Jurnalistul Cătălin Tolontan continuă seria descoperirilor şocante în legătură cu tragedia din clubul Colectiv. De data aceasta, a stat de vorbă cu un medic cu experienţa de la Spitalul de Arşi din Capitală
Întîi a venit mesajul.
„Bună ziua! Sînt medic la Spitalul de Arși și asist neputincios la mascarada care e vîndută oamenilor pe toate canalele și prin toate mijloacele. Dacă vreți să știți adevărul dați-mi un semn, doar dacă sînteți într-adevăr interesați, deoarece rezervele mele de încredere sînt aproape epuizate”.
Nu am răspuns încurajator, ci sincer. Și noi sîntem aproape epuizați.
E oboseala, e concentrarea pe circumstanțele catastrofei, e nepriceperea în domeniu; nu ne simțeam în stare ca jurnaliști să culegem detalii și pentru ce s-a întîmplat după incendiu. Am așteptat un pic, lucrînd la altele.
Și, cu fiecare zi, au început să vină mesaje de la noi oameni.
Apăsați de secrete, medicii, rudele, prietenii celor răniți la Colectiv și oamenii din sistemul medical s-au revărsat. Toți vor ca publicul să aibă o imagine mai corectă asupra a ceea ce s-a întîmplat.
Ne-am întîlnit.
Medicul lucrează la Spitalul de Arși. Are vechime de aproape 17 ani în operații cu mari arși.
1. „Tinerii au murit într-o bombă biologică, din cauza infecțiilor intraspitalicești”
– Care este lucrul pe care-l considerați cel mai important de spus publicului din tot ce s-a întîmplat cu oamenii răniți la Colectiv?
– Că mulți dintre răniți au murit cu zile. La noi, la Spitalul de Arși, majoritatea au murit cu infecție cu diverși germeni, dintre care cel mai agresiv este piocianicul. Vorbesc cu certitudine despre Spitalul de Arși, dar știu de la colegi de la alte spitale că situația este asemănătoare.
– Nu așa mor, de regulă, oamenii cu arsuri grave?
– În lumea civilizată, nu. Nu vreau să invoc acum studii din SUA și nici să intrăm în cifre, dar acolo rata de supraviețuire este mult mai mare.
„La noi, cei care au scăpat din foc au fost omorîți de bacteriile care infectează spitalele și nimeni dintre șefii sistemului sanitar n-a avut curajul să spună asta”Medic de la Spitalul de Arși
– Dar bacteria piocianic exista înainte de Colectiv.
– Sigur că exista. Tocmai asta e problema! La Spitalul de Arși oamenii mor pe capete de ani de zile din cauza septicemiei dezvoltate din bacterii. De ce n-au fost anunțate familiile din primele zile, ca să aibă opțiunea de a-i transporta în străinătate?!
– Puteau fi transportați?
– Unii dintre ei, da. Infecțiile cu bacterii apar, din experiența noastră, cam din ziua a cincea. Ar fi fost timp. Intubați, ei puteau fi transportați.
– Și s-au infectat.
– Da, iar din acel moment șansa de a scăpa este foarte, foarte mică. Oamenii mor pentru că acești germeni intraspitalicești sînt foarte agresivi și rezistenți. Iar bacteriile devin imune pentru că, în spitale, se folosesc în exces antibiotice. Dar asta e altă discuție. Revenind, piocianicul este rezistent la orice antibiotic, mai puțin la colistin. Numai că dacă folosești colistin în exces atragi insuficiența renală.
– Unde intră pacienții în contact cu germenii?
– Oriunde! Noi nu sîntem, nici la terapie intensivă și nici pe secții, un spital de arși adecvat. Deși sîntem singurii medici specializați din țară. Restul spitalelor dacă au cîteva cazuri pe an, la Militar sînt cîteva zeci, noi avem sute de mari arși în fiecare an.
Citește articolul integral AICI!