Dacă nume ca Gabriel Oprea, Crin Antonescu sau Elena Udrea şi-au anunţat din timp retragerea din viaţa politică, viitorul Parlament ar putea primi o infuzie de nume noi după alegerile din 11 decembrie. Fostul preşedinte Traian Băsescu, liderii USR Clotilde Armand şi Nicuşor Dan sau fostul şef al Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, s-ar putea regăsi printre viitorii senatori şi deputaţi în următorul Legislativ.
Fostul preşedinte Traian Băsescu ar putea candida pe listele PMP pentru un loc în Parlament pentru a ridica partidul în preferinţele electoratului. “Vom vedea în preajma alegerilor. Dacă va fi necesar, dacă va fi în avantajul partidului, probabil voi candida”, a explicat Băsescu. PMP va demara la finalul lunii un sondaj pentru a stabili dacă românii privesc cu ochi buni o revenire a fostului preşedinte în viaţa politică. La alegerile din 1992, Băsescu a devenit deputat de Vaslui din partea FSN şi a deţinut funcţia de vicepreşedinte al Comisiei de Industrie şi Servicii pe durata întregului mandat. În 1996, la următoarele alegeri, actualul lider al PMP a obţinut un nou mandat de deputat pentru PD în Vaslui, ulterior fiind numit ministru al Transporturilor în Guvernul Victor Ciorbea. În PMP se discută, de asemenea, şi despre o posibilă candidatură a lui Robert Turcescu la Camera Deputaţilor, având în vedere scorul de peste 6% obţinut de candidatul PMP la alegerile pentru primăria Capitalei.
Acuzată de luare de mită şi spălare de bani, Olguţa Vasilescu va candida şi ea la alegerile parlamentare, dar susţine că nu va da Primăria Craiovei pe un post de senator sau deputat care i-ar oferi imunitate. “Candidez la Camera Deputaţilor, dar rămân în continuare primar. Îi rog pe craioveni să voteze lista PSD la alegerile parlamentare pentru că un primar fără un Guvern favorabil nu poate face prea multe”, a anunţat edilul Craiovei la o televiziune locală. Planul PSD ar fi ca Olguţa să joace rolul de “iepure” în judeţ, adică să deschidă lista în mod simbolic pentru a ridica scorul partidului în Dolj, având în vedere că în ciuda dosarului de la DNA edilul a câştigat cu peste 60% din voturi un nou mandat de primar în Bănie. La Galaţi, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean, medicul Nicolae Bacalbaşa, ar urma să deschidă lista PSD pentru Senat.
De la CCR, înapoi în PNL
Fostul preşedinte al Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, va candida şi el în această iarnă pentru o funcţie de senator din partea PNL Bistriţa-Năsăud, filială din rândurile căreia a făcut parte până în anul 2007. “Mi-am depus candidatura internă pentru un loc în Senat. Vreau să merg în Parlament pentru că este nevoie de corectarea legislaţiei, pentru că totul s-a făcut în fugă, toată legislaţia trebuie rescrisă”, a explicat Zegrean. Fostul şef al CCR a mai fost senator FSN, între anii 1990-1992, apoi s-a înscris în PD şi a devenit deputat de Bistriţa în 2004 - până în 2007 când Traian Băsescu l-a numit judecător la Curtea Constituţională.
În băncile Parlamentului şi-ar putea face loc din iarnă şi cei doi lideri ai USR, Clotilde Armand şi Nicuşor Dan. „Nu este normal, după ce am primit acest mandat (n.r. - consilier USR la Primăria Sectorului 1), să fiu candidat pentru altceva dar, dacă ar fi o posibilitate, aş fi eu singura dintre consilierii Sectorului 1 care ar putea renunţa la acest mandat, pentru că sunt mai cunoscută şi aş putea să reprezint partidul”, a explicat Clotilde. Franţuzoaica şi Nicuşor Dan au început de ieri campania de stângere de semnături pentru alegerile parlamentare. “Începe lupta pentru un altfel de Parlament”, a scris Nicuşor Dan pe facebook.
Traian Băsescu, preşedinte PMP: Va trebui să vedem care este soluţia corectă pentru partid şi voi face ce trebuie. Nu resping ideea, nici nu o îmbrăţişez. Trebuie să vină vremea să mă ocup şi de nepoţi şi să scriu cărţile mandatuluiCitește pe Antena3.roCe locuri poți să vizitezi în Maramureș dacă mergi de Crăciun sau Revelion în 2024. Cele mai frumoase obiective turistice iarna
Printre viitorii parlamentari s-ar putea regăsi din iarnă şi câţiva dintre miniştrii cabinetului Cioloş. Ultimul care s-a arătat dispus să candideze pe listele unui partid politic este ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu. “Nu o să neg că au existat oferte. Orice tânăr căruia i se face o ofertă trebuie să fie onorat. O să mă mai gândesc”, a explicat ministrul. Printre tehnocraţii care şi-ar dori să obţină un loc de senator sau deputat în viitorul Legislativ se mai numără ministrul pentru relaţia cu Parlamentul, Ciprian Bucur, ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea sau vicepremierul Costin Borc, curtat intens de liberali. “Ar fi un lucru bun dacă unii dintre ei ar candida. Ar aduce un aer proaspăt în niște partide despre care n-am văzut deocamdată să se fi reformat în mod semnificativ”, a comentat ministrul Justiţiei, Raluca Prună.
Supranumit “Moartea din Carpaţi”, luptătorul de K1 Cătălin Moroşanu se numără printre cei care şi-au depus candidatura în cursa internă din organizaţia judeţeană PNL Iaşi pentru un loc pe listele liberalilor la alegerile parlamentare