anul 2014 un grup rus de hackeri care a fost acuzat de atacuri cibernetice în timpul campaniei prezidenţiale din 2016 din SUA, informează joi mass-media olandeze, citate de Politico.eu şi Reuters.

Serviciile secrete AIVD au obţinut acces la reţele de internet legate de grupul "Cozy Bear" încă din 2014, potrivit unei investigaţii întreprinse de publicaţiile olandeze Volkskrant şi Nieuwsuur, care citează - fără să le divulge numele - oficiali din cadrul serviciilor secrete olandeze şi americane.

Agenţii olandezi au monitorizat grupul de hackeri care, potrivit unor dezvăluiri, ar fi spart reţeaua Comitetului Naţional Democrat al SUA şi ar fi compromis e-mailuri şi documente. AIVD a transmis informaţia agenţiilor americane, iar publicaţiile olandeze citate notează că acest lucru i-a permis Biroului Federal de Investigaţii (FBI) să demareze o anchetă asupra unei posibile interferenţe a Rusiei în alegerile din SUA.

"Cozy Bear", împreună cu un alt grup de hackeri numit "Fancy Bear", sunt două grupuri identificate de serviciile de securitate americane ca fiind implicate în atacuri cibernetice în timpul alegerilor prezidenţiale americane din 2016.

De asemenea, între 2014-2017, agenţii olandezi ai AIVD ar fi avut acces la camerele video ce monitorizau intrările şi ieşirile din spaţiul în care hackerii îşi aveau sediul, într-o clădire universitară în apropiere de Piaţa Roşie din Moscova.

Potrivit presei olandeze, citată de EFE, serviciile secrete din această ţară au avertizat pentru prima dată CIA (Agenţia Centrală de Informaţii - n.r.) şi NSA (Agenţia de Securitate Naţională - n.r.) în noiembrie 2014, când au observat că hackeri ruşi au atacat cibernetic Departamentul de Stat al SUA şi au obţinut acces la sistemul de informaţii al instituţiei. Între noiembrie şi decembrie 2014, AIVD au transmis un al doilea avertisment, atunci când hackerii ruşi au reuşit să pătrundă în sistemul informatic al Casei Albe şi să aibă acces la e-mailurile şi la agenda preşedintelui american de la acea vreme, democratul Barack Obama. Ultimul avertisment a fost transmis în iulie 2015, când Cozy Bear a atacat sistemul informatic al Partidului Democrat.

AIVD nu a putut fi deocamdată contactată pentru a comenta informaţiile difuzate de mass media olandeze, menţionează Politico.eu. AGERPRES

×
Subiecte în articol: atacuri cibernenite sua