x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Iohannis s-a întâlnit cu Trump la Varşovia, a treia întrevedere după Casa Albă şi Bruxelles

Iohannis s-a întâlnit cu Trump la Varşovia, a treia întrevedere după Casa Albă şi Bruxelles

de Marius Gîrlașiu    |    07 Iul 2017   •   10:37
Iohannis s-a întâlnit cu Trump la Varşovia, a treia întrevedere după Casa Albă şi Bruxelles
Sursa foto: presidency.ro

Preşedintele Klaus Iohannis s-a întâlnit, ieri, pentru a treia oară în acest an, cu liderul american Donald Trump. Întrevederea Iohannis-Trump a avut loc în cadrul Summit-ului „Iniţiativei celor Trei Mări (Baltică – Adriatică – Neagră)” care a avut loc la Varşovia, în Polonia, şi la care preşedintele SUA a fost invitat special. La invitaţia lui Iohannis, Summit-ul din 2018 al „Iniţiativei celor Trei Mări” va avea loc la Bucureşti.

Zeci de mii de polonezi l-au aclamat pe preşedintele american Donald Trump la discursul susţinut ieri în Piaţa Krasinski din Varşovia, cu ocazia Summit-ului “Iniţiativei celor Trei Mări” care urmăreşte cooperarea şi interconectarea economiilor statelor din spaţiul geografic cuprins între cele trei mări - Adriatică, Baltică şi Neagră - în domenii precum energie, transporturi, telecomunicaţii sau protecţia mediului. La reuniune au participat şefi de stat şi lideri politici din 12 ţări situate în Europa Centrală şi de Est, printre care şi preşedintele Klaus Iohannis, iar liderul de la Casa Albă a fost invitat special, făcând escală la Varşovia înaintea reuniunii G20, programată astăzi, la Hamburg, în Germania. Donald Trump s-a folosit de vizita în Polonia pentru a-şi relua solicitarea adresată statelor membre NATO de a-şi creşte bugetul pentru Apărare până la cel puţin 2% din PIB. În ţară, planul de înzestrare a Armatei a fost retras marţi de pe ordinea de zi a CSAT, după ce s-a constatat că MApN a neglijat acordul politic de a aloca 2% din PIB pentru Apărare pentru cel puţin un deceniu, iar preşedintele Klaus Iohannis şi-a exprimat speranţa ca această scăpare să nu fie “o problemă principială politică”.

Moscova reacţionează rapid

În discursul susţinut la Varşovia, Donald Trump a îndemnat Rusia să pună capăt acţiunilor „destabilizatoare” în Ucraina şi să nu mai susţină „regimuri ostile”, o trimitere directă la Siria şi Iran. Avertismentul preşedintelui SUA a venit cu doar o zi înainte de prima sa întâlnire cu liderul rus Vladimir Putin, care va avea loc astăzi, la Summit-ul G20 de la Hamburg. Purtătorul de cuvând al Kremlinului, Dmitri Peskov, a respins ieri acuzaţiile lui Trump. „Nu suntem de accord cu o astfel de abordare. Exact de aceea aşteptăm prima reuniune a celor doi preşedinţi”, a transmis oficialul rus.

România va continua să fie un susţinător activ al legăturii transatlantice, care este vitală, deoarece reprezintă coloana vertebrală a civilizaţiei noastre occidentale. UE are nevoie de SUA şi Statele Unite au nevoie de UE. Klaus Iohannis, preşedintele României

×
Subiecte în articol: iohannis trump