Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Auguste Emile Picot (1844-1918) este unul dintre marii bibliografi ai Franţei – îi datorăm bibliografia exhaustivă a operei lui Corneille, de exemplu –, unul dintre primii care au cules ştiinţific şi au răspândit în Occident folclorul românesc, e cel care a înfiinţat prima catedră de limba română la o universitate vest-europeană (la Paris, în 1875)... Lui Emile Picot, Franţa, ca şi România, îi datorează mult, în plan cultu-ral. Puţini însă îl cunosc într-o altă postură a lui, cea de... spion al lui Napoleon al III-lea la curtea Principelui Carol I. Ca secretar francez al Principelui Carol I, a tras cu ochiul, a analizat şi a trimis informaţiile la curtea imperialăde la Paris, pe masa de lucru a lui Napoleon al III-lea. Codificate sau pur şi simplu strecurate ca nişte in¬formaţii oarecare printre date de interes general sau istorii de fa¬milie, relatările sale ajungeau mai întâi la mama sa sau la Madame Hortense Cornu (sora de lapte a împăratului) , de unde apoi erau retransmise la curtea de la Tuileries. Toate aceste scrisori sunt publicate acum pentru prima dată în limba română.
________
Scrisoarea VIII
Bucuresti, 24 februarie/8 martie 1867
Domnule Consul General,
Conform cererii pe care ati binevoit a mi-o adresa, am onoarea sa va trimit, alaturat, copia scrisorii prin care Dl. Baron de Elder a fost acreditat, in calitate de Agent si de Consul general a M.S. Imparatul Austriei pe langa guvernul Altetei Sale.
Imi iau libertatea de a va face sa remarcati ca aceasta comunicare are un deplin caracter personal, adica va trebui sa ramana numai intre noi, pentru a nu da, din partea altor persoane, prilejul unor cereri de aceasta natura, cereri care nu vor putea fi satisfacute.
Ma folosesc cu placere de aceasta ocazie pentru a reinnoi, Domnule Consul General, asigurarea inaltei consideratiuni cu care am onoarea a fi
Umilul dumneavoastra servitor, Emile Picot.
Domnului Saint-Pierre, Agent si Consul General al Majestatii sale, Regele Prusiei.
Scrisoarea a IX-a
Bucuresti, 4/16 martie 1867
Draga si buna mea mama,
Iata ca au trecut opt zile de cand nu ti-am scris si ai dreptate sa te plangi de tacerea mea; asa ca ma grabesc sa-ti fac cunoscuta cauza acestei intarzieri prelungite. Criza ministeriala, despre care v-a anuntat telegraful s-a prelungit foarte mult si am fost nevoit sa alerg de colo-colo pentru a-i conduce sau chiar a-i aduce pe candidatii la posturile de ministru. Pana la urma, iata ca avem un cabinet; n-a ramas decat un fotoliu neocupat, din cauza refuzului lui Dimitrie Rosetti, in ultimul moment. Va avea noul guvern viata lunga? Din nefericire, ne este permis sa avem indoieli... Dincolo de faptul ca noii administratori nu-mi par suficient de activi, ei n-au, probabil, nici inteligenta necesara pentru o buna si oportuna tratare a problemelor tarii si, in aceste conditii, e greu de crezut ca un Consiliu de Ministri atat de greu alcatuit ar putea avea un viitor stralucit. Macar - si asta e o chestiune importanta - nimeni nu poate pune in discutie onorabilitatea si probitatea ministrilor. E o bila alba pe care acestia o primesc, de la inceput.
Cabinetul n-a fost constituit definitiv decat marti, noaptea tarziu. A doua zi, Printul Frederic trebuia sa faca o excursie in munti iar Printul Charles, gandindu-se ca nu o sa ma supar daca imi intrerup ocupatiunile, m-a intrebat daca nu vreau sa merg cu el. Raspunsul meu a fost favorabil si m-am pregatit imediat pentru plecare. Mai intai, insa , am expediat depese la Paris si la Berlin, pentru a anunta formarea noului Consiliu, ceea ce m-a retinut pana la ora 2 si jumatate iar la ora 5 si jumatate eram gata, in tinuta de calatorie. Plecarea a fost la ora sase fix. Echipajul se compunea din doua trasuri; in prima, era Printul Frederic si bravul colonel care-l insoteste, Davilla; in a doua, eram eu impreuna cu inginerii berlinezi, Stumpf si Becker, carora trebuia sa le fac o idee despre bogatia tarii.
