x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Climatolog: 2014 aduce fenomene meteo extreme în România

Climatolog: 2014 aduce fenomene meteo extreme în România

09 Ian 2014   •   15:31
Climatolog: 2014 aduce fenomene meteo extreme în România

În anul 2014 ne putem aştepta, în urma schimbărilor climatice, la prezenţa unor fenomene extreme precum valuri de căldură foarte mare în sezonul cald sau precipitaţii intense care pot cădea în perioade foarte scurte de timp, a declarat climatologul Roxana Bojariu pentru RomaniaTV.net.

Anul 2013, în România, a fost mai călduros în medie cu peste 1 grade Celsius faţă de intervalul de referinţă 1961-1990.

Schimbări climatice în Europa: Vom avea tot mai multe ploi puternice şi valuri de căldură

"În privinţa anului 2013, la nivelul României, datele preliminare arată că a fost mai călduros în medie cu peste 1 grad Celsius faţă de intervalul de referinţă 1961-1990. Din punct de vedere al
precipitaţiilor, deşi s-a situat aproape de regimul normal, faţă de acelaşi interval de referinţă 1961-1990, au existat fluctuaţii foarte mari de precipitaţii în lunile anului - de exemplu, cu excedent puternic în mai şi iunie, deficit în iulie şi deficit foarte puternic în decembrie", a declarat climatologul Roxana Bojariu.

Temperaturile globale ar putea creşte cu cel puţin 4 grade Celsius până în 2100: Ar fi catastrofal

Dacă anul 2013 a fost unul liniştit în România din punctul de vedere al fenomenelor meteo extreme, în 2014 ne putem aştepta la aşa ceva. Mai mult, experţii britanici au estimat că 2014 va fi, la nivel global, unul din cei mai călduroşi din istorie.

Află la ce ne putem aştepta din partea vremii în 2014 pe RomâniaTV.net.

×