x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Infiltrarea redacției Jurnalul Național cu agenți acoperiți, discutată în Parlamentul European. Monica Macovei s-a opus!

Infiltrarea redacției Jurnalul Național cu agenți acoperiți, discutată în Parlamentul European. Monica Macovei s-a opus!

de Robert Veress    |    22 Feb 2013   •   16:15
 Infiltrarea redacției Jurnalul Național cu agenți acoperiți, discutată în Parlamentul European. Monica Macovei s-a opus!
Sursa foto: Monica Macovei
„Comisia pentru Libertăți Civile, Justiție și Afaceri Interne (Comisia LIBE) a Parlamentului European a adoptat propunerea ActiveWatch privind introducerea unor măsuri legislative care să interzică la nivelul statelor membru ale UE infiltrarea în redacții a agenților sub acoperire din serviciile de informații. Propunerea ActiveWatch a fost introdusă pe agenda Parlamentului European în cadrul raportului de inițiativă al deputatei PNL (ALDE) Renate Weber privind Carta UE: Norme standard pentru libertatea mass-media in UE”, se arată într-un comunicat AvtiveWatch – Agenția de Monitorizare a Presei.
 
Active Watch a făcut demersuri pe plan intern, dar s-a lovit de zidul din Parlamentul României, unde, în legislatura anterioară, șefia Comisiei de control parlamentar al activității SRI era deținută de PDL, prin Cezar Preda. Acesta a mușamalizat cazul și a emis un răspuns în bătaie de joc.
Ca urmare, pe 6 noiembrie 2012, Active Watch a solicitat Comisiei LIBE, printr-o scrisoare deschisă, să susțină adoptarea de către statele membre a unor legi care să interzică inflitrarea în redacții a serviciilor de informații, în cadrul audierii cu tema „Libertatea Media în Uniunea Europeană”. În memoriu s-a arătat că infiltrarea agenților în redacții pune în pericol libertatea de exprimare, întrucât:
 
- amenință cofidențialitatea surselor;
 
- împiedică colectarea informațiilor;
 
- încearcă să dezinformeze și să manipuleze publicul;
 
- afectează credibilitatea presei;
 
- permite supravegherea redacțiilor;
 
- introduce un climat de neîncredere în redacții.
 
 
Amendamentul a fost preluat de deputata Renate Weber (ALDE) și susținut de eurodeputatul socialist Ioan Enciu.
Amendamentul a fost adoptat cu un vot foarte strâns, 28 de voturi pentru, 24 împotrivă, fiind susținut de grupurile liberal, socialist și ecologist din PE, în timp ce europarlamentarii populari și euro-sceptici s-au opus. De altfel, europarlamentarul popular Jean-Marian Marinescu, raportorul din umbră, a propus respingerea amendamentului. Printre europarlamentarii români membri ai Comisiei LIBE care au votat împotriva amendamentului se află și Monica Macovei, anunță ActiveWatch
ActiveWatch și Jurnalul Național le mulțumesc deputaților Renate Weber și Ioan Enciu pentru sprijinul acordat, precum și eurodeputaților care au votat în favoarea amendamentului.
Votul final asupra raportului este programat pentru sesiunea plenara din luna aprilie 2013.

×