x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Gabriela Firea: Singura alternativă la eutanasierea câinilor comunitari este adopţia definitivă

Gabriela Firea: Singura alternativă la eutanasierea câinilor comunitari este adopţia definitivă

06 Sep 2013   •   19:12
Gabriela Firea: Singura alternativă la eutanasierea câinilor comunitari este adopţia definitivă
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

Singura alternativă la eutanasierea câinilor comunitari este adopţia definitivă, consideră senatorul social-democrat Gabriela Firea, vicepreşedinte al PSD, informează agerpres.ro.

"E trist că avem nevoie de astfel de tragedii pentru a urni lucrurile din loc, dar măcar atât putem face, chiar şi în ceasul al doisprezecelea, pentru ca măcar de-acum încolo astfel de lucruri să nu se mai repete", a declarat senatorul Gabriela Firea în legătură cu disputa stârnită pe marginea legii câinilor fără stăpân.

În acest context, vicepreşedintele PSD a subliniat faptul că primarii au avut la dispoziţie şi până acum cadrul legal care le-ar fi permis să ia măsuri, dar nu trebuie neglijat lobby-ul intens făcut de ONG-urile care se ocupă de protecţia animalelor, inclusiv prin procese şi plângeri penale.

"Primarul general Oprescu spune că legea este ambiguă şi probabil are dreptate. Dacă vom adopta rapid noua lege în Parlament, edilii nu vor mai avea nicio scuză", a punctat Gabriela Firea.

În ce priveşte soluţiile pentru rezolvarea acestei probleme, senatorul social-democrat consideră că în mod logic ar trebui eutanasiate doar exemplarele bolnave sau agresive.

În opinia Gabrielei Firea, agresivitatea este o noţiune relativă, iar condiţionarea eutanasierii de un anumit nivel de agresivitate va crea noi ambiguităţi şi portiţe pentru cei interesaţi să conserve actuala stare de fapt.

"Singura soluţie reală pentru a nu eutanasia câinii comunitari este încurajarea adopţiei. A adopţiei reale şi definitive, nu a celei de două ore, până pleacă hingherii. ONG-urile ar putea să-şi canalizeze resursele şi energia în această direcţie, nu către programe de sterilizare şi adăpostire a câinilor în condiţii precare", a punctat vicepreşedinta PSD.

Referindu-se la scrisoarea trimisă preşedintelui Băsescu de către actriţa franceză Brigitte Bardot, Gabriela Firea a arătat că, înainte de a trimite astfel de scrisori, artista ar fi trebuit să încerce un mic exerciţiu - să vină şi să militeze în favoarea "bietelor patrupede" la înmormântarea lui Ionuţ. "Sau să-i privească în ochi pe frăţiorul şi pe părinţii acestuia, şi să le explice cum suntem noi datori sa protejăm animalele fără apărare. E foarte uşor să-ţi dai cu părerea despre câinii maidanezi dintr-un loc unde pe străzi nu vezi niciun câine comunitar!", a concluzionat senatorul social-democrat. 

×
Subiecte în articol: gabriela firea caini maidanezi