Recuperarea simbolurilor tradiţionale

Am poposit câteva ore la Novaci-Gorj, într-un univers tainic, într-o lume conturată cu bun gust şi cu pasiune pentru frumos de Daciana Ungureanu şi de soţul ei, Marius. Dincolo de căsuţa cu motive tradiţionale, făcute în joacă de Daciana şi Marius, am descoperit o poveste minunată care începe, ca orice basm, cu “A fost odată ca niciodată?”... Continuă istorisirea Daciana Ungureanu: “Povestea noastră este povestea simplă a unor oameni care, având aceleaşi pasiuni, construiesc împreună în fiecare zi, puţin câte puţin, iar după o vreme, privind înapoi peste ani, construcţia poate părea impresionantă. Credem că spaţiul în care trăim este unul foarte special, pentru că poartă amprenta noastră, iar lucrul acesta ne este dovedit de prietenii români sau străini care ne vizitează şi care pleacă foarte încântaţi. Parcul din jurul casei a fost conceput de noi şi este în permanentă schimbare pentru că plantele au crescut, iar pe măsură ce trece timpul avem idei noi. Este vorba despre diferite specii de plante, trovanţi, pietre de moară, pietre ce cândva au fost trepte la vechile case de lemn şi mai nou, un lac...”

Dacianei Ungureanu i-a zâmbit, iniţial, profesia de inginer. Însă pasiunea pentru artă era cuibărită de multă vreme undeva, în sufletul ei. Aşa că nu a stat pe gânduri. Astăzi, ca profesoară de artă decorativă la Şcoala Populară de Artă din Târgu-Jiu, îi învaţă pe cei 40 de elevi din Novaci şi Crasna să picteze folosind motive tradiţionale şi le descifrează simbolistica motivelor de pe costumele migălite de demult, pe care ei le aşază cu migală în lucrările lor. 

“Povestea cu ingineria am uitat-o de mult. Nu am lucrat ca inginer, am absolvit cursurile Facultăţii de Electrotehnică din cadrul Institutului Politehnic Bucureşti, cum se numea atunci, în 1993, şi am fost printre primii absolvenţi care nu au mai primit repartiţie guvernamentală. Nu am dorit să rămân în Bucureşti, ci m-am întors la Gorj, unde foarte repede am primit oferta pentru predarea artei decorative la Şcoala Populară de Artă din Târgu-Jiu. Cred că sunt o norocoasă şi sunt foarte fericită că am putut să fac, ce-i drept mai târziu, din pasiune o profesie. În 2011 am obţinut licenţa în Pedagogia Artelor Plastice şi Decorative la Universitatea de Vest din Timişoara după ce am frecventat cursurile Universităţii Constantin Brâncuşi din Târgu-Jiu. Nu ştiu dacă pasiunea pentru artă şi tradiţii a venit la un moment dat sau a fost acolo mereu, ca o umbră”, mărturiseşte Daciana Ungureanu.

Când treci pragul casei familiei Ungureanu, o energie benefică te inundă. Aici, Daciana Ungureanu a rânduit totul după cum i-a spus inima: aici pictează, coase, colecţionează elemente de port tradiţional de la bătrânele din Novaci şi din împrejurimi. Aşa a structurat o minunată şi valoroasă colecţie etnografică. Scânteia a pornit de la un covor oltenesc în culori pastelate care a străbătut timpul, fiind de la strămoşi miraz. “Acel covor, care pentru mine este model de rafinament, în culoare şi de armonie cromatică, este decorat cu motive geometrice, romburile, pătrăţele şi liniile desăvârşindu-i frumuseţea. A fost ţesut în jurul anului 1880, iar lâna este vopsită în culori naturale. Este intact, deşi a trecut prin multe. În primul război mondial a fost introdus într-un butoi, împreună cu alte obiecte, şi îngropat în pământ, undeva, în plaiul comunei Crasna, din judeţul Gorj, la poala muntelui, pentru a fi protejat. După ce au trecut evenimentele a fost recuperat. Pe linie strict maternă sunt a cincea posesoare”, spune Daciana Ungureanu.  

Colecţia de ii, de bete, de catrinţe, de marame şi de alte elemente de port tradiţional pe care profesoara de artă decorativă o deţine este impresionantă şi deloc întâmplătoare. Am citit în privirea ei bucuria pentru fiecare obiect pe care îl are în colecţia etnografică. Toate piesele de port şi nu numai au câte o poveste, pe care Daciana le spune cu drag întotdeauna: “Pasiunea mea pentru artă se dezvoltă pe trei paliere care sunt, evident, strâns legate între ele. Este vorba despre activitatea cu elevii, creaţia proprie şi, nu în ultimul, rând colecţia etnografică. Am moştenit de la familia mea diverse obiecte vechi pe care le păstrez cu drag. Două din lăzile de zeste pe care le am sunt pline cu piese de port gorjenesti şi ungureneşti, dantelă veche şi alte textile pentru casă. Cele mai multe piese le am de la bunica din partea mamei şi ele au fost lucrate şi purtate de dânsa. Lucrul acesta înseamnă mult pentru mine. Sunt piese extrem de fine, cele mai multe de sărbătoare, cusute în culori şi motive minunate, realizate în tehnici şi din materiale combinate. Nu am cuvinte pentru a descrie frumuseţea lor, ele trebuie văzute. Colecţia mai cuprinde obiecte de metal, de lemn şi fotografie veche. Spre exemplu, despre o cămaşă bărbătească foarte veche, a unuia din străbunicii mei, ştiu că a fost cusută de o tânără care îl iubea foarte mult şi care nu i-a devenit soţie. Fineţea cusăturii cu mătase în culori de galben şi turcoaz, ce alternează cu dantelă, spune mult, cred eu, despre intensitatea sentimentelor”.

