Ministerul Educaţiei a publicat programa şcolară pentru 2013-2014. Ce materii se vor preda la clasa pregătitoare şi la clasele I-IV
Paul Goma se reîntoarce în ţinuturile natale, după 36 de ani de la plecarea în exil, ocolind Bucureştiul şi alegând Basarabia
Van Rompuy ne dă o veste bună, "ameninţarea existenţială pentru moneda euro s-a încheiat", şi alta proastă, "somajul persistă"
Cristian Preda: Dacă USL nu rezolvă tema bicameralism vs unicameralism vom avea un blocaj la revizuirea Constituţiei
Van Rompuy: Voi conlucra cu Preşedinţia lituaniană a UE pentru a ajunge la progres privind aderarea României la Schengen
Investigată de Comisia Europeană pentru abuz de poziţie dominantă, Google flutură steagul alb şi vine cu oferta secolului
ME: Schimburile comerciale dintre România şi Kazahstan - 3 miliarde dolari, sub potenţialul celor două state
România şi SUA vor colabora în domenii precum managementul deşeurilor municipale şi conservarea biodiversităţii
Chef Alexandru Sautner studiază trendurile culinare și în vacanță, alături de familie: „M-am bucurat de experiența gastronomică a acestei destinații”
Premieră istorică: Sebastian Stan a fost nominalizat la premiile Oscar pentru Cel mai bun actor în rol principal, pentru interpretarea lui Donald Trump în „The Apprentice”