x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Familie bătută cu ranga, în propria casă! Copilul lor a fost martor

Familie bătută cu ranga, în propria casă! Copilul lor a fost martor

17 Mai 2015   •   17:36
Familie bătută cu ranga, în propria casă! Copilul lor a fost martor
Sursa foto: Foto: beunltd.com

Un bărbat din Argeș a intrat peste doi soţi în curte și în casă, după care i-a bătut crunt cu o rangă, apoi i-a jefuit.

Victimele deţin o importantă firmă de transport internaţional şi o şaormerie în Piteşti. Din casă lipsesc 5.000 de euro şi 7.000 de lei. Poliţiştii au deschis dosar penal in rem, pentru tâlhărie, în acest caz, și îl caută pe agresor, potrivit ANTENA 3.

Atacul a avut loc într-un cartier de vile din Piteşti. Agresorul a escaladat gardul, înalt de 2 metri şi jumătate care înconjura locuinţa. Pe femeie a găsit-o în curte şi a lovit-o cu o rangă până a lăsat-o aproape fără suflare. Apoi a intrat în casă şi l-a atacat pe soţul ei, care era în dormitor cu fiul de 6 ani. Copilul a fost martor la scena violentă.

Bărbatul bătut a fost internat la secţia de neurochirurgie a Spitalului de Urgenţă Piteşti, iar soţia lui, mult mai grav rănită, a fost transferată la Spitalul Universitar din Bucureşti.

Vila avea camere de supraveghere, iar imaginile i-ar putea ajuta. 

×
Subiecte în articol: ranga bataie jaf piteşti familie argeş