x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Cioloş, despre Parcul Văcăreşti: Există proiecte pe care trebuie să ni le asumăm, chiar dacă par utopice

Cioloş, despre Parcul Văcăreşti: Există proiecte pe care trebuie să ni le asumăm, chiar dacă par utopice

30 Iun 2016   •   21:30
Cioloş, despre Parcul Văcăreşti: Există proiecte pe care trebuie să ni le asumăm, chiar dacă par utopice
Sursa foto: FOTO: Diana Oros

Parcul Natural Văcăreşti este "o lecţie" şi face parte din acele proiecte şi idei care trebuie asumate, chiar dacă, uneori, pot părea utopice, a scris premierul Dacian Cioloş, joi, pe Facebook.

"Am participat azi la ecologizarea Parcului Natural Văcăreşti din Bucureşti, primul parc natural urban din România şi din Europa continentală, acţiune organizată de Ministerul Mediului şi de organizaţia 'Let's do it'. Mă bucur să văd că 'Delta dintre Blocuri', cum a fost numit parcul Văcăreşti în 2012, este azi arie naturală protejată. Mă bucur să văd că o idee, care la început părea de nerealizat, este astăzi un proiect de dezvoltare care are tot sprijinul Guvernului României. Oameni din ONG-urile de mediu, voluntari, oameni de media au crezut în acest proiect şi l-au transformat în realitate. Lor trebuie să le mulţumim pentru că Parcul Natural Văcăreşti este acum al nostru. Dincolo de potenţialul parcului - pentru ecoturism, pentru proiecte educaţionale, pentru proiecte de mediu - pentru mine, istoria acestui loc viu este şi o lecţie: există proiecte şi idei pe care trebuie să ni le asumăm, chiar dacă, uneori, ele pot părea utopice", a mai scris Cioloş.

Premierul Dacian Cioloş, ministrul Mediului, Cristina Paşca Palmer, şi alţi demnitari din Guvern, printre care şeful Corpului de Control al Executivului, Mircea Valentin, au participat joi alături de peste 200 de voluntari la o acţiune de ecologizare a Parcului Natural Văcăreşti.

Sursa: AGERPRES

CLICK PE POZA, PENTRU GALERIE FOTO


FOTO: Diana Oros

 

×