Ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Liviu Dragnea, a semnat astăzi cu stareţul Mănăstirii Putna un acord prin care lăcaşul de cult primeşte 3,25 de milioane de euro pentru restaurare, relatează Agerpres. Cei mai mulţi bani, circa 3,15 milioane de euro, provin din fonduri europene, restul fiind asiguraţi de statul român.
"Am semnat cu părintele stareţ acordul pentru reabilitarea ansamblului de la Mănăstirea Putna şi am ţinut să îl semnez personal (...) pentru că e vorba de un simbol cultural important pentru România şi vorbim astăzi de peste 3 milioane de euro, bani europeni care au fost alocaţi pentru restaurarea Mănăstirii Putna şi a infrastructurii conexe. Banii vor fi alocaţi pentru restaurarea şi consolidarea Casei domneşti, a atelierelor, a stăreţiei, a Cramei şi a chiliilor care fac parte din ansamblul Mănăstirii Putna, dar şi pentru sistemul electric şi termic al mănăstirii", a explicat Liviu Dragnea.
Ministrul a precizat că, dincolo de valoarea economică a acestui acord, este vorba de conservarea unui simbol naţional al românilor.
'Mănăstirea Putna este legată de domnitorul Ştefan cel Mare, care se odihneşte acolo şi este legată şi de istoria pe care acesta a scris-o pentru poporul român. (...) Este un simbol central pentru cultura românească şi acest contract semnat astăzi nu reprezintă numai o valoare din punct de vedere economic sau turistic. Este vorba de conservarea unui simbol naţional şi cultural al poporului român şi, nu în ultimul rând, un simbol al credinţei ortodoxe a acestui popor', a spus Dragnea.
Ministrul Dezvoltării a adăugat că prin acordul de joi "s-a reparat o nedreptate", pentru că au trecut patru ani de când a fost depusă cererea de finanţare.
"Am reuşit împreună cu colegii mei să realocăm banii de la alte axe, am reuşit să găsim aceşti bani şi am ţinut neapărat să semnăm cât de repede se poate, astfel încât peste doi ani, când se sărbătoresc 550 de ani de la ctitorirea acestei mănăstiri, Mănăstirea Putna să arate aşa cum se cuvine", a afirmat Dragnea.