x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Țara prin ochii strategilor PNL: „România, coruptă şi hoaţă”

Țara prin ochii strategilor PNL: „România, coruptă şi hoaţă”

de Marius Gîrlașiu    |    02 Dec 2016   •   15:40
Țara prin ochii strategilor PNL: „România, coruptă şi hoaţă”

După celebrul clip de campanie în care Alina Gorghiu încerca să convingă un copil să-i deschidă uşa, liberalii lovesc din nou la capitolul creativitate. De data aceasta, un clip de campanie comandat de liderii PNL prezintă într-o manieră originală chinurile facerii României Mari, o ţară prinsă între “vântul rece din Est” şi vocile care “îi şoptesc să fie coruptă şi hoaţă”.

 

“Există în mine ceva ce mă face să fiu rea şi hoaţă, dar şi ceva care mă împinge înainte să fiu bună şi să ofer mai mult”, sunt primele cuvinte rostite în clipul PNL de o voce feminină. “Voci care îmi şoptesc să fiu coruptă, dar şi o lumină care mă îndeamnă să stau dreaptă. Am clipe în care mă ascund şi mint şi clipe în care mă deschid şi cred în adevăr. Dar lanţurile îmi par iarăşi atât de aproape şi vântul din Est e atât de rece”, continuă în fundal glasul de femeie. “În curând fac 100 de ani de când m-am făcut mare şi de 26 de ani simt că sunt liberă. Acum vreau să fiu puternică şi plină de viaţă. Eu sunt România şi vreau să merg înainte, nu înapoi. Oare încotro voi merge?”, se încheie discursul rostit de vocea de femeie. În final, o voce de bărbat spune că “România poate merge înainte. Prin noi înşine! Dacian Cioloş şi Partidul Naţional Liberal”. Clipul liberalilor este realizat de GMP Advertising, agenţia de creaţie condusă de Felix Tătaru, cel care s-a ocupat de campania lui Klaus Iohannis la alegerile prezidenţialele din 2014.“Am o experienţă de aproape 20 de campanii şi majoritatea sunt lucrate cu PD, respectiv PDL. Am simţit ceva, cred că şi domnul Iohannis a simţit că poate să aibă încredere în noi şi i-am dat bătaie”, mărturisea Felix Tătaru după victoria lui Klaus Iohannis în faţa lui Victor Ponta.

 

Două ţări paralele

Zilele trecute, liberalii au postat pe Facebook un alt clip de promovare, unul în care susţin că: “există două feluri de oameni, care trăiesc, parcă, în două ţări paralele: o ţară a corupţilor care luptă pentru interesele lor, alta a luptei anticorupţie. O ţară a mincinoşilor care vor să te amăgească, alta a adevărului spus până la capăt. O ţară a celor care ne trag înapoi, nostalgici după trecutul roşu, alta care vrea să meargă înainte şi are aceleaşi valori cu întreaga Europă”.

Premierul Dacian Cioloş a postat şi el un mesaj video de Ziua Naţională. “Suntem într-un moment în care, prin alegerile pe care le vom face, prin stăruinţa şi consecvenţa cu care vom fi capabili să ducem un proiect la bun sfârşit, de acestea va depinde viitorul României şi sunt convins că putem să ni-l asumăm împreună”, a transmis Cioloş.

 

Şi Dragnea s-a pus pe Facebook

De Ziua Naţională a României, liderul PSD Liviu Dragnea s-a postat şi el pe reţelele de socializare. “În fiecare an, de 1 Decembrie, ne promitem să nu ne mai lăsăm dezbinaţi. Săraci împotriva celor bogaţi. Cei din Transilvania, împotriva celor din Moldova. Tineri contra pensionari. Mesajul meu, către toţi românii, astăzi, este că ne va fi mai bine dacă suntem uniţi. Haideţi să îndrăznim să credem în România! În forţa pe care fiecare o are în el să facă ţara lui mai bună”, spune Dragnea în clipul de propagandă gândit de strategii PSD.

×