Scrisoarea trimisă de pedofilul german, din arestul poliţiei, uneia din victime

Markus Roth, un pedofil german venit în România în 2001, a abuzat 12 adolescenţi români, filmându-i dezbrăcaţi şi comercializând apoi aceste imagini unui site care era accesat de mii de dezaxaţi din întreaga lume.

Roth mai făcuse 2 ani de puşcărie în Germania, pentru că abuzase sexual minori. Ajuns în România, el poza în bunul samaritean, gata să înţeleagă problemele celor din jur şi, mai ales, să încerce să le rezolve. Ştia să se apropie de copii, dar şi de părinţii acestora, câştigându-le încrederea. Putea fi el oare, un om bun în esenţă, care a comis o greşeală (una penală, cu recidivă)? Markus Roth juca un rol, doar pentru a-şi atinge scopul. Profita de vulnerabilităţile oamenilor din jur, de sărăcia în care trăiau şi de dorinţa părinţilor de a le oferi o viaţă mai bună copiilor lor. A fost arestat de poliţia română în 16 august 2010, în timp ce se îndrepta, cu patru adolescenţi în maşină, spre graniţa ţării. Destinaţia era Germania.

Din arestul poliţiei, Markus Roth i-a scris, la 19 august 2010, uneia din victimele sale. Scrisoarea sa a fost publicată recent de ziarul canadian “Toronto Star”, protejându-se identitatea victimei.

“Te rog, crede-mă”

“19 August 2010
Bună XXXXX:

Dacă vei rupe această scrisoare, pentru că nu vrei să auzi nimic de la mine sau despre mine, ai dreptate şi pot înţelege asta. Nu există nicio modalitate de a-mi cere scuze. Ceea ce am făcut a fost rău, şi m-am folosit de tine şi de ceilalţi, şi nicio pedeapsă nu poate repara ceea ce am rupt în inima ta.
Da, sunt un om meschin. Tot ce s-a întâmplat a fost numai din vina mea.
Dacă închid ochii şi cred că, aşa cum ai spus, aveai 110 la sută încredere în mine, te rog să mă ierţi. Nu acum, desigur, dar poate cândva în viaţa ta.
Nu ştiu dacă nu fac o greşeală scriind această scrisoare. De aceea am întrebat conducerea de aici dacă să trimit această scrisoare tatălui tău înainte. Părinţii tăi vor decide dacă o vei primi sau nu.
Motivul pentru care o scriu este unul singur, 0,01 la sută şanse să repar trauma pe care ai suferit-o – şi sunt responsabil pentru ea – este ca tu să ai mai puţine semne de întrebare pentru tine.
Încerc să fac ce e mai bine aşa încât să nu fie nevoie să repeţi nimic în instanţă. Voi confirma orice declaraţie pe care ai dat-o şi sper că acest lucru va rezolva problema, aşa încât să nu fi obligat să vii în faţa judecătorului.
Vreau să folosesc orice şansă pe care o am ca să te ajut să trăieşti normal şi să-ţi vezi de viaţa ta, cât mai curând posibil.
Te rog crede-mă, pentru ultima oară.
După ce mi-am pierdut jobul meu din România, m-am panicat. Mi-era teamă că va trebui să părăsesc ţara.
Într-o zi, în 2007, un prieten mi-a trimis un link de pe YouTube, unde a văzut un doi copii făcând wrestling.
Apoi mi-a trimis un mesaj în care scria “Dacă vrei să vezi mai mult şi să plăteşti pentru asta, du-te pe fightingkids.com”.
Aceşti copii erau îmbrăcaţi normal. Nu creadeam că cineva ar cumpăra ceva de genul ăsta, dar eram panicat. Deci, fără să mă gândesc prea mult, am tăiat nişte scene şi le-am postat pe YouTube cu mesajul “Cine vrea să vadă mai mult, să trimită o comandă”. Şi, într-adevăr, unii oameni au trimis comenzi.
Am fost euforic, pentru că găsisem o mică lumină la capătul unui tunel întunecat.
Am simţit că ceea ce făceam nu era bine, dar nu am putut vedea o altă alternativă.
Destul de repede, o companie din Canada a găsit aceste filme şi m-a contactat, întrebându-mă dacă nu vreau să fac filme într-un stil naturist, pentru care ei mă vor plăti între 500 şi 1000 de dolar (U.S.)
Am refuzat şi am continuat să fac filme cu haine (n.r. – copii îmbrăcaţi), până când comenzile s-au oprit şi panica mea s-a întors. Aşa că am început să fac ceea ce am făcut cu voi, copiii, aici, în Zalău.
Simţeam că acest lucru este o greşeală. O mare greşeală. Dar am ignorat asta. Mi-era teamă, dar trecusem de punctul fără întoarcere cu mult înainte de a veni la tine, în Zalău.
Acest lucru nu este cu siguranţă o scuză şi nicio pedeapsă nu va compensa ceea ce am rupt în tine şi în familia ta.
Am manipulat, distrus şi minţit. Dar nu totul a fost o minciună. Când am spus că tu eşti un copil cu o inimă de aur, cu mult suflet, inteligent şi creativ, cu o aură de magie in jurul tau, acest lucru nu a fost o minciună. Acest lucru a venit din inima mea adevarată.
Cred că dacă aş fi avut doar 1 la sută din ceea ce ai tu în tine, nu aş fi ajuns la această idee stupidă şi la greşelile pe care le-am făcut.
Tu mi-ai dat... prietenia şi încrederea – şi am minţit şi m-am folosit de tine şi de aceea îmi pare foarte, foarte rău.
Este normal ca tu să nu vrei să auzi de mine sau să vezi ceva de la mine. Dar poate peste 10 sau 30 de ani câteva răspunsuri la întrebările pe care le vei avea te vor ajuta, sau dacă pur şi simplu vei vrea să mă loveşti în cap cu o bară de oţel, vei avea tot dreptul să mă găseşti.
După ce am să-mi petrec un timp în închisoare, voi fi la această adresă:
Markus Roth, born 10 May, 1978, XXXXXXXX
Vreau să-mi cer o mie de scuze faţă de tine, familia ta şi toţi ceilalţi...
Vă doresc tuturor mult noroc, sănătate şi succes, care poate veni la o persoană bună, cu o inimă curată, aşa cum ai tu...
Mult noroc şi sănătate pentru tine şi familia ta.