Din pasiune pentru frumosul tradiţional, Daciana Ungureanu s-a îndreptat către pedagogia artelor şi s-a îndrăgostit de costumul popular, de simbolistica acestuia pe care, ulterior, a surprins-o în felurite impostaze: în tablouri, pe vase de lut pe care le decorează cu migală şi măiestrie. La început a fost... căutarea. “Am experimentat – continuă Daciana Ungureanu – o grămadă de lucruri legate de genurile artelor, tehnici, materiale, suporturi. Când am descoperit arta decorativă, m-am îndrăgostit. Cel mai mult cred că îmi place să decorez ceramica... Cu costumul popular am trăit în casă şi l-am îmbrăcat cu drag la toate evenimentele şcolare ce aveau loc atunci când eram elevă la şcoala din sat. Consider costumul tradiţional, şi mai ales ia, ceva desprins din poveşti, ceva ce e atât de frumos că pare ireal. Simbolistica am înţeles-o mai târziu, atunci când am aflat că aceste creaţii vestimentare, demne de orice podium de modă din metropolele lumii, reprezintă adevărate cărţi de vizită pentru purtător, ele oferind informaţii despre vârstă, statutul social, starea civilă, zona geografică în care trăieşte acesta şi altele. Nu mă inspir doar din costumul tradiţional. Covoarele, ştergarele, arhitectura tradiţională şi tradiţiile sunt surse de inspiraţie extrem de bogate pentru mine. În lucrările mele veţi întâlni motive decorative cum ar fi: «pomul vieţii», «cocoşul», «viţa-de-vie», «ochiul», «soarele», «steaua» şi «dintele de lup” – care decora poarta tradiţională gorjenească cu scopul de a proteja gospodăria de spiritele rele care puteau pătrunde prin gard. De asemenea, florile, frunzele, păsările, caii, culele, ţăranii şi măştile, toate stilizate, mă ajută să creez un univers românesc plin de semnificaţii”.

Daciana Ungureanu coase, pictează şi conturează o lume şi, totodată, îi învaţă şi îi convinge pe cei mici să preţuiască adevăratele valori şi să distingă “neghina de grâu”. Îi ghidează pe micuţii iubitori de artă să preţuiască frumuseţea portului, să picteze, să se inspire din lumea satului românesc. Ce orizonturi le deschide profesoara lor?... “De ceva vreme îi îndrum pe elevii mei să se inspire tot din arta tradiţională, iar în acest scop, permanent duc cu mine, la ore, obiecte din colecţia etnografică. În felul acesta, desenele lor sunt foarte originale pentru că modelele studiate sunt unice. La expoziţii ne îmbrăcăm cu toţii la fel, cu costum tradiţional sau în combinaţii, foarte «fashion» acum, între modern şi tradiţional. Anul acesta, expoziţia de final de an şcolar s-a numit «Semne la răs-TIMP» iar cei care au văzut-o, au plăcut-o. Alte expoziţii au avut titluri la fel de frumoase şi inspirate, cum ar fi: «În jurul Soarelui» sau «Noi cu oi». Şi acestea au conţinut acelaşi filon tradiţional. Sper că aşa, uşor şi pe nebăgate de seamă, să-i determin să iubească vechiul port. De fapt, nu e greu pentru că, dacă te îmbraci aşa şi te priveşti în oglindă, nu se poate să nu vezi că arăţi mult mai bine decât ceilalţi. În plus, poţi fi purtătorul unui produs unicat, iar acest lucru te poate face remarcat... Acum cos prima mea cămaşă tradiţională după ce am realizat o serie de obiecte vestimentare cu amprentă tradiţională, pictez, decorez, realizez bijuterii şi conturez o lume fără de care nu aş putea trăi. Când deschid cufărul în care păstrez culorile acrilice şi pensulele, deschid o lume ştiută doar de mine pe care, mai apoi, doresc să o împărtăşesc cu ceilalţi. Cu cei mici e mai simplu decât cu cei mari. Ei sunt «necontaminaţi» şi în permanentă căutare de modele. Dacă eşti corect, blând, îi iubeşti şi îi respecţi, aproape nu mai trebuie să faci nimic.Te vor urma până acolo unde vrei tu. Dacă le vei repeta aprope până la epuizare ceea ce vrei să le comunici, cu argumente, desigur, cu reguli clare pe care să le înţeleagă, ei vor şti, mai târziu, tot ce trebuie, şi... da, vor «distige neghina de grâu»“, spune, în concluzie, Daciana Ungureanu.