Trei adulţi şi un copil au fost grav răniţi, joi după amiază, pe DN 18 B, la intrarea în comuna Groşi din judeţul Maramureş.
Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Rutiere Baia Mare, unul dintre participanţii la trafic n-a acordat prioritate la accesul pe drum, iar cele două maşini s-au lovit frontal.
Victimele cu multiple răni au fost preluate de două echipaje ale Ambulanţei Maramureş şi două echipaje SMURD.
Traficul pe DN 18 B a fost parţial restricţionat până la preluarea persoanelor accidentate şi îndepărtarea din drum a celor două autoturisme avariate.
"Toate cele patru victime ale accidentului rutier au ajuns la UPU a SJU Baia Mare, persoanele sunt stabile şi urmează a fi efectuate investigaţii suplimentare", a spus medicul din cadrul UPU, Carmen Prie.
Sursa Agerpres