x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Anchetat pentru că a oprit jaful

Anchetat pentru că a oprit jaful

de Dan Constantin    |    09 Noi 2017   •   11:23
Anchetat pentru că a oprit jaful

Maricel Popa, președintele Consiliului Județean Iași, este noua țintă a procurorilor DNA. Este cercetat penal pentru abuz în serviciu deoarece a oprit, prin rezilierea contractului, cu o firmă de asfaltare jefuirea banului public. Con Ted Company executa lucrări de reabilitare pe drumuri județene, fiind de notorietate calitatea slabă a acestora, asfaltul ,,mămăligă” sau de tip ,,scoveargă” fiind surprins de controalele pe șantier. Maricel Popa a reclamat la Parchet neregulile constatate și a atașat rapoartele de audit și expertizele tehnice. În primăvara acestui an, DNA vine ca un bumerang și face percheziții la CJ Iași, luând documentele privind lucrările reclamate de Popa la Parchet. Ca să nu mai fie probleme cu interpretarea demersului DNA, Maricel Popa este acuzat că a întrerupt lucrările - în octombrie 2016, pentru a obține un beneficiu de imagine pentru el și formațiunea sa politică (adică PSD) în perioada de precampanie electorală (!!). Cum definesc legal colegii faimosului procuror Emilian Eva precampania electorală este un mister... Adăugăm și faptul că demolarea lui Maricel Popa și plasarea lui în categoria ,,penalilor” prin acest dosar se fac în preajma unor evenimente cu valoare de simbol în derularea cărora Consiliul Județean are un rol important. La Iași, în 23-24 noiembrie, debutează manifestările din programul național Centenar, fiind programate o ședință de Guvern și o adunare a Parlamentului în sala Teatrului Național.

Pentru cine se zbat procurorii Codruței Kovesi să pună ceva urât mirositor pe clanța Consiliului Județean? Corneliu Brânză, patronul firmei Con Ted Company SRL din satul Luna Cetățuii, scoasă de pe șantierul drumului Voinești-Țibănești, este un personaj descris de presa locală din Iași în termeni puțin măgulitori. Printre ,,realizări” - lăsarea Spitalului Oncologic din Iași cu lucrări neterminate, intrarea în insolvență a firmei Ted Construct și vânzarea bunurilor către familie și firme în care acționar este fiica regelui asfaltului subțire. Nu va fi o surpriză să aflăm că Brânză este denunțătorul lui Popa.

Maricel Popa, președintele CJ Iași, băgat la „penal” de colegii lui Emilian Eva

 

 

×
Subiecte în articol: maricel popa