Învăţătoarea de la Şcoala nr. 10 reclamată la Parchet pentru că ar fi cerut părinţilor bani de cadouri deţine, împreună cu un alt cadru didactic, o şcoală primară cu after school, care are două sedii în zone rezidenţiale ale Capitalei.
Informaţia a fost confirmată, pentru MEDIAFAX, de surse apropiate anchetei declanşate de Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti.
Dana Blându a deschis, împreună cu o altă învăţătoare, şcoala primară privată Şcolar AS, care are două sedii, în Băneasa şi Pipera, oferind şi servicii de after school, tabere şi petreceri pentru elevi, după cum se precizează pe site-ul şcolii.
Partenera ei în această afacere spunea, acum mai mulţi ani, că primul sediu a fost deschis în octombrie 2005, iar cel de-al doilea, un an mai târziu.
Potrivit site-ului Şcolar AS, tariful lunar practicat este de 650 de lei pentru after school şi, respectiv, 800 de lei pentru şcoală primară, care creşte în cazul celor care doresc să fie asigurate masa şi transportul. În ofertă apare şi serviciul before school, care costă 500 de lei pe lună.
Tot pe site-ul şcolii private se precizează că aceasta are ca parteneri cadre didactice de la mai multe şcoli şi licee bucureştene, inclusiv de la Şcoala nr. 10.
Persoana de contact menţionată pe acelaşi site este chiar învăţătoarea Dana Blându.
Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB) a sesizat, luni, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, în legătură cu presupusele fapte penale săvârşite de învăţătoarea Dana Blându de la Şcoala nr. 10 din Capitală, acuzată că ar fi cerut părinţilor bani de cadouri.
Reprezentanţii ISMB au mai precizat, pentru MEDIAFAX, că aspectele penale în acest caz vor fi analizate de către Parchet, iar cele administrative, de către unitatea de învăţământ.
Şeful ISMB, Constantin Trăistaru, a declarat anterior, tot pentru MEDIAFAX, că dacă se dovedeşte că învăţătoarea este vinovată, ea riscă sancţiunea maximă a excluderii din învăţământ.