x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Pe cine mai reprezintă CSM?

Pe cine mai reprezintă CSM?

de Dan Constantin    |    25 Apr 2013   •   17:32

Consiliul Superior al Magistraturii are pe frontispiciu o sarcină dată de Constituţie: garant al independenţei justiţiei. Marea problemă a societăţii româneşti, aşa cum o evidenţiază numeroase documente ale instituţiilor europene, constă în faptul că nu are o justiţie independentă. Atâta vreme cât puterile statului de drept găsesc să-şi arate muşchii defilând cu justiţia la bandulieră, evident că justiţia nu este considerată independentă. Slăbiciunea vine şi din interiorul sistemului, deoarece magistraţii îşi caută proptele politice sau devin marionete în jocurile de interese. Apropierea funcţională a justiţiei de serviciile secrete a devenit notorie nu atât prin folosirea aparaturii tehnice de interceptare, cât mai ales prin folosirea procurorilor şi judecătorilor în cauze conduse de instituţiile de forţă dirijate de la Cotroceni. Asistăm de câţiva ani la ofensiva puternică a politicului asupra CSM, care, fiind “garant”, poate da ştampila de “independenţă” a deciziilor gândite şi luate nu în acest for al magistraţilor, ci în alte laboratoare. Schimbarea componenţei CSM şi  prerogativele sporite date la Bruxelles prin interpretarea legii pun această instituţie în situaţia imposiblităţii de exercitare a rolului ei. Cvorumul CSM se întruneşte greu; supleanţii supleanţilor au devenit titulari pe care nu-i ştiu nici chiar cei care i-au ales să-i reprezinte; conflictul dintre procurori şi judecători la scoaterea cu forcepsul a Oanei Hăineală pe post de preşedintă; demisiile în lanţ; arestările şi percheziţiile DNA în sediul CSM; agăţarea penibilă a cuplului Ghica-Danileţ de posturile din care au fost revocaţi de mii de magistraţi sunt tot atâtea trepte în care CSM s-a rostogolit într-o mlaştină de neîncredere. Derizoriul în care se zbate CSM, cu Hăineală dusă de mână de Morar – incompatibil cu funcţia de membru titular al CSM, dar devenit consilierul ei –, pune acut problema credibilităţii instituţiei. Venirea altor şefi şi membri de drept nu poate spăla onoarea CSM. Singura soluţie viabilă este autodizolvarea acestui organism prins de cangrena suspiciunilor, a fraudei şi jocurilor străine de conceptul independenţei justiţiei.

×