Toamna este cel mai bun moment pentru achiziţia unor vacanţe pentru următorul sezon estival, prin „early booking”. Preţurile sunt cu până la 40% mai mici, pentru că agenţiile de turism încearcă să vândă cât mai mult în avans. Cei care se orientează acum către astfel de oferte pot beneficia şi de cele mai avantajoase zboruri în sistem „charter”, pe care le pun la dispoziţie agenţiile, în pachetele turistice.
În topul preferinţelor românilor care îşi pregătesc vacanţa de vară în staţiunile din străinătate, dar şi în topul vânzărilor agenţiilor de turism, rămân, şi pentru vara anului următor, Antalya, Egipt şi Tunisia, cu plecări de pe majoritatea aeroporturilor din România. Din top nu lipseşte nici Grecia, deja destinaţie tradiţională pentru românii care îşi programează vacanţele de vară. Turoperatorul Paralela 45, care a mizat şi anul acesta pe aceste destinaţii, a lansat deja programul „Early Booking” pentru sezonul 2020, cu reduceri de până la 40% şi zboruri noi spre Turcia, iar agenţia estimează că va încheia anul cu un volum de vânzări de 70 de milioane de euro, în creştere cu 20% faţă de anul trecut.
Creşte numărul de zboruri „charter”
Preţurile reduse ale agenţiilor sunt posibile şi datorită zborurilor „charter”, iar pentru acestea este nevoie de vânzări timpurii. Creşterea înregistrată în ultimii ani pe piaţa turismului le permite agenţiilor mari să facă astfel de oferte avantajoase, cu plata în avans, care le permit să contracteze un număr mare de curse „charter”. Pentru prima dată după 1990, anul viitor Paralela 45 va opera un charter din Constanţa cu destinaţia Antalya. Celelalte zboruri spre Antalya sunt programate din Bucureşti, Cluj-Napoca, Arad, Timişoara, Oradea, Baia Mare, Târgu Mureş, Suceava, Iaşi, Bacău şi sunt realizate cu avioanele companiilor Corendon şi SunExpress. “Antalya se prefigurează a fi, din nou, vedeta sezonului estival, pentru al treilea an consecutiv. Cele mai mari reduceri de preţ în perioada de Early Booking, de 40%, vin de la partenerii noştri hotelieri turci şi primele vânzări de vacanţe pentru vara 2020 au fost făcute deja. Turiştii români ştiu produsul all inclusiv turcesc şi profită de lansarea Early Booking încă din septembrie 2019”, declară Alin Burcea, CEO Paralela 45. După creşterea spectaculoasă înregistrată pe destinaţiile Hurghada şi Sharm el Sheikh, în această vară, turoperatorul prelungeşte perioada charterelor din Bucureşti spre Egipt, în sezonul toamnă-iarnă, şi introduce un nou zbor din Sibiu spre Hurghada, dedicat sărbătorilor de iarnă.
Mai mult de 25.000 turişti îşi vor petrece vacanţa de vară în Antalya, în creştere cu 15% faţă de 2019, la tarife care încep de la 450 de euro de persoană, cu toate taxele incluse, în perioada de „Early Booking”.