x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Noii aleşi au chiulit din prima zi

Noii aleşi au chiulit din prima zi

de Marius Gîrlașiu    |    21 Dec 2016   •   12:24
Noii aleşi au chiulit din prima zi
Sursa foto: RADU TUTA / AGERPRES FOTO

Zece senatori şi 73 de deputaţi au tras chiulul, ieri, la prima şedinţă a celor două camere din noua legislatură. La 83 de ani, seniorul liberal Leon Dănăilă a prezidat lucrările Senatului şi le-a cerut aleşilor să refacă reputaţia ştirbită a Parlamentului. Aflat în culmea puterii, Liviu Dragnea le-a tras o chelfăneală zdravănă noilor parlamentari PSD.

 

Şedinţa inaugurală a Senatului a început ieri la prânz cu zece minute întârziere şi zece absenţi nemotivaţi, fiind prezidată de către decanul de vârstă al senatorilor, liberalul Leon Dănăilă. "Deschidem astăzi lucrările celei de-a opta legislaturi a Senatului României, ales în mod democratic. Este de neimaginat un stat puternic în lipsa unei democraţii autentice, iar o democraţie autentică nu este posibilă fără un Parlament puternic şi respectat. Parlamentul trebuie să-şi recapete reputaţia şi autoritatea de care cetăţenii au atâta nevoie”, a sunat discursul neurochirurgului cu plete albe şi papion, aplaudat la final de noul senator Alina Gorghiu. "Eu m-am simţit boboc de senator. După două mandate la Cameră, pentru mine este o experienţă nouă la Senat”, a spus fosta şefă a liberalilor. Chiulangii au fost ieri şi în Camera Deputaţilor. 73 dintre noii aleşi n-au avut chef să se trezească de dimineaţă şi au început cu o absenţă. “În această campanie electorală, oamenii au votat liber, fără să fie influenţaţi de vreo găleată verde, roşie, albastră sau portocalie, fără să fie amăgiţi de o sticlă de ulei sau de un pui congelat sau de o geacă inscripţionată cu sloganuri electorale. Prin aceasta s-a demonstrat că România păşeşte pe calea democraţiei, pe calea respectului şi a demnităţii cetăţeanului", a declarat preşedintele de şedinţă Miron Ignat (75 de ani), cel mai în vârstă deputat din această legislatură.

 

Lecţii de dirigenţie la PSD

Tot ieri, Liviu Dragnea a strâns oastea pesedistă pentru o muştruluială uşor regizată care să dea bine pe televiziuni. "Să ştiţi că nu o să fiu de acord să înceapă iar un concurs de plecări în excursii prin tot felul de ţări în schimb de experienţă. Nu cred că a spus cineva sau careva dintre voi în această campanie să vă voteze oamenii ca să plecaţi prin nu ştiu ce ţări exotice la schimb de experienţă”, le-a spus Dragnea noilor senatori şi deputaţi ai PSD. Dirigintele Dragnea le-a mai spus pesediştilor că programul săptămânal de lucru al Parlamentului va fi mărit, iar noii aleşi vor da raportul la partid despre activitatea din teritoriu. “Eu nu mai sunt de acord ca parlamentarii să vină luni după-amiază şi să plece marţi după prânz. Veţi pleca joi după-amiază. În week-end veţi avea într-adevăr activitate în teritoriu. Nu ştiu câte audienţe veţi face, dar vreau să continuaţi să mergeţi să vorbiţi cu oamenii. Nu sunteţi parlamentari pe persoană fizică”, a tunat Dragnea ştiind că e în direct pe televiziuni. Şeful social-democraţilor i-a nominalizat ieri şi pe liderii cel puţin temporari ai grupurilor parlamentare. La Camera Deputaţilor, şeful pesediştilor va fi Eugen Nicolicea, iar la Senat va conduce Şerban Nicolae.

Liviu Dragnea, preşedinte PSD: Nu voi mai susţine niciodată vreun act normativ sau legislativ prin care să se adopte beneficii sau alte avantaje speciale pentru cei aleşi. Niciodată. Oamenii - întâi, pentru ei lucrăm! Eu am făcut un gest pe care mi l-am asumat cu mai mult timp înainte - mi-am dat demisia din Parlament.

 

×