Nimic nu se compara cu rapiditatea cu care se poate calatori in aceasta tara, mai ales cand esti print! In 3 ore si jumatate, am parcurs pe un drum foarte bun cei 63 km care separa Bucurestiul de Ploiesti si ne-am asezat la masa cu prefectul, un baiat dragut pe care-l cunosteam de la inceputul misiunii mele in Romania. La ora 11 si jumatate, ne-am reluat calatoria cu trasura escortata de jandarmi. Ne-am indreptat catre Slanic unde se afla cea mai importanta salina din Romania. Drumul e prost si uneori se parcurge prin albia raului, fara insa ca acest lucru sa reprezinte un obstacol serios.
La ora 2 si jumatate, ajungem la Slanic, unde ne insotesc prefectul judetului si subprefectul si unde suntem primiti de directorul si de muncitorii exploatarii. Salina de la Slanic e o minunatie: daca drumurile ar fi mai usoare, ea ar putea da sare pentru toata omenirea. Exploatarea, in lipsa comenzilor, e din pacate, pastrata la proportii restranse, cu toate ca lucrul se efectueaza intr-o maniera sistematica. Galeriile sunt sapate la 4 de metri adancime, la baza muntelui si se coboara la ele pe niste scari destul de comode.
Galeriile sunt vaste si luminate cu mii de lampi. Ele ofera vizitatorului o priveliste foarte frumoasa. Am asistat la extractia unui bloc enorm care a fost detasat in cateva clipe. Sarea asta e magnifica; are niste vine albe, ca de nichel si din ea pot fi facute mese, candelabre, chiar si matanii.
Mi-am oferit placerea de a ma urca intr-un vagonet, impreuna cu minerii, mijloc mai expeditiv decat scarile de acces. Dupa un pranz la directorul salinei, o vizita la biserica si la scoala, ne-am reluat calatoria, cu intentia de a dormi la Campina. Plecati din Slanic la ora 3 si jumatate, am urmat din nou drumul de-a lungul raului, apoi am escaladat un munte pe care-l credeam de netrecut; mai curand as fi crezut daca mi s-ar fi spus ca voi trece cu trasura pe deasupra unor case...
Langa Campina, se traverseaza locuri destul de periculoase pe langa niste prapastii dar acesta n-a fost un motiv sa ne oprim din drum. Escortati de barbati cu torte, am fost ajutati sa ajungem, pe la ora 10 si jumatae la Campina. Aici, masa de seara, cu cateva sticle de vin care ne-au inveselit. Printul isusi a fost foarte binedispus si am stat bucurosi de vorba pana la miezul noptii. Gazda noastra a fost subprefectul acestei asezari pitoresti, situata in zona muntoasa.
Noaptea, a nins fara incetare iar dimineata la 6 cand ne-am trezit, am vazut in jur siluetele albe ale caselor si ale copacilor. A trebuit sa renuntam la excursia proiectata la Muntele Sinaia, cel mai important varf din regiune si ne-am indreptat spre Telega, o alta salina exploatata de ocnasi.
Dupa o vizita detaliata a minei si dupa ce ne-am oprit la puturile de petrol, ne-am reintors la Ploiesti, si apoi la Bucuresti unde am ajuns pe la ora 6 si jumatate, seara, dupa ce am trecut prin numeroase localitati si am baut Dumnezeu stie cate sticle devin.
Partea proasta a expeditiei a fost vantul rece care a suflat continuu si care ne-a umflat oribil la fata.
Iata, buna si draga mama, detaliile cele mai insemnate ale acestui mic turneu de care as fi fost foarte multumit daca nu m-ar fi pus in imposibilitatea de a-ti scrie. Nu se stie cu adevarat cat de bogata e tara aceasta. Cei doi ingineri germani sunt inca uimiti. Cred ca vor fonda, cu concursul bancherilor din Berlin, societati puternice in care vor lucra indigenii, romanii. Ar putea sa reuseasca si de asta depinde viitorul lor.
La revedere, draga si buna mama; prefer sa scurtez aceasta scrisoare,decat sa pierd curierul care o va duce la tine.
Mii de sarutari tie si tuturor.
Fiul tau respectuos,
Emile Picot
Traducere din limba franceză de Tudor Cireş
Citește pe Antena3.ro