P.S. Iertare pentru româna mea.
P.S.2 Acum ştii de ce nu am vrut să ai o poză de la mine. Mi-era ruşine.”

Scrisoarea este însoţită de o notă scrisă de Markus Roth părinţilor victimei:
“Dragă XXXX:

Este normal să nu vrei să auzi sau să vezi nimic de la mine. Dar te rog să citeşti şi să nu rupi scrisoarea pentru XXX, pe care am scris-o, avându-te şi pe tine în gând, de asemenea.
Ştiu că acest lucru este prea proaspăt în memorie, dar poate că asta este singura mea şansă, în timp ce sunt în arest în Zalău şi nu în alt oraş.

Nu am o adresă pentru casa ta şi de aici îţi pot trimite scrisoarea folosind pe cineva din poliţie. Desigur, tu vei decide dacă XXX va citi sau nu scrisoarea mea.”

Printre rânduri

Scrisoarea lui Roth poate înmuia doar inima... unui alt pedofil. “Scrisoarea lui Markus Roth m-a făcut să plâng”, este titlul unui mesaj postat recent de un lover-boy pe un site de profil (liber şi public). “Înţeleg în totalitate ceea ce spune el”, scrie “anon”. “Ştiu cum e încercarea de a umple acel gol din interior cu băieţii. Cu toate acestea, ştiu că băieţii nu pot umple acel gol. (...) Eu cred că îi păsa de aceşti băieţi, dar îi păsa prea mult. El însuşi a investit în aceşti băieţi şi atunci când a avut nevoie de sprijin, nu s-a gândit să ia nimic de la ei.”

