x close

UNICEF: România, pe ultimele locuri la bunăstarea copiilor

0
Autor: Monica Cosac 16 Iun 2017 - 17:20
UNICEF: România, pe ultimele locuri la bunăstarea copiilor Karina Knapek/JURNALUL NATIONAL

Copiii ar trebui să fie o prioritate pentru România şi pentru orice altă ţară din lume, atrag atenţia reprezentanţii UNICEF. Cu toate acestea, ţara noastă se află în coada unui clasament al țărilor industrializate în ceea ce privește progresul înregistrat în asigurarea bunăstării copiilor, după cum reiese dintr-un raport prezentat, ieri, de organizaţia internaţională.

România, Bulgaria şi Chile ocupă ultimele trei locuri în clasamentul UNICEF privind bunăstarea copiilor, top în care ţările nord-europene, Germania şi Elveţia se situează pe primele locuri.

Cele trei țări din coada clasamentului — România, Bulgaria și Chile — au un venit pe cap de locuitor inferior celui din alte țări din lumea industrializată, subliniază autorii raportului, însă “poziția slabă” a unor țări precum SUA (locul 37 din 41) și Noua Zeelandă (locul 34) “demonstrează că un venit național ridicat nu este suficient pentru a garanta rezultate bune în termeni de bunăstare a copiilor”.

Slovenia, spre exemplu, care s-a situat pe locul al 9-lea, depășește cu mult țările mai bogate, în privința a numeroși indicatori, subliniază autorii.

Cele mai performante țări în materie de reducere a sărăciei copiilor sunt Finlanda, Islanda și Norvegia, datorită transferurilor sociale - prestații sociale și impozite menite să corecteze inegalitățile. Obezitatea copiilor dintre 11 și 15 ani, care constituie, de asemenea, “o formă de malnutriție”, este în creștere în marea majoritate a țărilor, se mai arată în bilanțul realizat de centrul de cercetare Innocenti al UNICEF.

Pe de altă parte, în ultimii ani, majoritatea țărilor din acest clasament și-au redus rata mortalității neonatale (adică în primele patru săptămâni de viață), dar Canada, SUA, Chile, Mexic, Bulgaria și Turcia au încă rate superioare mediei de 2,8 decese la 1.000 de nou-născuți vii.

Clasamentul întocmit de UNICEF compară situaţia din 41 de ţări din Uniunea Europeană (UE) şi Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), fiind stabilit în funcţie de nouă criterii, care figurează între obiectivele dezvoltării durabile definite de ONU în 2015. Printre acestea, se regăsesc şi: reducerea sărăciei și a foametei, asigurarea unei bune sănătăți și a bunăstării, accesul la o muncă decentă și la creștere economică, reducerea inegalităților.

300.000 de copii români nu merg la şcoală

Reprezentantul UNICEF în România, Sandie Blanchet, aminteşte că în ţara noastră s-au făcut unele progrese privind situaţia copiilor, menţionând că numărul celor cu vârste sub trei ani din instituţii a scăzut cu aproape o treime. Pe de altă parte, încă există sute de mii de copii care nu merg la şcoală. “Ştim că situaţia copiilor din România nu este perfectă (...) sunt peste 300.000 de copii în România care nu merg deloc la şcoală, nu au avut şansa de a merge la şcoală, de a vedea un profesor. Şi dacă merg, nu învaţă prea multe. Avem teste care arată că aproape 40% din copiii de 15 ani abia pot să scrie să citească şi să numere”, a afirmat Sandie Blanchet, miercuri, la Gala UNICEF, care a reunit reprezentanţi ai autorităţilor naţionale, ai corpului diplomatic şi beneficiari ai organizaţiei.

În medie, un copil din cinci (21%) din cele 41 de țări așa-zise “cu venituri înalte” trăiește sub pragul sărăciei. Există însă mari diferenţe între statele analizate: în cazul României, ca şi a Israelului, un copil din trei trăieşte sub pragul sărăciei, în timp ce în Danemarca, în Islanda și în Norvegia doar unul din zece este în această situaţie.

În medie, un adolescent din patru semnalează cel puțin două simptome de probleme mentale - iritabilitate, deprimare, nervozitate sau probleme de somn - pe săptămână, arată raportul.

 

Citeşte mai multe despre:   unicef,   romania

 

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 




Tragedie la Brașov. Un ofiter de jandarmi a murit fara vina. Soţia sa este gravidă cu al treilea copil

Tragedie la Brașov. Un ofiter de jandarmi a murit fara vina. Soţia sa este gravidă cu al treilea copil
Ofiterul de jandarmerie Cioancă Florin a murit nevinovat în urma unui tragicului accident rutier de la Brasov,  împreună cu fiica sa de numai trei ani. Ofiterul de jandarmerie a apucat să se...

Accident grav în Petroşani! În urma impactului violent între două mașini șase persoane printre care şi doi copii au ajuns la spital

Accident grav în Petroşani! În urma impactului violent între două mașini șase persoane printre care şi doi copii au ajuns la spital
Un grav accident s-a produs în Petroşani. Sunt şase victime,  iar printre răniţi sunt şi doi copii de 4 ani. Două maşini s-au ciocnit violent pe o stradă din municipiul Petroşani, victimele fiind...

