..................................
Astăzi, în jurul orei 09.30 GMT ( 12:30 ora României), va fi anunţat laureatul din 2012 al premiului pentru Medicină. Potrivit mass-media suedeze, japonezul Shinya Yamanaka şi britanicul John Gurdon ar putea obţine premiul datorită cercetărilor asupra reprogramării nucleare, o tehnică ce permite transformarea celulelor adulte în celule stem capabile să creeze toate tipurile de ţesut uman.
Canadianul James Till, unul dintre părinţii cercetării asupra celulelor şuşă, ar putea fi, de asemenea, recompensat, anunţă Agerpres. Epigenetica, care studiază ereditatea şi răspunsul genelor la mediul lor, şi optogenetica, care permite stimularea specifică a unei celule fără a le modifica pe cele vecine, sunt alte două domenii de cercetare ce ar putea pretinde un Nobel, scrie presa suedeză.
Speculaţiile sunt la mare rang în ce priveşte premiul pentru pace care va fi anunţat vineri. El ar putea să o recompenseze pe 'Maica Tereza' a cartierelor sărace din Cairo, Maggie Gobran, pe militanta împotriva purtării voalului Sima Samar sau pe americanul Gene Sharp, apostol al nonviolenţei.
Laureatul premiului pentru literatură va fi cunoscut joi. Canadiana Alice Munro, americanul Don DeLillo şi somalezul Nuruddin Farah se numără printre favoriţi.
Premiile pentru fizică şi chimie vor fi anunţate marţi şi, respectiv, miercuri, iar cel pentru economie luni, 15 octombrie.
Premiul pentru fizică a căpătat o turnură neaşteptată, odată cu descoperirea în luna iulie a unei noi particule fundamentale care ar putea fi bosonul Higgs. Această descoperire majoră ar putea fi răsplătită cu un premiu Nobel.
În acest an, în contextul crizei economice, Fundaţia Nobel a diminuat cu 20% valoarea premiilor, fixând-o la 8 milioane de coroane suedeze (930.940 de euro), faţă de 10 milioane de coroane cu începere din 2001.
Citește pe Antena3.ro