Plenul Camerei Deputaţilor urmează să discute, miercuri, cererile DNA care o vizează pe Elena Udrea privind ridicarea imunităţii pentru urmărire penală, reţinere şi arestare preventivă, iar votul asupra rapoartelor Comisiei juridice în acest caz va fi secret cu bile, a decis Biroul permanent.
"Miercuri, de la ora 13,00, începe dezbaterea cererilor ministrului Justiţiei privind începerea urmăririi penale în cazul doamnei deputat Elena Udrea şi apoi cererea procurorului general privind reţinerea şi arestarea Elenei Udrea", a anunţat secretarul Camerei Deputaţilor, Niculae Mircovici, la finalul Biroului permanent.
El a adăugat că va fi vot secret cu bile pe raportul privind începerea urmăririi penale şi apoi un apel cu două voturi pentru reţinere şi pentru arestare.
Vinerea trecută, cererea DNA privind reţinerea şi arestarea preventivă a deputatului Elena Udrea nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru a fi aprobată în Comisia juridică. Deputaţii jurişti au aprobat doar cererea DNA privind încuviinţarea începerii urmăririi penale a Elenei Udrea.
Cererile au legătură cu noi fapte, a comunicat săptămâna trecută DNA.