Teheranul sufocat de poluarea provenită de la automobile

Teheranul sufocat de poluarea provenită de la automobile
Aerul suprasaturat cu particule nocive şi şcolile închise din motive de siguranţă: în pofida restricţiilor privind circulaţia automobilelor şi activitatea industrială, Teheranul, capitala Iranului cu...

Protest în Piaţa Victoriei! Oamenii scandează lozinci antiguvernamentale

Protest în Piaţa Victoriei! Oamenii scandează lozinci antiguvernamentale
Manifestanţii au steaguri tricolore, vuvuzele şi tobe.Bulevardele Kiseleff și Aviatorilor, pe segmentul str. Arhitect Ion Mincu și statuia Aviatorilor, au fost închise pe sensul spre Piaţa...

Prognoza METEO pentru 18, 19 și 20 decembrie: Ninsori în toată țara

Prognoza METEO pentru 18, 19 și 20 decembrie: Ninsori în toată țara
Vremea se va rãci, mai accentuat în jumãtatea de sud-est a țãrii. Temporar va ninge la munte și vor fi mai ales ninsori și lapovițã la deal, local în Banat, Moldova,...

Horoscopul runelor pentru săptămâna 18-24 decembrie. Zodia care stă la mâna Domnului

Horoscopul runelor pentru săptămâna 18-24 decembrie. Zodia care stă la mâna Domnului
Numerologul Mihai Voropchievici a vorbit la România TV despre previziunile pe care le are atât pentru finalul anului în curs. Aflaţi care sunt previziunile complete pentru fiecare...

Șoc în Canada! Miliardarul Barry Sherman şi soţia sa au fost găsiţi morţi în condiţii suspecte

Șoc în Canada! Miliardarul Barry Sherman şi soţia sa au fost găsiţi morţi în condiţii suspecte
Poliţia canadiană investighează misterioasa moarte a miliardarului Barry Sherman, un mogul din domeniul farmaceutic, fondatorul companiei Apotex Inc şi a soţiei sale, Honey, cei doi fiind găsiţi fără viaţă, vi...

Putin jură că vrea opoziție

Putin jură că vrea opoziție
Președintele rus, Vladimir Putin, a afirmat, joi, în deschiderea conferinței sale de presă anuale, organizată la câteva zile după ce și-a anunțat candidatura pentru alegerile prezidențiale din martie...

Milanezii sărbătoresc Crăciunul cu cel mai mare panettone din lume

Milanezii sărbătoresc Crăciunul cu cel mai mare panettone din lume
Pentru italieni Crăciunul are savoarea unui panettone, iar oraşul Milano s-a pregătit în mod special pentru sărbătorile de iarnă cu un panettone demn de Cartea Recordurilor, informează duminică...

Loto 6/49 din 17 decembrie 2017. REZULTATE LOTO 17 decembrie 2017. Numerele câştigătoare la Loto 6/49

Loto 6/49 din 17 decembrie 2017. REZULTATE LOTO 17 decembrie 2017. Numerele câştigătoare la Loto 6/49
LOTO 6/49 17 decembrie 2017. Loteria Română a organizat noi trageri LOTO duminică 17 decembrie 2017, fiind extrase numerele câştigătoare la Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super...

Sute de Moşi Crăciun au participat într-o cursă tradiţională, la Atena

Sute de Moşi Crăciun au participat într-o cursă tradiţională, la Atena
Sute de Moşi Crăciun au invadat ieri centrul Atenei. Îmbrăcaţi în tradiţionalele costume roşii, 200 de bărbaţi şi femei s-au prezentat la linia de start.    Cursa, ajunsă la a patra...

Val de aer polar peste România. Minimele vor deveni negative în toată ţara

Val de aer polar peste România. Minimele vor deveni negative în toată ţara
Meteorologii au emis, duminică, o nouă informare de ninsori moderate cantitativ la munte, precipitaţii mixte în sud şi est şi intensificări ale vântului în est şi sud-est. Avertizarea este...

Caz șocant la Botoșani! Un bărbat a fost atacat cu cuţitul, în stradă de un individ care l-a pus să se dezbrace

Un atac bizar a avut loc la Botoșani. Un bărbat a fost atacat în mijlocul străzii de un individ care l-ar fi amenințat cu un cuțit și i-a spus să se dezbrace. Victima a refuzat, așa că agresorul a...

Turnul Eiffel a fost împodobit într-un decor de vis

Turnul Eiffel a fost împodobit într-un decor de vis
Turnul Eiffel a fost împodobit de sărbătoare. Lumini multicolore, decorațiuni și sculpturi din gheaţă au transformat faimosul monument, simbol al Parisului și al Franței, într-un decor de basm. O...

Aproximativ 200 de protestatari în Piaţa Victoriei, la un flashmob pentru susţinerea Justiţiei

Aproximativ 200 de protestatari în Piaţa Victoriei, la un flashmob pentru susţinerea Justiţiei
Aproximativ 200 de persoane - tineri, copii şi oameni în vârstă - participă, duminică, în Piaţa Victoriei, la un flashmob pentru susţinerea Justiţiei. Aşezaţi cu faţa spre clădirea G...
Serviciul de email marketing furnizat de