"Valentin Preda a fost şi este susţinut de către PSD Constanţa în funcţia de ministru secretar de stat, performaţele şi experienţa sa în acest domeniu fiind recunoscute de specialişti la nivel naţional şi internaţional. Reţinerea abuzivă a lui Valentin Preda, din faţa Ministerului Dezvoltării, practic din stradă, aminteşte de practicile poliţiei politice din Germania nazistă sau din Rusia lui Stalin, reţineri abuzive perpetuate de miliţia securistă a lui Traian Băsescu", se arată în comunicatul PSD Constanţa.
"PSD Constanţa protestează ferm în faţa unor astfel de practici abuzive şi solicită un răspuns urgent din partea DNA, a Ministerului Justiţiei, Comisiei Juridice a Parlamentului României, Comisiei de abuzuri din Parlamentului României, referitor la «motivaţia» pentru care Valentin Preda a fost ridicat în acest mod. PSD Constanţa nu înţelege de ce acesta nu a fost chemat în mod civilizat la sediul DNA, având în vedere prezumţia de nevinovăţie de care trebuie să beneficieze orice cetăţean european", se mai arată în comunicat.
UPDATE 12:23 - Direcţia Naţională Anticorupţie a confirmat că există o anchetă a procurorilor DNA în care ar fi vizat secretarul de stat în Ministerul Transporturilor Valentin Preda, dar că nu s-au luat până acum măsuri preventive faţă de acesta.
"Confirm că este o anchetă a procurorilor anticorupţie în care ar fi vizat Valentin Preda şi că până în prezent nu s-a luat nicio măsură preventivă faţă de acesta", a declarat, pentru Agerpres, Gabriela Balaban, reprezentant al Biroului de presă al DNA.
UPDATE 11:31 - Premierul Victor Ponta l-a demis pe Valentin Preda din funcţia de secretar de stat în ministerul Transporturilor. Biroul lui Preda de la minister a fost sigilat de procurorii DNA.
...............
Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Valentin Preda, a fost ridicat de procurorii DNA, în această dimineaţă, din faţa ministerului Dezvoltării, potrivit Antena3. Preda ar fi suspectat de fapte de corupţie.
Preda, fost consilier al primarului municipiului Constanţa, Radu Mazăre, a fost numit secretar de stat la Ministerul Transporturilor în mai 2012. După ce Relu Fenechiu a preluat conducerea Ministerului Transporturilor lui Valentin Preda i s-au mai redus din atribuţii.
Ştire în curs de actualizare
Citește pe Antena3.ro