x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Talibanii şi-au împuşcat cel mai tânăr critic din Pakistan

Talibanii şi-au împuşcat cel mai tânăr critic din Pakistan

09 Oct 2012   •   15:19
Talibanii şi-au împuşcat cel mai tânăr critic din Pakistan
Sursa foto: MOHAMMAD REHMAN/AFP

O activistă pentru drepturile omului din Pakistan, care are 14 ani, a fost împuşcată în Valea Swat, în nord-vestul Pakistanului, informează BBC.

Malala Yousafzai a fost atacată şi rănită în oraşul Mingora, când se întorcea acasă de la şcoală. Malala este cunoscută pentru campania ei despre dreptul la educaţie al fetelor.

Activista a fost nominalizată la un premiu internaţional pentru pace şi a ajuns în atenţia publică în 2009, când a început să scrie un jurnal pentru BBC despre viaţa condusă de talibani.

În momentul în care a fost împuşcată, alături de ea se mai afla cel puţin o fată.

Sunt mai multe ipoteze ale atacului. Potrivit unor surse locale, un bărbat cu barbă, înarmat, a oprit o maşină cu eleve, apoi a întrebat cine este Malala Yousafzai, după care a tras în ea. Un poliţist a declarat că un bărbat înarmat neidentificat a tras în eleve în timp ce acestea se aflau într-un autobuz.

Malala Yousafzai a fost rănită în cap sau în zona gâtului şi se află la spital, fiind în afara oricărui pericol. O altă fată care se afla cu Malala în momentul atacului a fost rănită.

Fetiţa a început să scrie jurnalul pentru BBC când avea 11 ani, la doi ani după ce talibanii ocupaseră Valea Swat şi închiseseră şcolile pentru fete. În jurnal, fetiţa vorbea despre suferinţele cauzate de talibani. La început a scris cu pseudonimul Gul Makai, identitatea ei adevărată fiind dezvăluită după ce talibanii au fost îndepărtaţi din Valea Swat şi după ce Malala a câştigat un premiu naţional pentru curaj şi a fost nominalizată la un premiu internaţional pentru pace.

Malala a câştigat respectul şi admiraţia multor localnici. Fetiţa îşi doreşte să studieze Dreptul şi să intre în politică. "Visez la o ţară în care educaţia va triumfa", a spus Malala.

Eforturile fetiţei au fost susţinute de părinţii ei, tatăl ei fiind profesor.

×