Sunt frumoase, bogate şi trăiesc ca în filme alături de soţii lor celebri şi influenţi. Toate trei au origini româneşti, iar povestea fiecăreia dintre ele poate fi o variantă a basmului „Cenuşăreasa”.
De trei ori femeie
Soţie, mamă şi divă e o combinaţie creată parcă pentru Silvana Lovin. La 31 de ani, tânăra născută în România este una dintre cele mai cunoscute şi invidiate femei din Australia, ţara unde a copilărit. Frumuseţea şi măsurile perfecte au fost atuurile cu care a reuşit în lumea modei, încă din adolescenţă. Iar de câţiva ani este soţia unuia dintre jucătorii de tenis emblematici ai Australiei, Mark Philippoussis. Silvana l-a cunoscut pe Mark prin intermediul unor prieteni comuni, în urmă cu 3 ani.
„A fost dragoste la prima vedere. Cred că amicii noştri şi-au dat seama că ne potrivim şi că o să ne înţelegem foarte bine”, a povestit ea, ulterior. În toamna lui 2013, cei doi îşi oficializau relaţia. Un an mai târziu venea pe lume Nicholas, primul lor copil.
Românca de 31 de ani ştie să folosească publicitatea, fie ea şi negativă, pentru a rămâne în atenţia publicului. La apariţiile în familie, ea şi bebeluşul Nicholas sunt în prim-plan. Iar vedeta tenisului australian pare să nu aibă nimic împotrivă. A declarat de fiecare dată că e mândru de soţia lui şi o susţine în tot ceea ce face.
Silvana, Mark și copilul lor, Nicholas
Silvana Lovin a fost în prim-planul campaniilor unor firme cunoscute în toată lumea: J’Aton, Crown Towers, Wrangler, Wella International sau Oscar de la Renta. Cuplul face naveta între Melbourne şi Malibu, iar Silvana cochetează cu lumea filmului. I-ar plăcea să joace într-un film cu James Bond, dar până atunci se concentrează asupra altor proiecte legate de colecţii de modă, design interior şi artă.
Cea mai bogată româncă din lume
Mulţi spun că în spatele fiecărui bărbat de succes există o femeie puternică. În cazul lui Jenny Paulson, a fi alături de soţul ei, John, a devenit sinonim cu statutul - neoficial, e drept - de cea mai bogată româncă din lume. John Paulson deţine un imperiu evaluat la 11,2 miliarde de dolari, potrivit Forbes. Ar fi al 45-lea cel mai bogat american şi se află pe locul 113 în clasamentul celor mai avuţi pământeni. Fondul lui John are bani investiţi în firma Gabriel Resources, unde este acţionar principal, aşa că în 2013 locuinţa lui din New York a fost ţinta protestelor activiştilor români ce se opun proiectului Roşia Montană.
Poveste de scenariu
Nimeni nu o poate acuza pe Jenny că s-a măritat cu miliardele de dolari ale soţului american. Când cei doi s-au cunoscut, în anii 90, John Paulson tocmai pusese bazele companiei Paulson & Co, cea care avea să se transforme într-un imperiu. Jenny Zaharia era, pe atunci, o tânără abia venită din România. După ce a lucrat o vreme pentru un post TV românesc din New York şi la o cafenea, românca a devenit secre-tară la nou-înfiinţata firmă Paul-son & Co. Aşa l-a cunoscut, în 1995, pe cel care avea să îi devină soţ.
Relaţia lor a fost una strict profesională până în ziua când Paulson, trecut bine de 40 de ani, şi-a dat seama că e cazul să se aşeze la casa lui şi să îşi găsească o soţie potrivită. În cartea „The Greatest Trade Ever: The Behind- the-Scenes Story of How John Paulson”, Gregory Zuckerman scrie că afaceristul a făcut o listă cu cele mai importante calităţi ale femeii ideale. Pe primul loc trecuse „veselia”. Atunci şi-ar fi dat seama că secretara lui româncă întruneşte toate calităţile pe care el le caută la o femeie.
Jenny și John Paulson
Timp de un an a invitat-o la întâlniri, dar Jenny l-a refuzat. I-a spus că va accepta să aibă o relaţie cu el doar dacă o dă afară. Dar la finalul unei serii de excursii exotice şi de cine romantice, imigranta şi afaceristul s-au căsătorit, în 2000. Împlinirea în viaţa personală a venit la pachet şi cu succese profesionale importante. Afacerea lui Paulson a început să prospere, iar marea lovitură a dat-o pariind pe colapsul pieţei imobiliare. În 2007, câştigurile personale ale lui John au fost de patru miliarde, iar în anul următor a câştigat două miliarde de dolari.
Jenny s-a menţinut mereu în umbra celebrului şi prosperului ei soţ. Mariajul lor a fost unul lipsit de scandaluri sau, cel puţin, de scandaluri publice. Se implică împreună în activităţi caritabile. Anul trecut, John Paulson a donat 100 de milioane administraţiei Central Park din New York, dar şi universităţii newyorkeze.
Pe covorul roșu
Tot un cuplu de covor roşu formează actorul Chris Hemsworth şi actriţa Elsa Paraky. Vedeta din „Thor”, „Rush”, „Fast and Furious” sau „Aven- gers “, cu o avere actuală estimată la peste 70 de milioane de dolari, a fost o prezenţă constantă pe listele cu cei mai doriţi burlaci din lume. A trecut în liga familiştilor în 2010, când a păşit spre altar alături de o actriţă de origine română.
Născută la Madrid, acum 38 de ani, Elsa Pataky este fiica unui spaniol şi a unei românce, Cristina Pataky Medianu. A studiat jurnalismul şi arta dramatică, dar a renunţat la şcoală ca să joace în filme.
Elsa și Chris
A început cu un serial spaniol de televiziune şi a jucat, până acum, în 33 de lungmetraje, cele mai multe produse în ţara sa natală. În Statele Unite a devenit cunoscută abia după ce a început să apară la braţul actorului Adrien Brody, cu care a avut o relaţie de trei ani, începută în 2006.
A fost o vreme iubita unui alt actor, Olivier Martinez, după care a început relaţia cu Chris Hemsworth. Mariajul lor rapid şi venirea pe lume a celor trei copii – India Rose, Tristan şi Sasha – i-au consacrat drept unul dintre cele mai de succes cupluri din Cetatea Filmului.