x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate 7 lucruri pe care NU ar trebui să le faceţi prima dată dimineaţa

7 lucruri pe care NU ar trebui să le faceţi prima dată dimineaţa

de Anca Arambaşa    |    18 Noi 2016   •   14:44
7 lucruri pe care NU ar trebui să le faceţi prima dată dimineaţa

Să trăieşti la potenţial maxim, fiind o sursă de energie inepuizabilă, izvor de inspiraţie pentru alţii şi în acelaşi timp, să fii calm şi în acea stare de zen, sună a scenariu din filmele science-fiction, pentru că toate aceste lucruri necesită foarte mult efort din partea unei singure persoane.  

Surpriză! Primul lucru pe care îl faceţi dimineaţa vă influenţează categoric toată starea de spirit de pe tot parcursul zilei, iar dacă respectaţi sfaturile cercetătorilor care au investigat modul în care organismul nostru se trezeşte, s-ar putea ca acel scenariu să nu fie imposibil de pus în practică.

Aveţi mai jos câteva dintre cele mai bune sfaturi despre cum să îţi petreci primele ore ale zilei:

1. Nu amâna alarma

Amânarea alarmei ajută creierul să intre înapoi în ciclul de somn, de aceea când vă treziţi din nou, aveţi impresia că aţi dormit foarte adânc.

2. Nu bea cafea

Organismul uman produce în mod natural un hormon numit cortizol, care vă ajută să vă treziţi. Cafeina din cafea intră în conflict cu acest hormon şi duce la un dezechilibru în organism. În timp, devenim dependenţi de cafea, iar cortizolul nu mai este creat natural. Aşadar, evitaţi cafeaua până la 10 dimineaţa.

3. Nu verifica emailurile

Este foarte dăunător ca ziua să înceapă cu veşti rele şi cu gândul că este multă treabă de făcut. Ziua nu va deveni mai productivă în acest fel.

4. Nu lua decizii neimportante

Mark Zucherberg a declarat într-un interviu că poartă acelaşi tricou la servicu pentru a economisi timp dimineaţa şi pentru a reduce numărul deciziilor pe care trebuie să le ia, să nu mai risipească energia pe lucruri neimportante. Alternativa ar fi alegerea ţinutei în seara de dinainte.

5. Lasă lumina să intre în cameră

Ceasul biologic este influenţat de expunerea la lumină. Întunericul va suprima eliminarea melatoniei, care spune corpului că trebuie să se odihnească, cât încă e lumină afară.

6. Nu mai sta în pat nici un minut

Un studiu din Belgia a constatat faptul că exerciţiile fizice dinainte de micul-dejun ajută la pierderea în greutate şi la arderea grăsimilor mult mai repede decât un antrenament efectuat mai târziu, sau chiar spre seară.

7. Nu lăsa treburile pe mai târziu

Stăpânirea de sine este la cote maxime dimineaţa, la fel şi încrederea în forţele proprii. Prin urmare, orice activitate amânată pentru mai târziu, sau pe altădată, ar trebui să fie făcută imediat. Şansele ca aceste sarcini să fie rezolvate, scad pe parcursul zilei.

Sursa: indy100.com

 

Citeşte şi:

Dacă nu adormiţi, nu vă chinuiţi să aţipiţi: acceptaţi o noapte albă

 

Cum afectează organismul trecerea la ora de iarnă

 

Misterioasa epidemie de somn din Kazakhstan. Ce zic oamenii de știință?

 

×