Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Lumea se minunează: “Joacă pe scenă la 95 de ani?!”. Da, joacă la 95 de ani! Şi nu numai un rol.... În ziua când a atins creştetul acestei vârstei, 14 decembrie 2013, Actorul şi-a făcut un cadou: a jucat un nou rol într-o piesă nouă ce i-a fost dedicată. Însă domnia sa a adus acest rol drept plocon publicului, pe care îl slujeşte neîncetat de 75 de ani (mai mult decât o viaţă de om, ar spune mulţi).
Radu Beligan a înfruntat senectutea şi a demonstrat acest lucru şi în 2013. Încă în primele zile ale lunii ianuarie a anului care se petrece intra pentru nu se ştie a câta oară în scenă, în longevivul spectacol al Teatrului Naţional din Bucureşti “Egoistul”, fiind titular. A venit apoi cu acest rol în faţa publicului de multe, multe ori pe parcursul anului, chiar şi la 15 decembrie, când i-a fost înmânat oficial certificatul de înscriere în Cartea Recordurilor “Guinness” drept confirmare că este cel mai longeviv actor în activitate pe scena de teatru. Este o onoare, căci România a întrat în această colecţie internaţională de recorduri cu o valoare – una culturală.
Dar a fost solicitat, atât în Bucureşti, cât şi în alte oraşe din ţară, şi cu fenomenalul spectacol-conferinţă “Confesiuni despre viaţă şi artă”, în care maestrul scenei spune, şi este bine să îl cităm ori de câte ori avem prilejul: “M-am născut o dată cu România Mare şi sunt ombilical legat de ea. Nu e o calitate; e un minunat blestem. Am putut rezista unor ispite uluitoare. Nu m-am putut despărţi niciodată de ea. Am trăit aici mult, am traversat patru dictaturi şi pot să vă spun acum, în gura mare, că am fost necredincios regimurilor şi întotdeauna credincios României”. A dus “o luptă permanentă”, obţinând “o victorie confortabilă”.
În acest an Radu Beligan a mai scos o carte. Nu a editat multe volume, dar poate în sertar(e) există destule manuscrise. Avem nevoie de memoriile domniei sale căci tezaurizează 75 de ani de teatru românesc. Iată incontestabila valoare!
Cartea pe care a lansat-o în vară, “Între acte” (Editura All), a devenit bestseller. Este una dintre cele mai vândute cărţi în 2013. Aşa cum spune autorul, volumul, dedicat copiilor săi, reprezintă însemnări desprinse dintr-un blocnotes în care de ani de zile consemnează “observaţii care răspund nevoii de proprie cunoaştere, de dialog cu mine însumi şi de aducere aminte”.
Desprind din această carte a înţeleptului Beligan: “Majoritatea zdrobitoare a oamenilor nu au parte de marile recompense – Premiul Nobel, Premiul Oscar, medalia Olimpică de aur etc. -, dar micile plăceri ale vieţii sunt la îndemâna tuturor. O bătaie prietenească pe umăr, un sărut pe obraz, prinderea unui crap de două kilograme, o lună plină, un loc liber ca să-ţi parchezi maşina, un foc care arde în vatră, o masă bună, un apus de soare magnific...
Nu vă încăpăţânaţi să cuceriţi marile premii. Mulţumiţi-vă cu bucuriile mărunte. Ele există pentru fiecare dintre noi. Din plin”.
Şi mai spune Radu Beligan: “E profund condamnabil să laşi o vocaţie în paragină, să nu-i dai prilejul să se împlinească sau măcar să se verifice.
Sunt convins că în faţa instanţelor artistice şi a celor ale conştiinţei eşti condamnabil dacă deturnezi un talent din drumul lui, ori îi ceri mai puţin decât poate dărui”.
Am selectat şi pasajul următor, un fel de epilog i-aş spune, din “Între acte”: “Am trăit înaintarea în vârstă ca pe o detaşare de toate aceste poveri.
A îmbătrâni înseamnă a arunca peste bord toate ideile preconcepute, înseamnă a deveni mai uşor, mai liber.
Într-un anumit sens, eşti mai bătrân când eşti tânăr şi mai tânăr când eşti bătrân. Viaţa se scurge ca o permanentă şi progresivă delestare de prejudecăţi şi de constrângeri.
Avea dreptate Picasso când spunea că îţi trebuie mult timp ca să devii tânăr”.
Radu Beligan îşi susţine colegii, în special pe cei tineri. A regizat spectacole pentru ei iar actorii din distribuţii le-au jucat în 2013 cu drag, cu sfinţenie, cu gândul la public, aşa cum o face şi maestrul lor de şapte decenii şi jumătate. Amintesc de “Spiritul de familie” de la Teatrul de Comedie, cu actorii de aici, sau de producţia independentă “Fă-mi loc”, cu Medeea Marinescu şi Marius Manole.
Printre reprezentaţii, scrieri, repetiţii, turnee, întâlniri diverse, “tânărul” Beligan şi-a propus să joace în acest an într-un nou spectacol. Mona Radu i-a dedicat piesa “Lecţia de violoncel”, iar maestrul l-a invitat pe Felix Alexa să o pună în scenă la Teatrul Metropolis, unde directorul George Ivaşcu nu a fost decât încântat şi onorat. Radu Beligan, în rolul principal, alături fiindu-i tinerii colegi de breaslă: Lamia Beligan, Marius Manole, Tania Popa pe acelaşi rol (în alternanţă) cu Rodica Ionescu. Cu acest spectacol şi-a aniversat Radu Beligan cei 95 de ani de viaţă, chiar la 14 decembrie.
Armate de jurnalişti l-au urmărit la acest sfârşit de an. Televiziunile au transmis diverse reportaje. Maestrul a fost ţintă în obiectiv. A fost vedetă – adevărata vedetă. Dar acest fenomen al teatrului a creat mereu evenimente, în cei 75 de ani de activitate artistică. E bine că îl ştie astăzi o lume. E bine că au aflat şi jurnaliştii unor mari publicaţii de peste Ocean, căci a apărut ştirea că cel mai longeviv actor în activitate pe scena de teatru e românul Radu Beligan. E acel Beligan, care nu şi-a părăsit ţara, deşi ar fi putut să o facă de mai multe ori, precum mărturisea. E acel Beligan, înţeleptul senectuţii tinere, pe care îl avem şi nu trebuie să îl cumpărăm, dacă e să parafrazez un vechi proverb.
Nu putea fi altcineva Omul Anului 2013 în cotidianul Jurnalul Naţional decât venerabilul, judiciosul, povăţuitorul Radu Beligan, acest român cu tata urmaş al unuia dintre fraţii lui Ion Creangă şi cu mama grecoaică.
Citește pe Antena3.ro