În realitate, fiecare rând din scrisoarea lui Roth vorbeşte despre cât de preocupat era el de propria persoana. Şi de menţinerea ascendentului pe care îl avea asupra acestei victime. Pe lista lui Roth au fost 12 copii. Doar unuia dintre ei i-a scris. Cel mai probabil, băiatul era o victimă “specială”, una pe care Roth nu s-a mulţumit doar să o pozeze nud. Abuzul suferit de această victimă (cel mai probabil copilul avea doar 12 ani la acea dată) a fost mult mai grav. Roth îi spune: “acum ştii de ce nu am vrut să ai o poză de la mine. Mi-era ruşine”... Victima reprezenta pentru Roth, cel mai probabil, o proiecţie idealizată a sinelui, la vârsta adolescenţei (inimă de aur, suflet, inteligenţă, creativitate, aură magică).

Roth nu i-a scris acestui copil pentru a-i cere iertare, aşa cum declară el; a făcut acest gest în încercarea disperată de a nu rupe firul, construit în timp şi cu efort, care-l lega de victimă. “După ce am să-mi petrec un timp în închisoare, voi fi la această adresă”, îi scrie el victimei. Acesta este, de fapt, mesajul cel mai important din toată scrisoarea.

Un mesaj similar

Scrisoarea lui Roth mi-a amintit de un alt pedofil, Jürgen Bartsch. E un criminal în serie din Germania care a abuzat sexual mai mulţi băieţi cu vârste cuprinse între 8 şi 12 ani, omorând patru dintre ei. Ultima sa victimă, pe care Jürgen Bartsch a recunoscut apoi că avea de gând să o omoare, a reuşit să scape, arzându-şi legăturile cu o lumânare. L-a descris poliţiei pe agresor şi, astfel, acesta a fost prins. Bartsch a declarat anchetatorilor că şi-a iubit victimele în felul său şi că nu le-a ucis în niciun caz din ură. Aflat în închisoare, el a scris o scrisoare pentru ultima sa victimă, copilul supravieţuitor. A scris-o chiar pe peretele celulei, înainte de a pune în scenă o tentativă teatrală de sinucidere. Această scrisoare a fost publicată de Mark Benecke, în cartea “Pe urmele crimelor”:

“Şi ştiu exact cât ai suferit! Am aflat că ai primit cele 16000 de mărci (recompensă; M.B.). Părerea mea sinceră este că i-ai meritat! Cu toate acestea, ar trebui să restitui cele o mie de mărci, şi eventual să mai adaugi ceva la ei, familiei Gra∂mann (părinţii uneia dintre victimele lui Bartsch; M.B.), este săracă şi nici ei nu au bani. Ştiu unde locuiesc; oamenii bogaţi nu locuiesc acolo! Poţi să mă ierţi, Peter? Îmi doresc atât de mult acest lucru, chiar dacă nu o să mai pot s-o aud (ca urmare a sinuciderii; M.B.)! Pot să te înţeleg dacă spui: a fost prea grav, nu pot! Însă crede-mă, Peter, ar însemna foarte, foarte mult pentru mine! Pentru că deja de atunci te-am îndrăgit cu toată seriozitatea foarte mult! Faptul că te-aş fi ucis oricum poate fi o dovadă pentru cât de mult pusese stăpânire pe mine însumi această înclinaţie!”.

Încadrându-l pe Jürgen Bartsch în categoria criminalilor parafili, Mark Benecke consideră că acesta este lipsit de compasiune. “Tonul şi conţinutul (n.r. - scrisorii) sunt intensive, însă total nepotrivite pentru victimă. Lipsa de empatie şi lipsa compasiunii adevărate sunt caracteristice criminalilor parafili”.

Jürgen Bartsch a murit în 1976. Markus Roth a fost eliberat condiţionat, după 2 ani de detenţie, în luna august a anului trecut. Desigur, el n-a ucis niciun copil. Are, însă, acelaşi stil epistolar.